Tehnologia ne-a transformat în animale prea sociale

„…și erau toți cu nasul în telefoane, nu se dezlipeau de ele. Nici vorbă să mai comunice, să vorbească între ei. S-au dus vremurile când oamenii discutau între ei.”

Știți povestea, da? Oameni trecuți de o vârstă se uită în jur și văd tineri care sunt mereu cu nasul în ecrane. Le regretă lipsa de socializare, lipsa de prieteni, faptul că nu interacționează între ei și e trist.

Iar în timp ce li se regretă singurătatea, majoritatea oamenilor cu nasul în telefon stau pe Facebook. Discută, dezbat, spun bancuri, se ceartă. Iar când o ceartă se termină, începe alta. Nu ecranul e cel fascinant, cum cred bătrânii. Nici informația, cum ar crede oamenii mai optimiști. Nici jocurile. Ci interacțiunea socială, care începe să înghită totul.

Încep să văd din ce în ce mai des oameni care le cer altora informații despre ceva, deși au Google la îndemână, deși au articole cu explicații la un clic distanță, deși vor să afle lucruri pe care le pot găsi printr-o căutare de sub un minut.

Facebook e o piață publică în care discuți cu necunoscuți și cunoscuți, cu prieteni și străini – și nu e singular, pentru că există tot felul de site-uri unde interacționezi, interacționezi, interacționezi. Doar că, spre deosebire de piața bunicilor noștri, până la care trebuia să mergi și din care trebuia să pleci, piața noastră e mereu acolo. Cei din jur sunt acolo când ne trezim, când muncim, când mâncăm, când ne relaxăm, când conducem, când trecem strada, când ne punem în pat să dormim. Ecranul e o fereastră deschisă permanent spre piața publică.

prea multă interacțiune, nu prea puțină. Aud că ne creăm acum bule de internet, că pretindem că am fi fericiți în fața celorlalți, că împărtășim prea mult din viețile noastre private cu ceilalți – și poate că sunt probleme valide, dar cea pe care o remarc eu cel mai tare e problema singurătății. Mai exact, avem parte de din ce în ce mai puțină.

Iar asta ne sărăcește, pentru că ideile interesante încep să apară când ai timp să gândești îndelung o problemă, nu când discuți în fiecare clipă cu cineva. Discuțiile bune au loc când te gândești la ce spui, nu când te grăbești să citești în fugă un răspuns și te grăbești să dai în fugă alt răspuns. Și, în general, ce e bun crește când nu ești hăituit de atenția pe care simți că trebuie să le-o acorzi altora, sau pe care ți-o acordă ei ție.

Leave a Reply

Your email address will not be published. Required fields are marked *