Din când în când mi-aduc aminte de o tipă pe care am cunoscut-o în vremuri pre-pandemice. S-a întâmplat că a venit pe la noi pe-acasă de câteva ori și eu eram într-o pasă de bucătărit, făcând ba una, ba alta, după cum mă trăsnea cheful. Iar pe canapea aveam un șal montat pe andrele, pe care-l tricotam de zor.

„Niciodată nu le-am avut cu treburile astea feminine,” mi-a zis.

M-a luat prin surprindere. Niciodată nu țin minte să-mi mai fi spus cineva că sunt feminină decât dacă urma vreun reproș după sau vreo cerință să mă comport în consecință. N-a fost niciodată un cuvânt care să-mi fie adresat admirativ.

…Treburi feminine.

Să mănânci e un lucru necesar. Să mănânci ceva bun e opțional, e drept, dar e o opțiune care-mi place, iar din una în alta am ajuns să învăț câte ceva. Iar de tricotat, tricotez pentru că nu prea pot să mă uit la televizor fără să fac ceva și îmi place să fac lucruri repetitive. Niciuna dintre acțiuni nu mi se pare neapărat feminină în vreun fel, dacă stai s-o iei la bani mărunți. Ce anume ar împiedica bărbații să gătească? Nimic, dovada fiind că sunt atâția bucătari pe lume. Să fie bărbații incapabili să tricoteze? Mă-ndoiesc, gestul e simplu.

Dar dacă e vorba de stereotipuri și asociații, ea făcea și vorbea de alte „treburi feminine” cu care eu nu mă prea ocup. Mergea la cumpărături de haine, își lua cosmetice. Are un copil. Genul de lucruri la care mă uit cu interes de pe margine, în sensul că sunt pasiunea altcuiva și mereu e interesant să vezi ce pasiuni au alții. Altfel, ok, normal că aș vrea și eu niște haine mișto, dar la modul sincer, ce-mi trebuie de fapt sunt haine comode care rezistă mult, că doar n-o să merg să mă uit la haine la fiecare trei luni, ce naiba, mai am și altceva de făcut.

Mă gândesc că întotdeauna există „treburi feminine” pe care nu le facem. Lista de activități asociate feminității e nebuloasă, iar dacă începi să enumeri ce-i în ea, se lungește la infinit. Gătit, curățenie, haine, cosmetice, machiaj, crescut copii, tricotat, croșetat, cusut, design interior (sau cum îi zice când faci frumos prin casă), comunicare, organizare - mai continui? Lucruri mari, lucruri mici, treburi mărunte și majore, femeia e cea care găsește cadouri și ține minte zile de naștere și se ocupă de tot ce ține de casă și familie - sau cel puțin așa era pe vremuri, în ziua de azi nu mai sunt femeile femei, maică.

Și mă gândesc amuzată că rareori cred că a existat vreo femeie să le facă într-adevăr pe toate. Sigur, cam tot ce ține de casă și familie era făcut de femei în trecut (în afară de reparații majore și construcții), dar cred că a fost mereu un plural acolo. Nu fiecare femeie făcea treburile alea, ci femeile le făceau, în mod colectiv.

Știți cât durează să tricotezi un pulovăr? Haha, o eternitate. Tot ce ține de lucru manual durează cu mult mai mult decât ai avea impresia. Păi, când m-am apucat de tricotat, am zis că fac un fular într-o zi, nu? Aș, nu, a durat câteva zile de stat și uitat la filme. Și la fel aud că e și cu alte treburi ce țin de lucrul manual. Să brodezi durează iar o eternitate. Să coși necesită mai puțin timp (dacă ai materialul deja țesut), dar mai mult talent.

Suntem rupți de realitățile vremurilor de odinioară. Nu mai știm cât durează să înveți să faci un lucru, cât durează să-l faci după ce l-ai învățat și cât de bine îl faci dacă ești amator. Uităm că societățile au început devreme să-și împartă treburile între diverși membri din motive foarte bine întemeiate: dacă vrei să te ocupi de toate, pe toate le faci prost și nici nu-ți ajunge timpul. Așa că mai bine ai pe cineva care se ocupă cu țesutul, pe cineva care se ocupă să coasă, pe cineva…

Și da, pe vremuri probabil că multe femei știau să facă câte un pic din fiecare, dar aș pune pariu că acel „un pic” tindea să fie… un pic. Știi un pic să gătești, cât să faci o mămăligă. Știi un pic să coși, cât să astupi o gaură din șosetă. Dincolo de asta, fiecare are înclinații spre una sau alta - sau detestă să facă anumite lucruri. Simplul fapt că știi să faci niște ochiuri de tricotat nu înseamnă că n-ai prefera să-ți bagi andreaua în ochiul propriu decât să-ți faci un pulovăr. (Un pulovăr poate avea câteva zeci de mii de ochiuri, deci dacă te plictisești după o sută de ochiuri nu-i exclus să-ți pui problema să emigrezi în țările calde și să umbli dezbrăcat.) Apoi, simplul fapt că teoretic știi să faci cozonacii de Crăciun nu înseamnă că-ți și ies prea bine - și poate ai prefera să faci trei oale de sarmale și să dai două din ele la schimb pe alte bucate.

Nu există o lume în care să le faci pe toate excelent, în care să apuci să te ocupi de totul, iar totul să iasă perfect. Suntem ființe limitate în timp și abilități, iar marele nostru avantaj ca oameni nu e că suntem individual extrem de grozavi, ci că reușim să colaborăm și să construim mult mai mult împreună decât am putea fiecare separat.

Iar lumea contemporană are problemele ei, dar un mare avantaj e că o mare parte din treabă o putem da altora s-o facă. Foarte multe lucruri sunt opționale acum, sau sunt mult ușurate. Ne permitem să fim liberi și să ne alegem lucrurile care ne interesează și pe care vrem să le facem. De ce atunci atâta stres că nu le facem pe toate? Vrem să câștigăm puncte de virtute, ne simțim cu musca pe căciulă că nu ne pricepem la lucruri la care s-au priceput alții odată? Nah. N-are sens.

Și-acum, mă scuzați. Mă duc să meșteresc la niște rafturi.