De ce League of Legends e un fenomen grozav și pentru nejucători

În perioada asta se desfășoară Campionatul Mondial de League of Legends, unul dintre cele mai jucate (nu îndrăznesc să spun „îndrăgite”) jocuri pe calculator din ziua de azi. Printre jucători se află și Odoamne, un român care joacă la nivel profesionist încă din 2013.

Aș vrea să profit de ocazie ca să vă povestesc despre joc și despre League of Legends în general – dintr-o perspectivă personală, e drept.

Ce e League of Legends?

Harta „Riftul Invocatorului” din League of LegendsSe dau o arenă pătrată (numită „hartă”) și două echipe de câte cinci jucători fiecare. În colțul din stânga-jos e baza echipei albastre, iar în colțul din dreapta-sus e baza echipei roșii. Între cele două baze există trei culoare pe care se poate circula (pe laturile pătratului și pe diagonală). În afara bazelor și a culoarelor se află jungla, care e un fel de labirint plin de monștri.

În ambele baze se află câte un Nexus, care e o clădire foarte importantă în sensul în care regele e foarte important în șah, deși nu face mare brânză. Scopul jocului e să distrugi Nexusul inamicilor înainte să-l distrugă ei pe al tău. Fix ca în șah, Nexusul nu e periculos de unul singur, dar până ajungi la el e cale lungă.

Există și clădiri periculoase: turnurile. Turnurile trag în inamici, dacă inamicii se află în raza lor de atac. Există două turnuri care protejează Nexusul și câte trei turnuri pe fiecare culoar.

Ca să poți să ataci Nexusul, trebuie să distrugi turnurile de pe cel puțin un culoar, apoi turnurile care apără Nexusul. Cu alte cuvinte, trebuie să-ți croiești drum dărâmând clădire după clădire ca să poți ajunge la cea importantă.

Lucrurile devin mai interesante aici: la intervale regulate, din Nexus ies niște moștrofonți numiți „minioni”, care sunt aliații tăi slăbuți ca putere și lipsiți de minte. Minionii merg tot înainte pe culoare și atacă orice inamic pe care-l văd în cale – sau, dacă n-au inamici, atunci atacă ce clădire întâlnesc întâi. De obicei preferă să atace alți minioni, iar turnurile preferă să-i atace pe ei și nu pe tine.

Poți să-i faci mai puternici dacă distrugi inhibitoarele inamice – inhibitoarele sunt a treia clădire din League of Legends. Există câte trei în fiecare bază, unul pentru fiecare culoar. Dacă distrugi inhibitorul inamic de pe un culoar, minionii tăi de pe acel culoar devin mari și tari.

Așa! Ajungem la echipe!

Echipele sunt formate din câte cinci jucători, care joacă fiecare cu câte un campion. Campionii sunt personaje standard, fiecare cu o tematică diferită și cu puteri diferite. Unii sunt țintași care atacă la distanță și distrug obstacolele lent și sigur, alții sunt magi care folosesc tot felul de vrăji, asasinii se strecoară și lovesc distrugător – și așa mai departe. În principiu, fiecare campion are trei abilități standard care au o putere măricică și o abilitate supremă care poate fi de-a dreptul decisivă. În afară de asta, mai au și o abilitate pasivă (care poate fi ceva gen „se face invizibil dacă stă mai mult timp pe loc” sau „primește viteză de mișcare pe parcursul jocului” sau „fiecare a x-a lovitură e mai puternică”) care deseori e utilă, dar nu interesantă.

În joc sunt 157 de campioni din care se poate alege și, da, poate fi o problemă atunci când joci și nu știi exact ce-i poate pielea adversarului. Pe de altă parte, există câteva posibilități mari, late și des refolosite în diverse formule, care te ajută să înțelegi ce face un campion chiar și când nu-l cunoști.

Ce se întâmplă: campionii atacă de aproape sau de la distanță; folosesc abilități care de atac sau de ajutare a aliaților; abilitățile de atac fie lovesc puternic pe cineva sau afectează o zonă; unele abilități de atac pot să încetinească adversarii, să-i țintuiască (nu se mai pot mișca), să-i amuțească (nu mai poți folosi abilități), să-i suprime (nu mai pot face nimic), să-i terifieze (se îndepărtează lent și nu pot face nimic), să-i farmece (se apropie lent și nu pot face nimic) sau să-i orbească (nu mai văd pe o distanță la fel de mare ca înainte). Abilitățile care ajută vindecă, oferă scuturi, cresc viteza de atac sau de mișcare. Lucruri de-astea. Unii campioni se pot năpusti cu viteză.

Când ești atacat, viața ta scade. Dacă viața ta ajunge la zero, mori; dacă mori, revii la viață în bază după o perioadă.

Pare complicat, dar baza e simplă: ataci adversarii și te ferești de loviturile lor. Încerci să rămâi în viață și să avansezi până la Nexusul inamic.

De ce e interesant jocul

Ești pe la începutul jocului. Îți vezi de treabă și omori minionii inamici ca să iei aur pe care să-l folosești ca să-ți cumperi obiecte care să te facă mai puternic. Inamicul încearcă să te prindă cu o abilitate, dar faci un pas în lateral și te ferești. Îl ataci la rândul tău.

Aproape ai câștigat, când din junglă apare un alt inamic. Acum te lupți cu doi deodată și încearcă să te omoare – dar îți dai seama că sunt prea lacomi și încrezători în propriile forțe. Eviți cu îndemânare orice abilitate pe care o poți evita și fugi sub turnul propriu. Ei vin după tine, disperați să te prindă. Turnul tău începe să-i atace și le scade viața mai mult decât ar fi sperat ei.

Asta e șansa ta.

Te năpustești într-o direcție la care nu se așteaptă, îl țintuiești pe unul, îl ataci pe cel pe care aproape că-l doborâseși mai devreme. Îl omori. Celălalt încearcă să ajungă la tine, dar nu mai poate, e prins de tine și de turn. Moare și el ca un martir pe care-l huiduie propria echipă. De unde aproape că erai învins, acum ești învingătorul. Te întorci în bază, îți cumperi ceva bun, și te întorci în luptă mai aprig ca niciodată.

League of Legends e și joc de îndemânare, dar și de strategie. Când ataci? Când te retragi? Când te duci să-i ajuți pe ceilalți? Ce alegeri și ce acțiuni îți aduce cel mai mare avantaj? Chiar dacă joci cu același campion, jocurile pot fi foarte diferite.

Înainte de joc, îți alegi rune, care îți dau anumite puteri specifice (de exemplu, te fac mai rapid, sau îți refac o parte din viață atunci când ucizi un campion inamic). În plus, de-a lungul jocului poți să câștigi aur (atât pasiv, o valoare fixă/secundă, cât și activ, când ucizi campioni, minioni, monștri sau turnuri). Cu aurul îți cumperi obiecte care-ți sporesc puterea în diverse moduri – și încerci să-ți găsești o combinație care să te ajute cât mai mult.

Runele, obiectele și strategia au existat într-o formă sau alta de la începuturile jocului, dar Riot Games (creatorii jocului) le-au modificat de-a lungul timpului ca să le facă mai interesante, să permită mai multe opțiuni (nu doar una „corectă” pentru fiecare campion) și să crească diversitatea în joc.

Cu alte cuvinte, nu există un singur mod corect de a juca League of Legends, ci mai multe. E interesant să vezi ce alegeri te fac de neatins (sau letal) pentru alții, și ce strategii îți aduc mai mult succes pe termen lung.

De exemplu, într-o vreme jucam o campioană rapidă, pe care-mi propusesem s-o fac ultra-rapidă. Zburam cu ea pe hartă de nimeni nu mă putea prinde și, deși nu aveam nicio șansă să dobor vreun campion, simplul fapt că eram mereu dincolo, distrugând câte un turn unde nu era niciun inamic să-l apere, ne-a adus câteva victorii.

Cum a evoluat League of Legends (și de ce e interesant)

Când am început eu să joc în 2014, lucrurile erau destul de simple: pe culoarul de sus mergea un campion care lupta de aproape – fie era foarte rezistent, fie se duela binișor. Anumiți campioni mergeau în junglă. Pe culoarul din mijloc mergea fie un mag, fie un asasin. Pe culoarul de jos mergeau un țintaș care ataca de la distanță și provoca daune fizice și un campion de suport, al cărui rol era să-și ajute aliații (de obicei cu scuturi, vindecări și blocat inamicii).

Ideea era că pentru fiecare campion era o posibilitate „corectă” de joc și cam atât.

Marele avantaj al monștrilor din junglă era că dădeau aur – unii dădeau și câte un buff, un avantaj care nu era monetar; de exemplu, îți refăceau mai multă viață. Baronul, cel mai mare monstru, îți făcea minionii mai puternici dacă erai lângă ei.

Lucrurile erau destul de clare și simple. Dar Riot Games a ales să încerce să le diversifice și transforme – lucru care a fost, în mod surprinzător, bun.

De exemplu, aurul e grozav, dar e limitat. La un moment dat efectiv nu mai ai ce să cumperi – sau poate cineva e prea bogat, iar restul celor din echipă sunt sărăcuți în comparație cu inamicii. Vrei să-ți poți transfera avantajul întregii echipe.

Au început să experimenteze cu idei: noi obiecte pentru cei care merg în junglă, astfel încât să fie mai eficienți când apăreau pe culoare să le dea celor de acolo o mână de ajutor. Dragonii au început să ofere și ei buff-uri unice. În junglă au fost introduse plante care te vindecă, te aruncă pe o distanță scurtă sau te ajută să vezi timp de câteva secunde o zonă de pe hartă (ca să-ți dai seama dacă sunt inamici acolo).

Apoi, campionii noi au început să aibă puteri mai interesante, care puteau fi și excelent folosite, și prost folosite: Bard pune în stază orice se află într-o zonă, astfel încât să nu lase inamicii să distrugă un turn… sau îți părăsește un aliat neputincios în mijlocul inamicilor. Ryze, îți poate deplasa aliații dintr-un loc într-un alt loc de pe hartă, fie luând prin surprindere niște inamici care nu mai pot reacționa, fie aruncându-te într-o capcană în care ai fi vrut cu disperare să nu fii. Kindred poate opri moartea în loc pentru toți cei dintr-o anumită zonă, fie că sunt aliați sau inamici.

Și, încet-încet, au început să apară noi posibilități și pentru campioni mai vechi. Au început să devină flexibili în modul în care pot fi jucați.

În urmă cu câțiva ani, dacă mă uitam la un meci profesionist de League of Legends, puteam să-mi dau ușor seama ce rol urmau să joace campionii aleși chiar și înainte să-i văd în joc. Acum alegerile sunt mult mai deschise. Dacă pe vremea mea magii mergeau mereu pe mijloc, acum îi văd și pe culoarul de jos sau în junglă. Dacă odată conta mai mult cât de tare poți lovi în luptă, acum campionii încep să se axeze pe alte avantaje, cum ar fi viteza sau aportul pe care-l aduc echipei.

În plus, reușita care ținea odată foarte mult pe performanțele individuale a ajuns acum să fie una care necesită mult mai multă muncă de echipă. Dacă în 2015 se vorbea de coreeanul Faker ca fiind cel mai bun jucător de League of Legends din întreaga lume, acum se vorbește de echipe ca ansamblu.

În contextul acesta, românul nostru, Odoamne, era anul trecut într-o echipă care la jumătatea etapei de vară se afla nu chiar la coada clasamentului, Schalke 04 (pentru microbiști: dap, ăia cu clubul de fotbal). De acolo, au reușit să câștige fiecare meci până când au ajuns în playoff-uri tocmai datorită faptului că apăreau oriunde pe hartă când te așteptai mai puțin și colaborau excelent.

Ca spectator, nu e mereu clar exact ce se întâmplă când te uiți la meciuri profesioniste. Dar „exact” nu e atât de important. Poți să-ți dai seama ușor dacă ceva e de bine sau de rău pentru echipă: dacă sunt cei care își prind inamicii la ananghie sau sunt ei prinși; dacă doboară un dragon sau Baron; dacă avansează pe culoare, distrugând turnuri. Poate că nu ți-e clar cum funcționează toate abilitățile și care sunt alegerile lor, dar te prinzi că e de bine când ai tăi lovesc în ăia și le iau jumătate de viață dintr-o lovitură.

Întotdeauna e bine să fi ucis un adversar și să fi dărâmat clădiri. Distracția e în mare parte să vezi cum reușesc să se surprindă unii pe alții, să lupte, să-și anticipeze mișcările, să-și dejoace planurile. Iar comentatorii sunt acolo să explice tot procesul pas cu pas.

Cum a evoluat lumea League of Legends

harta runeterrei

La începuturi, League of Legends avea mult mai puțini campioni (tot adaugă campioni pe parcurs) și fiecare dintre ei avea o biografie de vreun paragraf sau două care spunea cine e, de unde vine, și-ți dădea o idee despre personalitate. În joc, fiecare campion avea o mână de replici pe care le spunea la mișcare sau atac (sau ca glumă). Dar nu era nimic foarte complicat sau gândit aici – mai degrabă erau niște idei simple.

Iar simplitatea asta exista pentru că jocul inițial presupunea că invocatorii (sau, mai exact, jucătorii) invocau niște campioni din lumea Runeterra. Campionii lor luptau în „Liga Legendelor”, iar jocul reprezenta această competiție letală. Fiecare campion, deci, avea nevoie de o motivație ca să se arunce în luptă aiurea contra unor necunoscuți.

Prin 2014, Riot Games a decis că nu prea merge povestea asta și a eliminat ideea de invocatori și de Ligă a Legendelor. Apoi, a început să rescrie poveștile tuturor campionilor și să refacă lumea, transformând-o într-una mult mai vie și interesantă. Chiar dacă diversele zone și facțiuni existau de la început, au clădit mult pe ideile de bază.

În nord e Freljordul înghețat, cu triburi matriarhale și primitive prin venele cărora curge deseori sânge divin. Mai la sud de Freljord se află Demacia, un regat cavaleresc ce iubește dreptatea și urăște magia din cauza unor războaie din străvechi. La estul Demaciei se află Noxusul, un imperiu brutal și expansionist, dar în care oricine are talent poate ajunge departe (și care amintește într-un fel de Imperiul Roman). În sudul continentului se află Piltover și Zaun, orașe gemene independente pasionate de tehnologie și știință.

Pe continentul de la sud se află Shurima, un fel de Egipt Antic căzut în ruină și uitare, unde încă mai există semizei; Muntele Targon, o regiune nu foarte locuită, loc de pelerinaj – Muntele însuși e magic și cei care reușesc să-l urce devin uneori avataruri ale zeilor; și Ixtal, o junglă periculoasă. (Acolo era odată și Icathia, distrusă de creaturi de pe altă lume, RIP.)

În estul lumii se află Ionia, un continent plin de magie populat de creaturi pe jumătate om, pe jumătate animal; Bilgewater, orașul piraților; și Insulele Umbrelor, care sunt sub un blestem antic și care sunt acum pline de morți-vii.

Avem, deci, variație. Aveți harta aici, se poate explora.

Dar mi-ar plăcea mai mult să vă arăt videoclipul ăsta pentru atmosferă:

Unde cântă tipul cu mască la pian e Piltover, cu atmosfera cyberpunk (mă rog, hextech îi zice în joc); arena de gladiatori e din Noxus; iar zonele din natură sunt din Ionia. Se simte variația, se simt culturile diferite.

Riot Games au creat povești, muzică, benzi desenate, animații. Nu sunt mereu cele mai bune sau originale povestiri, dar ansamblul e viu și are forță. Fiecare campion are acum o biografie de obicei destul de detaliată și cel puțin o povestire în care-l și vezi în acțiune – asta pe lângă povestiri despre locuri și evenimente. Iar replicile din joc au devenit mai numeroase.

Un scurt metraj cu o poveste din Runeterra:

Ce e interesant de urmărit din exterior

În primul rând, muzica. League of Legends a avut de la bun început un departament muzical pus pe treabă, care a creat teme pentru fiecare campion în parte, de obicei instrumentale (printre care și melodia mea favorită, a lui Kindred, pian și violoncel), dar și tema plină de energie a lui Jinx sau tema întunecată a lui Aphelios. Sau chiar și deprimatul cântec al lui Amumu, mumia tristă.

Pe lângă temele campionilor, există și imnurile Mondialelor, care nu sunt mereu din același gen, dar tind să fie memorabile – începând de la colaborarea din 2014 cu trupa de rock Imagine Dragons pentru „Warriors”, trecând prin „Legends Never Die”, care e o piesă de o forță incredibilă, și ajungând la melodia pop de anul acesta, „Burn it All Down”.

În afară de asta, există trupe imaginare create din variante alternative ale campionilor din joc. Prima a fost trupa de metal Pentakill, creată în 2014 și ajunsă acum la al treilea album. Vă recomand „Lightbringer” de pe primul album din 2014. Apoi, trupa de K-pop K/DA, al cărei „Pop/Stars” a ajuns în topurile mondiale de muzică în 2018 (da, pe bune, în lumea reală) așa că au scos un album în 2020 (cu „More” și  „Villain” printre piese – ultima cu un videoclip excelent). Și True Damage, hip-hop, care a scos „GIANTS” în 2019.

În afară de asta, prezentatorii meciurilor profesioniste de League of Legends din Europa scot în mod regulat muzică. Ce gen? Nu știu, orice. Nu contează. E excelentă, de la rap battle la rock emo („Reckless with my heart”) la dance („Dance with me”).

Nu degeaba e o memă care spune că Riot Games e o companie de muzică care face și niște jocuri.

Pe lângă muzică, vor avea în curând și o serie de animație pe Netflix, Arcane, care se petrece în Piltover și Zaun. Pe asta o aștept cu o oarecare nerăbdare.

Mai sunt și scurt metrajele din seria de care spuneam mai sus, care sunt pe Youtube, inclusiv dublate în română (link către playlist… sper):

Desigur, pentru cine e interesat de povești, sunt o grămadă pe site-ul lor prost organizat Univers, unde au și benzi desenate. Toate sunt disponibile și în română.

De ce sunt interesante Mondialele

Răspunsul evident: pentru că acolo sunt cele mai tari echipe din întreaga lume: Europa, China, Coreea, America de Nord și nu numai. Al doilea răspuns evident e că Odoamne, românul nostru, e și el prezent.

După cum spuneam la început, Odoamne joacă League of Legends de mulți ani de zile – a fost jucătorul de pe culoarul de sus pentru mai multe echipe europene: H2K (2014-2017), Splyce (2018), Schalke 04 (2019-2020) și acum Rogue (2021). E un jucător bun, dar a fost deseori trecut cu vederea până anul trecut (deși băieții de la ICR podcast i-au luat un interviu acum un număr de ani). Anul acesta, însă, e unul dintre starurile europene și deseori l-am auzit pomenit admirativ – chiar a fost și într-un clip de reclamă pentru KIA, inspirat din trecutul lui de înotător de performanță.

Mă bucur să-l văd având parte de recunoaștere.

Motivele mai puțin evidente pentru care merită urmărite Mondialele sunt cel puțin două la număr: pentru că Mondialele de League of Legends sunt o ocazie perfectă să vezi cum arată turneele de eSports; și pentru că au parte de o producție excelentă.

Dezbaterea „sunt eSports sporturi sau nu” mi se pare irelevantă, deoarece ține de definiția sportului mai degrabă decât de orice altceva. Pe de o parte, avem ideea de sport ca mișcare fizică, în care evident că nu se încadrează (dar, pe de altă parte, s-ar încadra jocurile de copii gen sticluța cu otravă, pentru că presupun alergat). Pe de altă parte, avem ideea de sport ca performanță și competiție, unde se încadrează și șahul, dar și eSports.

Ca spectator, experiența seamănă cu cea de urmărire a sporturi normale, doar că jocul e mai complex, iar comentatorii au lucruri mai deștepte de zis decât „Și-au dorit mai mult victoria” sau „S-a terminat 2-1, dacă echipa noastră dădea încă două goluri câștiga.”

Merită văzut la fel cum merită văzut un meci de orice: ca să știi cu ce se mănâncă.

Dar mai mult decât un turneu la nivel înalt, Mondialele sunt și un spectacol. Începând din 2014, când Imagine Dragons și o întreagă armată de toboșari tradiționali au deschis Finalele cu mare tam-tam, Riot a încercat mereu să ducă lucrurile la un alt nivel, profitând de avansul tehnologic. În clipul de mai sus din 2019 au nu doar o colaborare cu cântăreți și dansatori, ci și holograme.

În 2020, introducerea în fiecare nouă fază a turneului se făcea tot cu spectacol augmentat prin tehnologie:

Dacă tot era pandemia și nu puteau face spectacol cu public, au mers până la capăt cu ideile astea. Și în fiecare an încearcă să ajungă și mai departe, deci de-abia aștept să văd ce vor face acum.

Evenimentul principal începe azi, 11 octombrie. Faza grupelor are loc între 11-13 și 15-18 octombrie, de la ora 14. Sferturile de finală au loc între 22-25 octombrie, semifinalele vor fi pe 30-31 octombrie, iar finala va fi pe 6 noiembrie.

Puteți urmări meciurile direct de pe site-ul lor, lolesports.com, sau pe canalul lor de Youtube.

Leave a Reply

Your email address will not be published. Required fields are marked *

This site uses Akismet to reduce spam. Learn how your comment data is processed.