Roxana-Mălina Chirilă

Nu mai e vorba de Brâncuși, ci de voi

Ziceam acum câțiva ani că nu-mi place absolut deloc faptul că insultele sunt ok, când nu ne plac insultații. Contextul era tot un scandal în media, de care între timp toată lumea a uitat, dar ideea de atunci rămâne.

Din câte pricep, s-a întâmplat cam așa:

Ministerul Culturii: Deschidem un muzeu nou și facem niște evenimente la Muzeul Național de Artă. Ar trebui să dăm sfoară-n țară ca să știe lumea să vină. Alex Ștefănescu, critic literar, te bagi?

Alex Ștefănescu: Mă bag.

Ministerul Culturii: Irina Rimes, ne faci și tu reclamă? Îți zicem „ambasador al Zilei Naționale Constantin Brâncuși”, ca să afle și tinerii că avem o hologramă 3D cu coloana la Muzeul Național de Artă și că facem tururi gratuite. Dar vezi că e o poziție pro bono, am consumat tot bugetul ca să organizăm evenimentele.

Irina Rimes: Da, sigur, nicio problemă. Cred că Brâncuși merită promovat și îmi plac sculpturile lui.

…la conferința de presă pe care toți o vedem trunchiată…

Irina Rimes: Nu știu dacă sunt cea mai bună persoană care să vorbească despre Brâncuși și nu am avut mereu tangențe cu arta necontemporană, dar mi-au plăcut sculpturile lui. Cultura e importantă – ne pot lua orice e material, dar cultura nu ne-o pot lua, nu și-o pot atribui.

Presa: Nu ce scandal mișto ar ieși de aici? Ia să vedem, cum să formulăm știrea asta, ca să enerveze? Dați drumul și la CTP, sigur scoate el ceva.

O grămadă de indivizi: Cum s-a ajuns în halul ăsta?! Irina Rimes, să-l reprezinte pe Brâncuși?! În fața cui, fanilor ei care precis n-au cultură? În fața tinerilor care nu pricep nimic în afară de mobile? HUO! Cultura noastră se duce pe râpă! Pe râpăăăă, auziți? Cine e Irina Rimes? De ce nu știe totul despre Brâncuși înainte să accepte un astfel de post extrem de important? Ce-i cu versurile alea de rahat? Ce-i cu muzica de doi lei?

Apoi, ură pe canalele de știri, ură pe Facebook, supărare în comentarii, supărare la mine în mesajele private. **Vi se pare ok? Că mie nu. **

M-am uitat la două interviuri cu ea de când a fost chestia asta. Unul e cel recent de aici, altul e un interviu de acum doi ani cu Andreea Esca. Am aflat că a fost în spital recent și a avut nevoie de o operație. Am aflat că s-a adaptat mai greu la stilul de umor românesc. Că a fost drăguță cu un fan care a avut un comportament deloc acceptabil. Că deși „oamenii sunt răutăcioși”, e foarte pozitivă și crede în binele din ceilalți. Și că nu vrea să fie „vedetă”, ci artist – nu vrea să fie percepută ca acea persoană care apare la TV, ci să-și compună muzica și să o cânte. Și are un umor de eram pe jos de râs când povestea diverse.

Ei bine, imaginați-v-o – 28 de ani, a terminat facultatea de muzică, s-a apucat să compună. A venit la București și are de lucru, dar părinții îi trimit și acum de mâncare. E o persoană ca mulți dintre noi, ca prietenii noștri, doar că e mai optimistă și mai încrezătoare în bine decât suntem mulți. E contactată de statul român ca să promoveze un eveniment cultural, chiar și fără bani. Merge la conferința de presă, e stingheră, face o glumă, poate se fâstâcește puțin.

După care, zile la rând, presa o înjură. Internetul o înjură. De la Cristian Tudor Popescu la anonimi, de la Antene la Digi 24, e plin de oameni care nu ezită s-o facă în toate felurile. Nu le place cum vorbește. Nu le place cum cântă. O urăsc pe ea. Îi urăsc fanii.

N-are cum să rateze treaba asta, e peste tot – și chiar dacă ești cunoscut, nu înseamnă că ești brusc supraom, că nu mai simți injuriile, că nu te mai afectează nimic.

De fiecare dată când e o fază de-asta, imaginați-vă omul. Imaginați-vă că l-ați cunoaște, că e coleg de muncă, sau prieten al unui prieten. Nu că e „o vedetă”, nu că e cineva cu sute de mii de fani pe Facebook, ci că e cineva cu care v-ați văzut recent la o bere cu prietenii. Că deschide televizorul și se vede pe peliculă _așa, _că deschide internetul și vede mesajele care-i sunt adresate și care sunt astea.

E un linșaj în toată regula. Nu vede nimeni treaba asta? Nu vede nimeni că, indiferent cât de potrivită ar fi sau nu pentru a spune că se fac câteva evenimente cu Brâncuși, (Doamne iartă-mă, asta e toată fișa postului de ambasador), are ură îndreptată spre ea de parcă ar fi fost torționară pe vremea comuniștilor și l-ar fi bătut cu sălbăticie pe sculptor în beciurile Securității?

Deschideți ochii. E ură. Și pentru ce? De ce ascultă lumea de un bully, cum e CTP, care aruncă cu noroi în stânga și-n dreapta și care porcăiește pe cine apucă? De ce nu e taxată ura asta la nivel social? De ce e ok să se insulte oamenii cu atâta foc, dar nu avem mai multe voci care să spună nu doar că persoana asta nu merită, ci că nu e ok să urâm așa ca societate? De ce există ținte ok pentru ură? De ce nu sunt mai mulți care să vadă oamenii ca oameni, oricine ar fi? Care să zică, „Ok, poate că Irina Rimes nu e tocmai potrivită, dar nu se cade să faci așa ceva?”


Distribuie: | Mastodon | Facebook |

Comentarii: e-mail | facebook |