Milenialii

„Trebuie să recunoști că milenialii se smiorcăie mult,” îmi zice el. „Se plâng. Cred că merită mai mult decât merită de fapt.”

„Dar…” am început eu.

„Stai, nu mă întrerupe. Tu nu ești milenială, pentru că la noi, din cauza comunismului, a început mai târziu epoca milenialilor. Dar uită-te în jur. Se plâng mereu. Nu-și fac treaba bine, dar cred că merită mai mult. Cred că li se cuvin tot felul de lucruri și că sunt șuntați de societate când nu reușesc, chiar valoarea lor nu e atât de mare. Vor premii chiar și când n-au rezultate. Vor să se facă lucrurile altfel, special pentru ei.”

„Dar…”

„Înțelege odată că nu vorbesc de tine. Și oricum nu e vorba de excepții.”

„Dar tocmai ai descris cel puțin 90% din populația țării!” am izbucnit eu. „Toți se plâng că merită mai mult, că n-au șanse, că nu dă statul, că îi urăște lumea și de-aia n-au succes, că ar trebui să primească tot felul de lucruri și pe urmă ar fi și ei grozavi – și vrei să ne uităm câte premii literare se dau, în condițiile în care literatura noastră e cum e?!”

Și așa am ținut amândoi un moment de reculegere pentru țara asta de mileniali vechi și noi.

Leave a Reply

Your email address will not be published. Required fields are marked *

This site uses Akismet to reduce spam. Learn how your comment data is processed.