E plin de profeți în perioada asta, care profețesc ce se va întâmpla după criză. Unii or să și aibă dreptate, pentru că, dacă arunci destule idei în spațiul public, unele se mai și îndeplinesc.

Nu-mi place să scriu de evenimente curente, în general, dar pandemia asta a acaparat totul – uneori mă trezesc de dimineață și nu-mi vine să cred că e în continuare reală, că n-a fost un vis sau un coșmar. Probabil că, atunci când va trece, va fi la fel de greu să mă reobișnuiesc invers.

Ziceam că e plin de profeți, care spun că oamenii își dau seama în perioada asta ce e cu adevărat important pentru ei, adică nu [aici urmează lista]. Eu aș prescurta ideea la „oamenii își dau seama în perioada asta ce e cu adevărat important pentru ei”. Punct. Pentru că, din câte văd, nu aceleași lucruri sunt importante pentru toți.

Evident, cam toți vrem să-i vedem pe cei dragi – și mie îmi pare rău că nu pot să trec pe la ai mei și că nu pot s-o vizitez pe amica Ioana în București. Cam toți vrem să mai ieșim pe afară. Dar în rest, la capitolul „descoperiri despre sine și viață”, părerile diferă.

Am văzut oameni care au o tendință utilitară – sunt cei care spun că oamenii își vor da seama cât de inutile sunt obiectele de decor, pernele, picturile, vasele și tot felul de prostii. Sunt cei care spun că oamenii își vor da seama cât de aiurea era să meargă în oraș și să dea banii pe mâncare și băutură la suprapreț.

Eu… Eu vreau niște utilitate în plus, pentru că momentan n-am destul loc pentru haine în dulapuri și nu știu ce să fac cu unele obiecte. Dar mai ales îmi dau seama că nu suport nici măcar ideea de minimalism.

Înțelepciunea care mi-a fost repetată des e că mai bine ai experiențe decât lucruri fizice, dar nu văd de ce una o exclude pe cealaltă. Am în dulap haine pe care nu le port decât rar, sau aproape niciodată, dar sunt cele pe care mă bucur cel mai mult că le am, de la corset la rochia secuiască de catifea. Apoi, stăteam nu demult să șterg de praf colecția de DVD-uri și CD-uri și mi-am adus aminte că a fost unul dintre motivele pentru care m-am îndrăgostit. Fără bibliotecile pline de cărți, cred că m-aș fi urcat eu pe pereți.

Vreau lucruri. Vreau obiecte decorative. Vreau boluri și căni care să arate ca scoase din povești și mi-e un pic ciudă că nu am luat ceva de aici de ediția trecută a Zilelor Sfântu Gheorghe. Și regret și faptul că anul ăsta nu pot să merg la târg, pentru că era distracția mea favorită din primăvară.

Altfel, vreau să pun pe pereți chestii și să nu fie doar pisici decupate dintr-un calendar într-o zi în care m-am săturat să mă uit la nuanța neinspirată de turcoaz în care a fost zugrăvit biroul în care lucrez. Cel mai bun lucru pe care l-am făcut în iarnă a fost să cumpăr la impuls niște covoare din blană de oaie, care sunt în continuare o plăcere.

Nu vreau să-mi umplu casa cu tâmpenii, ci cu obiecte care-mi plac. Nu utilitare, ci fanteziste. Sunt genul care adună diverse și care, atunci când e supărată, se înconjoară de obiecte, nu care vrea să fie gol în jur.

Și vreau să fac câte ceva – niște bluze, niște șaluri, pentru că deocamdată mă distrez cu fire. Dacă prind avânt, aș vrea să văd și ce alte meșteșuguri m-ar prinde. Toată viața, până acum vreo doi ani, mi-am zis că sunt anti-talent la tot ce ține de lucru manual și că nici n-are sens să încerc. Anul trecut m-am apucat de tricotat pentru că n-aveam răbdare să mă uit la filme și seriale și aveam nevoie de ceva de făcut cât timp stăteam la TV –  și am constatat că mă mințisem singură, mă descurc și-mi face plăcere. Cu cât e mai complicat modelul, cu atât e mai bine.

Sigur, astea sunt chestii personale, nu sunt învățăminte universale care să se aplice la o mare parte a populației. Ar fi culmea să ne bulucim toți pe site-urile artizanilor să comandăm toate ceainicele (apropo, dacă știe careva cine sunt cei care fac vasele de mai sus, dați un mesaj, apreciez) sau să epuizăm brusc stocurile de croșete.

Dar cred că majoritatea ideilor despre ce ne dorim cu adevărat sunt personale, doar ne spunem că sunt universale. Am auzit pe cineva care duce dorul la KFC. Altcineva care regretă că n-are destule ghivece. Și da, și oameni care fac curat și aruncă multe, inclusiv hârtii și documente pe care trebuie întâi să le distrugă.

Tot felul de lucruri mici și personale – nu idei mărețe care luminează omenirea, ci mărunțișuri cărora le ducem noi dorul.