SUA pe mâna radicalilor

Mai demult discutam cu niște oameni cu înclinații „de dreapta”, români cu un pic de cultură politică și cu niște habar despre ce e în SUA. Eu am în mod natural înclinații mai „de stânga”, dar se pare că dacă ești om de înțeles și ești capabil să asculți ce spun ceilalți, nu e așa o problemă să înțelegi punctele de vedere ale taberei adverse. Ba poate ai mai multe în comun cu normalii la cap din partea „cealaltă” decât cu exaltații din tabăra „ta”.

Din ce discutam, țin minte un mare lucru important: că dreapta se axează mai mult pe libertate personală, iar stânga pe îmbunătățirea lucrurilor pentru mase. Dreapta e interesată de individ, stânga de grupuri. Acuma, s-ar putea să fie o viziune simplistă, dar mi se pare destul de ok – și cred că e important să ai un echilibru între cele două, pentru că nu pot exista una fără cealaltă. Ce fel de individ poate fi liber să aleagă, dacă grupul din care face parte nu are drepturi sau oportunități? Și ce fel de îmbunătățiri aduci pentru mase, dacă indivizii din acele mase suferă? Trebuie echilibru. Mergând în extremă pe oricare parte, pierzi exact lucrurile pe care încerci să le obții.

Dreapta americană mi-a fost descrisă ca fiind interesată de libertatea de exprimare, de libertatea individului. Spre deosebire de stânga care vrea să-l „dea afară pe Shakespeare din cursurile de literatură din universități” (o afirmație care e mai degrabă nuanțată; majoritatea vor să se facă și altceva, foarte puțini vor dispariția lui Shakespeare) sau care încearcă să facă pe toată lumea să se conformeze volens-nolens la idei gen acceptare non-LGBTQ, dreapta americană vrea libertate de exprimare pentru toți și libertate individuală în general, chiar dacă asta înseamnă să nu faci torturi de nuntă pentru homosexuali dacă nu-ți place de mutra lor.

E un echilibru dificil de atins – unde se termină libertatea ta și începe libertatea celuilalt?

Ei bine, SUA tocmai decide că libertatea înseamnă cât mai puțină lipsă de responsabilitate pentru stat și cât mai multă vină aruncată pe indivizi. Libertatea de a-ți căuta fericirea înseamnă să faci ce vrei, în felul în care vor conservatorii.

Hai să discutăm despre noile hotărâri anti-avort, anti-restricții la arme și nu numai.

Avorturi

Restricțiile la avorturi erau în pregătire de multă vreme, mai ales în anumite state, cum e Texas, unde nu aveai voie să faci avort după șase săptămâni de sarcină. Bine, „șase săptămâni” nu înseamnă șase săptămâni de la concepție, ci de la ultimul ciclu. Ce înseamnă asta? Păi, ovulația are loc de obicei la două săptămâni după ultimul ciclu, deci o virgină care face sex în momentul în care e la ovulație și rămâne însărcinată, e deja „însărcinată de două săptămâni” cu cinci minute înainte să facă sex pentru prima oară. Adaugi la asta faptul că de obicei afli că ești însărcinată când nu-ți vine ciclul și deci deja ești „însărcinată în patru săptămâni” când te prinzi că ceva nu e în regulă.

Deci se cam știa că există o mișcare puternică anti-avort. Iar dreptul la avort era garantat nu printr-o lege, cum ar fi la noi, ci printr-o hotărâre judecătorească a Curții Supreme (dată în faimosul caz Roe vs. Wade), care a fost acum întoarsă de aceeași Curte Supremă. Judecătorii de acolo sunt aleși pe viață – și ultimii au fost aleși de Trump și compania.

În momentul în care s-a inversat hotărârea respectivă, mai multe state au scos avortul în ilegalitate.

Decizia asta afectează foarte multe persoane. Eu sunt de părere că avortul este despre libertăți individuale și că ar trebui să fie mereu disponibil, din orice motive. Este treaba fiecărei persoane și a conștiinței ei ce alege. Dacă cineva crede că e absolut oribil să faci avort, poți oricând păstra copilul.

Evident, ideea de avort duce cu gândul la ideea de iresponsabilitate – știm toți imaginea standard a unei femei reci, care n-a folosit nicio metodă de protecție și acum scapă de problemă fără să-și bată capul. Dar chiar dacă nu suntem de acord cu faptele ei – suntem de acord ca ea să crească un copil? Cum poate fi o femeie suficient de iresponsabilă încât nu poți avea încredere în ea că face ce trebuie în ce o privește, dar să zici că e ok să aibă un copil? Sau ar trebui să-l dea să fie adoptat? O forțăm să aibă grijă de el? Ce iese de acolo?

Nu, hai. Să rămân doar la probleme pe care le vede oricine: interzicerea avorturilor face ca lucrurile să devină complicate pentru o grămadă de oameni care au nevoie de un avort. Există femei care pot avea probleme de sănătate care nu le permit să facă copii pentru că riscurile sunt prea mari (e moartea o pedeapsă ok dacă rămâi însărcinată deși te poate omorî?). Și există fetuși cu probleme, care mor în pântec sau care se dezvoltă într-un fel care nu le permite să trăiască în continuare.

Știți ce se întâmplă când avortul e ilegal și fătul nu mai e viabil? Se așteaptă. Ceea ce ar putea fi o procedură rapidă devine o așteptare lungă până când viața mamei e pusă în pericol, cum se întâmplă chiar acum cu o americancă care a mers în vacanță în Malta, care a început să sângereze noaptea și al cărei făt nu avea nicio șansă să supraviețuiască, dar care trebuia să moară complet înainte ca doctorii s-o ajute. Pentru că dacă avortul e ilegal, doctorii s-ar pune pe ei înșiși în pericol dacă ar ajuta pe cineva într-un astfel de caz. Până la urmă au evacuat-o pe femeie în Spania – o șansă pe care o femeie din Irlanda n-a avut-o, așa că a murit de sepsis.

Evident, puteți să întrebați generațiile mai vechi cum era să piardă copilul fără vină și să fie tratate ca niște criminale. Avem o grămadă de cazuri urâte în România.

Și mai sunt probleme cu copii care rămân însărcinați, fetițe de 12-13 ani care nici măcar nu s-au dezvoltat suficient fizic pentru așa ceva. (Înainte să vă ofensați pe ele că au activitate sexuală, amintiți-vă că există pedofili.)

Intrarea în ilegalitate a avorturilor e un mod prin care vor pune în pericol multe persoane care chiar s-ar putea să-și dorească copii și de a chinui femeile care pierd sarcina, eventual chiar au ajuns la închisoare. O statistică pe care am văzut-o e că în 15 ani 1200 de femei au fost condamnate pentru pierderea sarcinii – atenție, într-o țară în care avortul e legal, deci n-ar fi avut motive să nu obțină unul, dacă ar fi vrut. Dacă fiecare sarcină pierdută devine o crimă, câte altele vor fi? Să poți să mori sau să ajungi la închisoare pentru că ai vrut un copil și l-ai pierdut…

Dar bănuiesc că e un calcul aici care spune că morțile și suferințele femeilor sunt ok pentru că ori și le merită, ori sunt, deși evitabile, statistic improbabile. Nu?

Nu. Oamenii ăștia doar închid ochii. Orice mamă care vrea să fie mamă poate pierde copilul fără vina ei, dar nu e confortabil să ne gândim la asta. Persoanele care cel mai probabil nu se protejează când fac sex sunt cele prea tinere ca să se gândească că li se poate întâmpla și lor – sau cele care nu au ales ele să facă sex. Dar nu e confortabil să ne gândim la asta. La faptul că oamenii fac greșeli, că metodele de protecție dau greș, că lucruri oribile se întâmplă. E confortabil să ne gândim doar că li se întâmplă altora.

Dar nu li se întâmplă doar altora. După 6-7 săptămâni, riscul de avort spontan (adică pierzi copilul) e de 10%. În al doilea trimestru, 1-2% dintre femei pierd sarcina. Asta înseamnă foarte multe potențiale probleme de sănătate dacă doctorii ezită să te ajute, ca să nu mai vorbim de potențiale cercetări cu poliția.

Contraceptive

Din câte am înțeles, contraceptivele sunt mai greu de obținut în SUA decât sunt pe la noi. Dar pe lângă asta, un judecător de la Curtea Supremă (Clarence Thomas) a zis că s-ar putea să intervină asupra altor decizii din trecut – precum decizia care le-a dat femeilor dreptul să cumpere contraceptive.

E clar că unii de acolo vor Decreței.

Relații LGBTQ

Același judecător de la Curtea Supremă vrea să redeschidă și cazuri legate de LGBTQ – nu doar Obergefell, care legalizează căsătoria între persoane de același sex, ci și Lawrence v. Texas, care legaliza contactele sexuale între persoane de același sex.

Știți bancul ăla? „De ce fugi din țară, tataie?” „Pentru că întâi au făcut relațiile homosexuale legale, pe urmă le-au legalizat căsnicia, mi-e să nu devină obligatorii.” E doar un banc, pentru că absolut niciodată, nicăieri nu și-a pus cineva problema să scoată în ilegalitate relațiile heterosexuale. Pe de altă parte, homosexualitatea a fost ilegală până recent – inclusiv la noi, legalizându-se abia în 2001.

Știți chestia aia pe care o zic oamenii? „Să facă ce vor la ei acasă, nu în public.” Eh, era ilegal și la ei acasă. Să fii cu cineva la tine în dormitor, să fiți amândoi adulți, să fiți de acord cu ce se petrece, iar statul să vină să se uite și să vă arunce în închisoare…

Ah, și de fapt legile erau anti-sodomie, așa că în 2013 Virginia încă încerca să scoată în ilegalitate sexul oral și anal. Deci și cuplurile heterosexuale au ce pierde.

Arme și poliție

Dar hai să nu intrăm prea mult în ce se poate întâmpla, ci să discutăm de ce se întâmplă deja.

Poliția americană își atrage des ura publicului și nu fără motiv – nu trebuie să te uiți foarte mult ca să vezi corupție și violență. Probabil ați auzit de moartea lui George Floyd, care a fost ucis de poliție fără să se opună arestului, cu un polițist care i-a pus genunchiul pe gât și a apăsat până l-a ucis, deși omul se plângea că nu poate respira.

Dar cel mai recent motiv de ură e dat de un atac la o școală primară. Un individ înarmat cu o armă semi-automată a ucis 19 copii și 2 cadre didactice în Uvalde, Texas. Poliția era în fața clădirii și refuza să intre, refuzând și să lase părinții să intre. Deci, uneori omoară cetățenii, alteori nu sare să-i ajute.

Soluția până acum e să le discute dacă să le dea arme profesorilor (ceea ce crește numărul de arme de foc în școli, vreau să subliniez), să schimbe arhitectura școlilor până când încep să semene cu niște închisori (ceea ce nu e prea grozav pentru elevii care învață acolo) și să facă exerciții de pregătire pentru urgențe în care cineva trage în elevi. Școlile devin un loc din ce în ce mai puțin sigur și din ce în ce mai stresant.

Un argument pe care l-am auzit des e că dacă s-ar restrânge folosirea armelor de foc, criminalii ar avea în continuare acces la ele. Ceea ce bănuiesc că e o idee validă dacă e vorba de crimă organizată, dar probabil că nu e la fel de adevărat când e vorba de oameni fără istoric criminal și care pot pune mâna ușor pe arme semi-automate.

Oricum ar fi, e de-a dreptul dubios că au decis să facă mai ușor să porți arme în public în New York. Și că nu mai trebuie automat să recite poezia aia cu Miranda pe care o știm din filme și care îți spune care-ți spune care-ți sunt drepturile când ești arestat și care îți spun că ai dreptul la un avocat, ai dreptul să nu spui nimic și că tot ce spui poate fi folosit împotriva ta.

Schimbările astea cu armele de foc și cu recitarea drepturilor? Sunt din ultimele zile, la fel ca aia cu avorturile. Conservatorii își impun ideile de stat cu libertăți individuale în ce privește purtatul armelor, fără libertăți individuale în ce privește sarcina, sănătatea și relațiile sexuale.

Dar măcar le pasă de libertatea de exprimare, nu? NU?!?!?!

Cărți interzise… și interzise

Un lucru pe care l-am auzit e că măcar ăștia de dreapta sunt cu libertatea de exprimare. Că nu vor să pună pumnul în gură nimănui. Că, spre deosebire de stânga, nu vor să interzică nimănui să citească sau să spună ce vrea.

Am avut o discuție legată de problema asta când un consiliu școlar din Tennessee a interzis predarea la clasă a romanului grafic „Maus” de Art Spiegelman, care e despre Holocaust, pentru că are teme mature precum sinuciderea. Mi s-a spus că da, dar e vorba de o decizie locală și că e vorba doar de scoaterea cărții din programă, cum ar veni, nu de interzicerea ei, deci e mai degrabă o discuție academică despre ce e ok să se predea.

N-a durat mult până când un politician din Virginia a decis să ducă lucrurile mai departe și să dea în judecată lanțul de librării Barnes & Noble, ca să îi oblige să nu mai vândă un roman de Sarah J. Maas minorilor, pentru că e o carte „obscenă”. Fraților… e un roman fantasy, nu o colecție de poze din Playboy.

Lucrurile nu prea arată deloc bine. Sunt sigură că fanii dreptei americane îi vor găsi multe scuze pentru care toate deciziile astea sunt raționale, sau măcar mai mult ajută decât strică, dar nu pot să nu remarc că SUA începe să vadă binele ca fiind ce vrea dreapta conservatoare și dând să interzică restul.

În 1995, Horia-Roman Patapievici descoperea corectitudinea politică și spunea că e comunismul american: încercarea de a echilibra nedreptățile istorice aduse minorităților făcea „o profesoară americană” să-i explice că nu e bine să folosească cuvântul „negru” (văzut ca rasist), ci să folosească „african-american”, o expresie a unor resentimente adânci. Nu mă îndoiesc că a văzut o reflexie a situației Ceaușiste în puseurile ei; dar pe de altă parte, nu mă îndoiesc nici că a avut loc o ciocnire de culturi care nu au reușit să se înțeleagă profund una pe cealaltă. Proaspăt ieșiți dintr-un comunism unde egalitatea ne era băgată pe gât interminabil, câte șanse aveam să ne înțelegem cu o țară ieșită dintr-un sistem segregat pe rase în urmă cu doar 30 de ani? La noi fusese dictatura asemănării, la ei, cea a diferenței. La noi, piața era stabilită de la centru; la ei, capitalismul începea să se manifeste sălbatic, în favoarea celor bogați. Problemele noastre erau prea diferite, nu ne puteam înțelege.

Ce nu a putut prevedea Horia-Roman Patapievici era că în 2022 nu stânga, ci dreapta americană avea să pornească pe calea interzicerii avorturilor, a creșterii puterii poliției (concomitent cu scăderea responsabilităților ei), a încercării de a scoate cărți indezirabile de pe piață, pentru ca prostimea să nu fie coruptă de ele. Dar nu i-aș zice „comunism american” nici acestei transformări, la fel cum nu i-aș zice „comunism american” nici corectitudinii politice.

Le-aș zice amândurora „radicalizare americană”, pentru că nu au foarte multe de-a face cu comunismul nostru, ci sunt legate de cultura lor. A încerca să o traducem în termenii noștri ar însemna să ne încurcăm în asemănări și diferențe, să pierdem mereu contexte, să ne întrebăm cum pot unii să fie egalitarieni turbați, iar ceilalți să interzică avorturile, toți limitând deci libertăți. Ar însemna să ne întrebăm ce înseamnă faptul că se dau atâtea arme, când noi n-aveam aproape nimic. Și am porni din direcția greșită în a înțelege.

E complicat. Și închei cu ce am spus și-n alte dăți: atenție la americănisme. Noi nu suntem America. Să ne asumăm taberele lor e o greșeală. Să le înghițim propaganda și ideile pe nemestecate e o altă greșeală. Luptele lor sunt și mediatice, iar părțile implicate au deseori o grămadă de bani cu care să cumpere articole, studii și ce mai vor. Sunt profesioniști ai imaginii și marketingului, iar lucrurile astea pot fi folosite nu pentru a spune adevărul, ci pentru a câștiga cu orice preț.

  • Toate linkurile sunt date către primele surse mai ok pentru informații pe care le-am aflat de-a lungul statului pe internet în ultimele săptămâni, din surse pe care nu le-am salvat. Nu înseamnă că susțin în mod deosebit sau că citesc site-urile respective, ci că acolo am găsit un pic mai multă informație în aceste cazuri.