Roxana-Mălina Chirilă

Încă una cu depresia

Citeam articolul ăsta al lui Ovidiu Eftimie despre depresie, care a devenit destul de popular. Două citate:

E boala secolului și e o boală de bogați, adică trebuie să ai ceva situație materială să-ți dai seama că e deprimat.

Și:

Depresia este o boală a conștiinței umane, ține de faptul că există acea conștiință. Dacă muncești pe galeră până leșini nu prea ai timp să stai să te gândești la ce e bine și ce e rău, că rău este biciul și bine este nu biciul. Abia când începi să gândești chestii mai complexe te doare capul. Eu am o bănuială că depresia este un update software. Programul nostru de funcționare ajunge la o limită a capacităților, trebuie să adăugăm funcții noi, subrutine mai deștepte, chestii de eficientizare și progres.

E o teorie grozavă. Dacă ar fi scos-o la începutul secolului 20 ar fi fost de-a dreptul revoluționară. Dar problema e că în secolul trecut și în secolul ăsta s-au făcut totuși ceva progrese în domeniul psihologiei și al bolilor aferente, iar depresia a fost studiată de tot felul de oameni care au făcut carieră în domeniu și care au descris boala asta (și altele) în moduri mult bine documentate și bazate pe chestii mai concrete.

Nu că aș crede că psihologia e perfectă sau că are răspunsurile finale, dar mă gândesc că dacă era totul atât de simplu se prindea cineva până acum. În schimb, în loc să le zică depresivilor că doar li se actualizează softul mental, psihologii au venit cu diverse pastile pentru oamenii ăia care au nevoie de așa ceva ca să-și regleze echilibrul chimic din corp ca să aibă trăiri normale.

Gen, în articolul ăsta, Will Wheaton povestește cum e să trăiești cu depresie cronică, cum a avut atacuri de panică de la 7-8 ani, cum anxietatea l-a chinuit rău de la 12-13 ani și cum multă vreme cei din jur i-au zis că are doar dileme și frici existențiale, la fel ca toată lumea, și că trebuie să treacă peste ele. Așa că omul a tot crezut că e el slab și că n-are atitudinea corectă, până la 34 de ani când i-a dat doctorul o pastilă antidepresivă, s-a dus pe stradă cu nevasta, era o zi frumoasă și a început să plângă pentru că în sfârșit nu se mai simțea rău.

Nu pare chiar un „software update”.

Serios, am trecut și eu printr-o perioadă de depresie (nu două săptămâni, cum crede lumea când zic asta, ci vreo câțiva ani, lol) și pot să confirm: tot registrul emoțional ți-e făcut varză. Nu că stai să te gândești la nemurirea sufletului și începi să-ți zici că totul e zadarnic și te apucă tristețea, ci fix pe dos. Te trezești și te macină grijile și tristețea, te duci la muncă/școală și te macină, iei o pauză să ai un atac de panică în baie în timp ce-ți spui că n-ai de ce să ai așa ceva și începi să te simți și mai de rahat, pe urmă te întorci de la muncă, încerci să te distrezi și constați că nu-ți fac sinapsele legăturile care trebuie și mimezi fericirea, după care încerci să dormi, te întrebi ce sens are totul și începi să filozofezi pentru că te simți rău. A doua zi, o iei de la capăt.

Din câte mă prind, Ovidiu pare să vorbească nu despre depresie, ci despre ceva gen angoasă existențială. Dacă te apucă așa ceva, ai șanse să te ajute filozofia, pentru că te ajută să vezi lucrurile din alte perspective și să găsești răspunsuri care să aibă sens pentru tine.

E drept că Ovidiu povestește și de simptome de depresie, dar nu prea nimerește cauzele lor – „Și nu mai dormi, că ce rost are să dormi?” mi se pare cel mai amuzant mod de a descrie o insomnie. Mai ales dacă e o insomnie de-aia în care ești rupt de oboseală și nu poți să adormi real, ba chiar ai eventual semi-vise, semi-halucinații chinuitoare și te trezești rupt.

Depresia nu e o angoasă despre nemurirea sufletului. E o boală. Serios, dacă aveți pe cineva care suferă de porcăria asta, nu-l chinuiți cu chestii gen „N-ai avea problemele astea dacă ai avea treabă”. În fond, nu i-ați zice cuiva care și-a luxat glezna și stă și suferă pe canapea că n-ar mai plânge atât dacă ar trebui să meargă la piață să cumpere de mâncare pentru trei copii care i se agață de fuste. Și nici că e bine că are suficienți bani să stea pe canapea pentru moftul ăsta cu glezna, când bunicul lui ar fi trebuit să muncească.

În fine, ideea e că nu-i bine să ascultați sfaturi medicale de pe net de la cei care n-au tangență cu domeniul. Când ai burta plină și n-ai probleme de sănătate, e distractivă filozofeala asta, dar când cineva chiar are o problemă aveți șansa să-i faceți mai mult rău decât bine (sau, dacă voi suferiți, să vă faceți vouă mai mult rău).

Nu pot să vă dau sfaturi de ce să faceți nici dacă aveți depresie, nici dacă sunt alții în jurul vostru care au. Dar există oameni avizați în lume și site-uri medicale decente, care au șanse să conțină informații mai ancorate în realitate și mai utile.


Distribuie: | Mastodon | Facebook |

Comentarii: e-mail | facebook |