Un gen de identitate, gen.

O să vă spun o chestie – și dacă nu v-ați prins de ea până acum, n-ați citit blogul ăsta cum trebuie.

Sunt ceea ce în engleză se numește „geek” și ai noștri traduc ca „tocilară”. Îmi plac cărțile, îmi place League of Legends, îmi plac puzzle-urile și sunt în general în contrasens față de lumea din jur.

Din păcate, din cauza unor prietenii legate cu oameni din online-ul românesc, am ajuns în contact cu o lume de care aș fi preferat să nu știu – și care e și motivul pentru care n-am mai prea scris pe blog. Nu că mi-ar fi antipatici oamenii respectivi (dimpotrivă, de-aia îmi sunt prieteni), dar au preocupări gen politica, economia și dezbaterile despre stânga și dreapta americană(?!). Discută despre ce-au mai făcut nu știu ce personalități politice sau de mai știu eu ce natură, despre situația școlilor la nivel rural, povești de-astea.

Nu m-ar deranja, dacă ar fi foarte în temă – adică, să știe subiectele ca pe propriul buzunar. Să știe statistici, sau chestii concrete, să-și poată da licența în domeniu. Dar nu, discută azi de manuale, mâine de corporații, poimâine de legislație – și dacă vreau să aflu ceva pe bune, trebuie să mă duc să sap.

Așa că sunt un pic scoasă din context în mometul în care zice Flagg chestii de-astea în comentarii (bine, Flagg zice mai multe, versiunea completă e aici):

Pana la urma, dupa ani de zile in care si-au batut singuri cuie in talpa, incep si progresistii americani sa realizeze cat de cat ca “geniala” lor strategie de a intarata femeile impotriva barbatilor nu functioneaza cum sperau ei. Si mai mult decat atat, strategia respectiva da in mod vizibil si niste rezultate de sens contrar celor urmarite(asa s-a intamplat si in 2016, cand democratii au tot marsat pe linia “Hillary feminista vs. Trump misoginul”, iar in final Trump a luat mai mult de jumatate din voturile femeilor albe si in jur de 40% din voturile femeilor indiferent de culoarea pielii). Dar in loc sa accepte faptul ca au evaluat ei gresit situatia, progresistii dau acum vina pe femeile care refuza sa raspunda pozitiv chemarii lor la arme.

Dar era foarte previzibil ca o astfel de strategie “femei vs. barbati” nu o sa dea, cel putin nu in intregime, rezultatele scontate. Si asta pentru motivul foarte simplu ca in viata reala barbatii si femeile nu formeaza un soi de triburi distincte, care traiesc fiecare pe dealul lui si se intalnesc doar periodic pentru a procrea.

Am citit chestia asta și am stat un pic pe gânduri. Flagg nu e singurul pe care l-am auzit cu de-astea. Și, din păcate, Trump vs. Hillary a intrat în toate bulele mele, în diverse moduri.

În primul rând, nu mi-a păsat nici la momentul respectiv de problemă, dar discuția aia a fost mai largă – Trump voia un zid între SUA și Mexic, vorbește dezlânat rău, nu pare să știe mare brânză despre cum funcționează economia. Și, da „grab them by the pussy”.

Nu mă miră faptul că a votat atâta lume cu el – și nici măcar faptul că au votat atâtea femei cu el. Sunt o tocilară, după cum ziceam – și din cauza asta știu că nu există doar două genuri pe lumea asta, bărbați și femei. Nu, e cel puțin ca-n Turcia: orice ai avea în pantaloni, tot ce-ai în cap contează mai mult.

Pentru mine, a fi femeie înseamnă că am absorbante de rezervă dosite prin geantă, prin sertare și în baie, ca să nu mi se întâmple să rămân fără chiar dacă n-am chef să ies din casă. Pentru altele, a fi femeie e o chestie aproape mistică, ce implică mister, feminitate, dăruire, harul de a fi mamă și altele asemenea. Pune-ne în aceeași cameră și atitudinea mea e „lasă copilul ăla că nu moare singur, pune-i niște Pokemon sau Frozen sau ce-o fi, hai să-ți zic de cartea asta mișto”, iar atitudinea lor e „oh, îți ratezi menirea de suflet ce revarsă iubire, dar o să vezi tu când o să ai copii”.

N-avem mai nimic în comun. Așa că nu mă miră că reacționăm diferit când e vorba de voturi, feminism și nu numai. Eu aș fi „progresistă”, bănuiesc, iar ele „conservatoare” – și fiecare e mai înclinată să susțină politicile care-o avantajează mai tare. Dacă terenul e egal pentru bărbați și femei și accentul se pune pe carieră, eu o să fiu foarte fericită, pentru că am tot ce-mi trebuie ca să am succes în ce mă interesează pe mine. Dacă terenul e propice pentru familii așa cum le văd ele, ele vor fi fericite, pentru că au tot ce le trebuie ca să obțină succesul pe care ele și-l doresc.

Bineînțeles, mie mi se pare foarte evident că o lume în care sexele sunt egale și hărțuirea sexuală nu e ok de nicio parte ne va avantaja pe toți. N-aș fi votat cu Trump pentru că mi se pare incoerent și isteric, dar și misoginismul pe față mi se pare neplăcut și aș vrea, dacă se poate, să fie taxat social la fel cum sunt și alte lucruri care țin de cei șapte ani de acasă. Însă știu că sunt persoane care nu văd misoginismul ca pe o problemă foarte mare, ci ca pe un fel de defect scuzabil și se tem de faptul că procesul prin care ar fi taxat ar putea duce la ceva mult mai urât.

Iar aici intervine o problemă măricică, și anume că există multă frică și multă dezinformare.

Ziceam mai sus că nu prea mă bag în discuțiile prietenilor pentru că ar trebui să sap ca să aflu adevărul despre subiectul pe care ei îl discută superficial azi. Ei prind un subiect de presă prezentat în vreun fel sau altul și, hop, îl discută de parcă ce ar fi scris acolo ar fi literă de lege.

Să vă spun o chestie cu presa: rareori poți afla adevărul din ea. O spun nu pentru că aș fi lucrat în presă, ci pentru că vorbesc cu presa destul de des pe motive de MISA. Uneori pot să văd materialul înainte să fie publicat – un jurnalist american a scris odată că ar fi fost mari mitinguri de susținere a lui Gregorian Bivolaru pe vremea lui Nicolae Ceaușescu, pentru că autorul n-avea habar de comunism și nici nu-i păsa de cronologie. Nu-mi aduc aminte dacă a și publicat bazaconia asta până la urmă sau nu, dar mi-a rămas în minte ca dovadă că nu poți pune bază pe tot ce vezi în scris.

Presa alege subiectele în conformitate cu ce e pe profil, ce aduce clicuri și ce vrea ziarul/postul TV respectiv să spună. Uneori sunt non-subiecte ridicate la rangul de subiecte din motive politice. Alteori sunt non-subiecte ridicate la rangul de subiecte pentru că aduc clicuri.

Apoi, le prezintă conform unor politici. Mai demult, Macron s-a dus în SUA și a vorbit în fața Congresului. Pentru Digi 24, știrea era că Macron a fost aplaudat. Pentru BBC, știrea era că Macron a vorbit acolo despre acorduri legate de climă și de arme nucleare.

Contextul poate conta enorm, dar taberele își iau știri de naiba știe unde și le înghit pe nerăsuflate. Prăpastia crește, pentru că nu mai discutăm ca între oameni, ci se aduc la înaintare tot felul de anecdote culese de pe cine știe unde ca dovadă că cealaltă parte e dusă cu sorcova.

Asta e valabil și cu feminism vs. misoginism, și cu PC versus anti-PC, și cu birocrați vs. corporatiști la noi șamd. E plin-ochi de oameni care răspund ori la alte chestii decât s-au zis, ori au conversații cu proștii satului de prin Noua Zeelandă. Faptul că auzim idei crețe de pe toată planeta e o mare plagă a societății de azi – și faptul că numai tocilarii stau să verifice măcar o zecime din chestiile la care răspund e și mai grav, pentru că practic mai toată lumea discută ca să se afle în treabă, fără să stăpânească subiectul.

Acum, mă scuzați, mă duc să ignor toată politica vieții și să-mi văd de chestiile mele.

Leave a Reply

Your email address will not be published. Required fields are marked *

This site uses Akismet to reduce spam. Learn how your comment data is processed.