Vreme trece, vreme vine. Probabil că vizitatorii mai frecvenți ai blogului văd niște schimbări pe aici. În primul rând, s-a modificat tema (și e posibil să se mai modifice și în continuare), dar schimbările sunt mai profunde de atât.

Am renunțat la WordPress

În 2012, cea mai simplă variantă de blog era probabil WordPress: îl instalai, apoi învățai să-i folosești interfața de administrator și te apucai să postezi. În 2022, WordPress rămâne o variantă bună pentru majoritatea celor care vor ceva care să meargă ca scos din cutie, dar pentru cei care vor ceva mai mult e o bătaie de cap.

Ideea la WordPress e că dacă vrei ceva, îți instalezi un plugin. Vrei statistici? Plugin. Vrei note de subsol mai șmechere? Plugin. Vrei să pui o notificare GDPR? Plugin. Vrei să ai un editor normal la cap în care să-ți scrii articolele? Plugin. Dacă ești genul de utilizator care caută aplicații în App Store pentru orice, de la site-uri de știri la certificatul verde, WordPress îți va fi familiar și va fi simplu de folosit ca adminsitrator. Dacă ești genul de om care a crescut pe internetul vechi și îi duce lipsa, la un moment dat vrei să te împuști.

Pluginurile și tot restul se adună și la un moment dat îți dai seama că ai o grămadă de lucruri instalate doar ca să-ți vezi de treabă. Ba mai mult, WordPress în sine începe să devină un monstru mâncător de timp și de resurse.

Așa că începi să te întrebi: merită?

Răspunsul meu, în ce mă privește, e că nu. Vreau ceva mai simplu, mai familiar, care să facă lucruri de bază și să fie mai ușor de modificat de către subsemnata. Nu vreau un blog mai high-tech, vreau un blog mai low-tech. Așa că am trecut pe Hugo și momentan îmi scriu articolele în Visual Studio Code. O să fie distractiv.

Momentan sunt tot felul de rămășițe de la WordPress care se văd prin articole; o să trec prin arhivă și o să încerc să le pun în ordine cât de curând.

Părți bune:

• nu mai am trackere, inclusiv Google Analytics (deci datele voastre nu sunt trecute prin Google);
• site-ul e mult mai mic și merge mult mai repede;
• am o ocazie grozavă să trec prin postările vechi și să le reorganizez.

Părți rele:

• nu mai am spellchecker, așa că sunt șanse mai mari să fac greșeli de tipar. Asta e.

Bine, bine, dar unde sunt comentariile?

S-au dus. RIP.

Când am pus bazele blogului în 2012, voiam să vorbesc cu lumea. Mă bucura să primesc comentarii. Credeam că discuțiile vor fi de două feluri: decente, pe care să le permit fără probleme; și pur agresive, trolaj sau spam, pe care să le șterg. Eram, cu alte cuvinte, foarte naivă.

În 2022… nu neapărat că urăsc pe toată lumea, dar mi-am schimbat radical poziția. Sunt unii pe care i-am apreciat de-a lungul timpului, sunt alții cu care nu mai am răbdare. Din păcate, cred că încă mă citesc părinți, deci nu pot să vă explic plastic ce aș vrea să facă unii cu „opiniile” lor, dar încercați, vă rog, să vă imaginați. Mai grafic. Un pic mai grafic de atât. Așa. Mersi.

Am supraestimat puternic capacitatea oamenilor de a citi texte și de a le înțelege. Am supraestimat puternic și capacitatea oamenilor de a înțelege contexte și bun simț. Am supraestimat puternic și dorința oamenilor de a vorbi despre altceva decât ce-i interesează pe ei.

Nu pot să vă explic de câte ori mi-am dat ochii peste cap pentru că cineva:

• mi-a cerut părerea despre cum să facă diverse la ANAF (eu nelucrând la ANAF și nemaiavând treabă cu ANAF-ul);
• m-a certat pe o postare din 2013 toamna de parcă ar fi fost scrisă ieri (eventual crezând că vorbesc despre ceva din ziua de azi);
• a dat clic pe categoria „MISA și Bivolaru” a blogului și a decis că sunt obsedată de Bivolaru, deși cred că 1-2% din articolele recente sunt despre subiectul ăsta (dacă sunt atâtea);
• a decis că faptul că am scris cel mai mic lucru despre SUA înseamnă că trebuie neapărat să-mi explice cât de răi sunt „leftiștii”;
• șamd.

Apoi, m-am trezit că fac cercetările altora.

Ca să clarific: nu am mereu dreptate. Nu verific întotdeauna la sânge informația pe care o postez. Dar fac o minimă cercetare și încerc să nu spun chiar tâmpenii. Chiar și atunci când dau peste informații noi din surse favorite, mă mai duc s-o verific o dată dacă vreau s-o dau mai departe sau pare mai ciudată.

Poate ar trebui s-o verificați și voi, ce să zic. Nu strică. Eventual, aduceți-mi aminte să vă povestesc care e procesul meu de verificare a informațiilor, pentru că e un pic mai laborios.

Ah, lol, nu puteți, pentru că nu mai am comentarii.

Revenind, în această mirifică lume a platformelor pe care oricine distribuie orice, lumea preferă să creadă primul lucru pe care-l vede de parcă ar fi Sfânta Scriptură, iar ei ar fi călugări din Evul Mediu. Asta dacă nu cumva lucrul respectiv le contrazice credințele în vreun fel sau se dovedește a fi scris de tabăra politică adversă, caz în care e de la diavol și nu poate fi crezut.

Deci, faptul că verific informații și le gândesc un pic mă face să am un dezavantaj în discuțiile haotice ale internetului anului 2022. Poate că la final știu un pic mai bine adevărul, dar cui îi pasă? Nu pot eu să cercetez cât pot alții să arunce în conversație - pentru că ei nu verifică, doar aruncă. Dacă demontez o idee, mai au zece. Dacă demontez zece idei, mai au o sută. Nu trebuie să se lege toate între ele, trebuie doar să fie tangențial corelate ca temă. Și așa mă trezesc că eu le reconstruiesc logica, apoi tot eu verific datele. În cele din urmă tot eu pierd, pentru că ei nu sunt convinși, iar privitorii rămân doborâți de multitudinea argumentelor lor.

Nu, e ok. Nu mai vreau să mă grăbesc la vorbă și nici să se grăbească alții să-mi vorbească, iar apoi să avem o discuție rapidă a surzilor. Mai bine vorbesc singură fără să știu cine mă ascultă, decât să vorbesc singură știind exact cine nu mă ascultă.