Roxana-Mălina Chirilă

[4 mai] Cartea de azi: „The Godfather” de Mario Puzo

(Da, sunt cu zece zile în urmă cu recomandările; asta-i viața).

La fel ca mulți alții, am auzit întâi de „Nașul” ca fiind unul dintre marile filme ale lumii – și, ulterior, l-am și văzut. După o vreme, însă, am descoperit că era făcut după o carte de Mario Puzo. Cartea mi-a picat în mână doar relativ recent și n-am putut să nu mă întreb dacă avea să se ridice la înălțimea filmului – chiar dacă clișeul spune că cartea e mereu mai bună, realitatea mi-a demonstrat că poate fi și invers.

„The Godfather” stă foarte bine în picioare. A fost foarte bine primită după publicarea din 1969 și a introdus ideile de Cosa Nostra, caporegime și omerta pentru publicul vorbitor de engleză. Filmul o urmează îndeaproape (deși anumite părți au fost mutate în continuările filmului), deci mi-am dat seama că nu aveam parte de foarte multe surprize pe măsură ce citeam, dar asta nu înseamnă că povestea nu m-a prins. Detaliile sunt bine surprinse, atmosfera e perfectă, personajele sunt memorabile.

E, după cum probabil că se știe deja, o poveste despre lupte pentru putere și influență într-o lume în care înțelegerile din clan contează mai mult decât legea, iar familia, cuvântul dat și tăcerea sunt mai presus de toate.

Din câte văd, cartea nu e momentan disponibilă în traducere în română. Însă poate fi cumpărată de pe Book Depository și Amazon.


Vrei să afli mai multe despre „Cartea de azi”? Intră aici.


Distribuie: | Mastodon | Facebook |

Comentarii: e-mail | facebook |