Am primit o recomandare pe Goodreads de la cineva care-mi sugera să citesc cartea scrisă de el, cu mesajul „Poate ai vreodată timp și de un debut nepromovat de editură. :)”

Cartea respectivă costă 11 dolari pe care îi am, dar nu-i dau pe debuturi ale unor necunoscuți, mai ales dacă nu sună foarte bine. Așa că acest articol nu este despre cartea lui.

E despre un alt roman de debut care n-a fost promovat și care e o carte mai ciudată și, dacă mai ține minte cineva, sâmbăta în general postez cărți neobișnuite, care s-ar putea să nu fie pe gustul tuturor.

„Dialogul păsărilor” e o carte SF, care nu prea seamănă cu alte SF-uri publicate în România. Unde alții umplu pagini întregi cu proză complicată, siropuri, expoziție și cuvinte inventate, László Tarko scrie aproape minimalist. „Dialogul” are 128 de pagini și e compus aproape complet din replici, așa cum sugerează numele.

Stilul scriiturii e într-un fel naiv – dialogurile sunt pline de semne de punctuație, mai ales de exclamări și de pauze. Pe de altă parte, pentru că nu vedem mare lucru din lumea păsărilor în afară de dialoguri și pentru că dialogurile sunt purtate de ființe inteligente non-umane, stilul reușește și să transmită ceva din ce simt personajele, dar și să le facă să pară stranii și diferite.

Povestea e așa: peste 96 de milioane de ani, omenirea a dispărut și în locul ei s-au ridicat următoarele ființe conștiente și inteligente, care descind din păsările de azi. Evoluția le-a schimbat complet: sunt mari, pot naște pui vii, pot manipula instrumente, dar nu pot zbura. Mai mult, încet-încet au ajuns să ne depășească tehnologic pe noi cei din ziua de azi. Au rezolvat problema încălzirii globale, își pot prelungi enorm viața prin medicină, au capacitatea de a-și crea vise în realitatea virtuală ca să trăiască lucruri noi.

Sunt și discuții științifice în carte, amestecate cu mici diferențe culturale interesante – părțile astea sunt uneori foarte subtile. De exemplu, păsările par să aibă o obsesie pentru ideea de frumusețe, care pare un lucru obiectiv pentru ele. Și, bineînțeles, uneori își pun probleme despre oameni – găsesc câte o rămășiță de om cum găsim noi rămășițe de dinozauri și remarcă faptul că oamenii purtau aliaje de aur în jurul degetelor și dacă aveau o preferință pentru culoarea violet (de ce violet? pentru că păsările văd auriul ca violet)1Mi-a scris autorul să-mi spună că există de fapt posibilitatea de a crea un aliaj de aur violet și pentru ochii noștri și că la acela s-a referit.

Recomand „Dialogul păsărilor” nu pentru că va fi cel mai bun SF pe care-l veți citi anul acesta (probabil că nu va fi), ci pentru că e foarte _diferit _și neobișnuit. Nu e o poveste nici în stil românesc, nici asemănătoare cu ce se traduce din engleză. S-ar putea să nu fie pe gustul majorității, dar are ceva care mi se pare ciudat și interesant.

Cartea e disponibilă pe eMag.

Vrei să afli mai multe despre „Cartea de azi”? Intră aici.

    <td class="footnote_plugin_text">
      Mi-a scris autorul să-mi spună că există de fapt posibilitatea de a crea un aliaj de aur violet și pentru ochii noștri și că la acela s-a referit
    </td>
  </tr>
</table>