Măcar a trecut anul

Știți poveștile alea cu gândirea pozitivă? Sunt oameni care spun că dacă gândești pozitiv și ești optimist ți se vor întâmpla tot felul de lucruri bune, pentru că le atragi din univers. Ei bine, am cea mai bună dovadă a faptului că treaba asta nu funcționează.

Acum fix un an, la finalul lui 2019, renunțasem la un client care-mi plăcea nespus de mult, dar ale cărui cerințe îmi scoteau peri albi. După prea mult stres, prea mult hei-rup, prea multe zile petrecute corectând, corectând, corectând texte, am plecat unde am văzut cu ochii, rămânând cu doi clienți mai mici și unul ocazional.

Decembrie 2019 a fost o lună extraordinară. Simțeam că viața mea se pune pe un făgaș mai bun, că lucrurile vor deveni din ce în ce mai relaxate și mai frumoase. Urma să fac niște schimbări la muncă. Urma să merg în mai multe vacanțe. Voiam să citesc și să scriu și eram sigură că o să apuc să termin una dintre cărțile pe care le am în lucru, măcar în primă variantă.

2020, am decis eu, avea să fie un an grozav. O simțeam până în măduva oaselor.

Hai să facem o pauză și să râdem împreună, pentru că știm cum a fost anul ăsta la nivel mondial. După care vă povestesc cum a mers cu mine.

Pe partea profesională, în primele două luni ale anului am picat din lac în puț. Am acceptat un proiect despre care mi s-au dat prea puține detalii, ceea ce e o greșeală în general. Dar deh, am avut încredere în agenția cu care colaboram, pentru că o știam de ceva vreme. Am avut încredere degeaba. Agenția mea era subcontractată de o altă agenție care lucra cu un client – iar cineva, într-un punct al acestui lanț de contracte, a decis că proiectul e atât de secret încât nici cei implicați nu trebuie să știe prea multe despre el. Teoretic, trebuia să fie un proiect mișto. Practic…

Secretomania a continuat. Treaba mea era să traduc prezentările unor produse pe care nu le știam (mereu altele). Toate erau deja existente, așa că trebuia să stau să le caut pe internet ca să văd ce e cu ele, mai ales că erau suficient de vagi încât să nu fie clar din descriere despre ce anume vorbea autorul (să zicem că vezi pe ecran un „torch” – e o lanternă sau o torță? Ce engleză folosește autorul? Surpriză! E o lanternă).

Contactul cu clientul se rezuma la feedback făcut de mai mulți oameni care trăgeau ba hăis, ba cea și la câte un apel ocazional cu cineva aflat într-o poziție de șefie prea înaltă ca să aibă contact cu ce făceam eu. Soluția ar fi fost să existe fișiere informative cu produsele și un canal de comunicare cu oamenii care lucrau pe același proiect, dar ar fi fost o chestie prea logică. Mi s-a spus că „o să mă obișnuiesc” și că „lucrurile vor merge mai bine și mai repede în viitor după ce mă prind cum stă treaba”, așa că am renunțat cât de repede am putut la client.

Apoi a început pandemia.

Sunt câteva lucruri pe care le-am remarcat, printre care și că oamenii nu joacă suficiente jocuri incrementale, cum ar fi Kittens, Universal Paperclips sau Cookie Clicker. Spun asta pentru că prea puțini păreau să înțeleagă ce înseamnă o creștere exponențială și cum nu e mare diferență între a crește de la 10 la 100 de cazuri și a crește de la 100 la 1000.

Alt lucru e că toată lumea e informată, dar din surse diferite și reținând informații diferite. Eu am reținut că e un virus care se ia ușor, care poate fi letal în suficiente cazuri (mai ales pentru bătrâni sau persoane care mai au ceva, dar acel ceva poate să fie și că sunt grași) și care poate duce la probleme pe termen lung în prea multe cazuri. Pe când alții auzeau „e doar o gripă”, eu vedeam o tipă tânără și în putere povestind că nu poate respira bine la câteva luni după boală.

Apoi, e faza că bunăvoința socială ne omoară. Mulți n-au ieșit niciodată de pe făgașul lui „așa se face” și treaba asta se vede.

Dacă așa se face că te pupi când te vezi cu cineva, așa se face. Dacă așa se face că e aiurea să nu mâncați toți la masă, așa se face. Nu contează circumstanțele. Dacă așa se face că se împărtășește cu aceeași linguriță, așa se face. Dacă așa se face că te vezi cu toată familia, așa se face. Dacă așa se face că între noi nu există distanță morală, deci nu purtăm nici măști pentru că suntem apropiați, așa se face.

E ca și cum apropiații ar fi incapabili să ne paseze vreo boală. Sau de parcă a fi bolnav ar fi ceva rușinos și inacceptabil pentru lumea bună.

Nu știu, fraților. Eu sunt civilizată, dar sunt obișnuită cu faptul că poate uneori sunt un risc pentru cineva. Am experiența asta pentru că, atunci când eram mică, am luat de undeva un herpes, o porcărie de-aia de iese pe buză și arată urât și doare. Ei bine, de virusul herpesului nu scapi niciodată, rămâi toată viața cu el în organism. Reapare la stres, reapare la imunitate mai scăzută, reapare când ți-e mai mare dragul. Există un tratament antiviral care-l face să se retragă mai repede, dar nu îl bați niciodată, niciodată, NICIODATĂ cu totul. Poți să-l pasezi și altora. Dacă fac o dată pe an porcăria asta și mă ține două săptămâni și dacă voi trăi până la 70 de ani, voi fi petrecut cumulat trei ani de viață cu un herpes pe buze. Nu e cea mai nasoală chestie de pe lume, dar n-o doresc nimănui altcuiva, dacă se poate. Așa că, atunci când apare, sunt cu antiviralul la mine, nu pup pe buze partenerul de viață, spăl pahare cu disperare, am grijă să nu se încurce paharele, mă spăl pe mâini înainte să fac orice (că poate mi-am atins buza) și fug de copii mici ca de dracu’, că poate se apucă să bea din paharul meu.

Alții… n-au treabă. Ori ești ciumat, deci o persoană nașpa, ori ești om bun și nu te îmbolnăvești, nu știu. Nu pricep. Nu pricep și pace.

Cele mai puține griji mi le-am făcut pentru amica Ioana, care în general e magnet de accidente, pentru că știam foarte clar că se ferește. Cele mai multe griji mi le-am făcut pentru ai mei, poate nu fără motiv. În toamnă, soțul maică-mii a făcut covid, probabil luat de la muncă de la oameni care n-aveau ei treabă cu protecții (el încerca să se protejeze, dar când se pișă cineva pe tine, te uzi). Taică-meu și soția lui au făcut covid (naiba știe de unde), socrul a făcut covid (naiba știe de unde). Toată lumea a scăpat ok, ceea ce e extraordinar și un noroc incredibil. Să sperăm că covid ăsta e genul de virus care seamănă cu răceala, nu cu herpesul, și nu cauzează probleme pe termen lung (dar încă n-a trecut suficient timp ca să vedem dacă așa e).

I-am auzit pe cei cu „ți-e teamă, trăiești cu frică”. Și, sincer, da? Adică nu că paralizez de frică sau ceva, dar nu văd niciun motiv să-mi pun viața în pericol? Și nici să am probleme să nu pot să merg pe stradă fără să gâfâi timp de câteva luni? Sau să am probleme cu circulația și/sau inima, doar ca să demonstrez că… ce? Că prefer să sufăr decât să fiu precaută? Că prefer să ucid eventual pe cineva decât să fiu precaută?

Mai e o chestie: am avut o depresie cruntă acum un număr de ani (și nici acum nu sunt o persoană foarte fericită). Faptul că vedeam totul în negru și mi-era greu să fac orice, însă, nu a făcut lumea neapărat mai rea. Nu mi-am atras evenimente negative. Nu am pățit nasoale. A fost doar neplăcut pentru mine, dar universul nu m-a atacat pe fond de negativism. Dimpotrivă, aș spune că lucrurile au stat binișor.

Iar faptul că sunt o persoană care critică mult și vede neghina din grâu mi-a atras nu lucruri urâte și ghinioane, ci câteva contracte bune pe proiecte mișto, făcute de firme care vor să preîntâmpine probleme, nu să măture rahatul sub preș. Sigur, e vorba de mai mult acolo decât doar critică și o atitudine de tipicar bătrân, dar ce pot să vă spun? Emoțiile pe care le avem nu transformă lumea. Optimismul și pesimismul, pozitivismul și negativismul, curajul și precauția contează pentru noi, dar nu modifică prea tare ce e în afara noastră. Contează mai mult acțiunile noastre și modul în care ne comportăm având acele emoții. Dacă ești în ultimul hal de depresiv, dar faci alegerile obiectiv bune, ești mai câștigat decât cineva foarte fericit care nu gândește, ci face alegeri obiectiv proaste.

Asta așa, de sezon. Să avem un 2021 mai bun – și dacă nu vine bun de la sine, să ni-l facem cum vrem noi.

Leave a Reply

Your email address will not be published. Required fields are marked *

This site uses Akismet to reduce spam. Learn how your comment data is processed.