Am văzut iar, pentru a nu știu câta oară, una dintre listele comparative cu ce fac oamenii de succes, versus ce fac cei cu mai puțin succes. Două chestii din listă mi-au atras atenția:

Oamenii de succes:

• citesc cărți
• fac complimente

Oamenii fără succes:

• se uită la televizor
• critică

Ideile astea sunt false.

În primul rând, citit vs. TV. Pentru că citesc mult, pot să vă _garantez _că există seriale mai valoroase decât multe cărți. Serialul Breaking Bad are personaje mai bune, o lume mai bine construită și un fir narativ mai bun decât seria Divergent, de exemplu. Ok, cele două nu seamănă nici ca stil, nici ca nimic, dar am căutat exemple cât de cât faimoase și comerciale.

Orice tip de artă/emisiune/scriitură are un autor, care poate fi mai bun sau mai slab. Unii gândesc lucrurile doar pe jumătate, lasă ditamai golurile și fracturile logice în poveste și umplu tot de clișee, alții gândesc lucrurile mai profund, sunt atenți la detalii și creează situați mai complexe.

Depinde și de cel care urmărește/citește. Eu, dacă mă uit la un serial, pot să văd o grămadă de lucruri fără să le remarc. Nu mă prind neapărat de ce îmi place un cadru sau de ce o secvență mi se pare genială. Alții văd tot felul de lucruri, le interpretează, reușesc să remarce ceva interesant. Deci depinde de om și de modul în care consumă.

În al doilea rând, complimente vs. critică. Nu știu cum se face, dar oamenii de succes pe care-i știu critică mult. Adică, stai, știu cum se face. Vezi un lucru slab făcut și vezi cum ar putea fi făcut mai bine – așa că normal că anunți. Poate că un afiș e făcut în dorul lelii, poate că ceva sună prost, poate că ceva nu e în regulă, dar ideea e că vezi și spui pentru a îmbunătăți situația.

Acum câțiva ani, eram într-un hypermarket cu șefa pe țară a lanțului respectiv de hypermarketuri. Eram la cumpărături pentru acasă când am văzut-o deodată că se încruntă și pune pe cineva să-i cheme șeful de raion de la congelate.

„Pachetele trebuie să fie sub limita asta,” a zis ea scurt, arătându-i linia de înălțime. „Dacă nu, nu sunt răcite cum trebuie și se dezgheață.”

Probabil că ea a uitat complet momentul respectiv, pentru că făcea asta zi de zi. Pentru mine, însă, a fost definitoriu momentul. Știa tot ce mișcă în detaliu și vedea defectele și greșelile negru pe alb – apoi îl bubuia pe cel responsabil (bine, eu zic „bubuia”, dar era un fel de proces de tragere la răspundere calm, dur și rece care era mai eficient decât orice criză de nervi pe care ar sugera-o cuvântul). Ținea totul în frâu și îmbunătățea lucrurile.

Idem și pentru non-manageri. Programatorii buni pe care-i știu aruncă o privire pe cod și zic „ăsta putea fi scris mai bine”. La traduceri nu mai zic, șefa e super-respectată de toată lumea pentru că vede exact ce nu merge și face schimbări care îmbunătățesc situația în 95% din cazuri (nimeni nu face lucrurile 100% bune, mai ales când e loc și de interpretări).

Oamenii de succes văd greșelile – și pe ale lor, și pe ale altora. Ok, fac și complimente, dar critică mult pentru că au discernământul necesar să vadă problema și, eventual, și soluția. Dacă șefa respectivă n-ar fi văzut probleme ca cea cu congelatele, n-ar fi rămas șefă prea multă vreme (și vă garantez că, după o grămadă de ani, tot manager la nivel înalt a rămas).

Însă e mai greu să-ți dezvolți înțelegerea în profunzime a unui domeniu decât să vezi partea plină a paharului. E mai greu să știi ce să critici și unde ca să ai și dreptate decât să le zâmbești celor din jur și să le spui că fac treabă bună.

Dar puțini oameni vor să audă critici, chiar și dintre cele care i-ar ajuta, așa că vin cu teorii de genul „oamenii buni te încurajează, nu te critică”, „oamenii de succes îți fac complimente”, pentru că astfel de lucruri îi fac să se simtă mai bine și atunci când sunt „buni” cu ceilalți, și atunci când profită de pe urma „bunătății” altora.

Vise multe, despre cum s-ar putea îmbunătăți lumea atlfel decât prin muncă grea, și despre cum consumul de entertainment e mai virtuos într-un anumit domeniu decât în altul.

[][3]