Musk, de la Twitter la Titanic

Nu știu voi cu ce vă distrați zilele astea, dar eu intru pe Twitter mai mult decât oricând înainte, ca să mă uit cum arde. Îmi plac foarte mult tragediile în stil antic, în care un personaj moare tragic din cauza propriului hybris, iar Elon Musk pune în scenă tragedia contemporaneității, cea în care un serviciu pus la punct și folosit de sute de milioane de oameni din întreaga lume, moare din cauza mândriei unui singur personaj.

A împăratului gol prăbușire cântă-mi-o, muză! Cum băiatul de bani gata crescut în apartheid A eșuat câștigând miliarde până când, într-o seară Făcut-a un contract la oha, din care n-a scăpat Și s-a trezit preluând controlul unei rețele Pe care n-o înțelege și-o dă de pământ Prețul plătit fiind de un miliard pe an Și de prăbușirea Teslei pe bursă.

Po-e-zi-e. Nu, nu a mea, pentru că nu mă pricep. Dar toată situația e poetică și sublimă - și chiar dacă eu mă concentrez pe Musk, situația reflectă în mod superb problemele cu sistemul capitalist în care trăim și cu impresiile greșite pe care ni le facem despre cum funcționează lumea.

Hai să vedem mai pe larg ce s-a întâmplat.

Istoricul Musk și Twitter pre-cumpărare, pe scurt

Musk era deja acționar Twitter la începutul anului. Nu că ar fi foarte importantă faza asta - afacerile principale ale lui Musk sunt Tesla (compania care face mașini) și SpaceX (compania care lansează chestii în spațiu). Există multe probleme și cu mașinile, și cu SpaceX, printre care și faptul că omul promite marea cu sarea și realizează mult mai puțin decât a promis, dar ce ne interesează pe noi în momentul de față e că are ceva experiență cu un model de business în care vinde obiecte fizice și servicii conexe, însă nu are nicio experiență la lucrat cu oamenii.

În ce-i privește politica, a făcut declarații pro-Rusia în contextul Ucrainei și pro-China în contextul Taiwainului, ceea ce îl clasează fie în categoria imbecililor, fie în cea a ticăloșilor. Altfel, pare să fie pasionat de „libertatea de exprimare” a dreptei, pentru că dreapta crede că e cenzurată în mod excesiv pe rețelele de socializare.

Acuma, rețelele de socializare nu ne sunt prietene și în general merg pe un model de business care ține de reclame, așa că vor să aibă mulți utilizatori cărora să le arate reclame, iar totul să fie cât mai curat, pentru ca cei care cumpără spațiu de reclamă să nu fie asociați cu lucruri aiurea. La modul practic, e greu să moderezi sute de milioane de oameni și uneori apar și probleme; dacă apar mai mult de o parte sau de cealaltă e discutabil în funcție de platformă, dar rețineți ideea că SUTE DE MILIOANE de oameni cu MILIARDE de postări sunt greu de verificat.

Iar ca posesoare de blog pot să vă spun că moderarea e o acțiune pentru care puțini îți mulțumesc, contra căreia mulți se revoltă, dar dacă n-o faci ajungi repede să ai o hazna. Pentru că oamenii sunt nașpa, da, dar și pentru că există o grămadă de unelte automate care postează toate bazaconiile.

Așa! Revenind. În aprilie, Musk se oferă să cumpere Twitter la prețul de 54,20 dolari americani per acțiune - în total, vreo 44 de miliarde de dolari. De ce? Pentru că libertate de exprimare. Ce anume cu libertatea de exprimare? Păi, să vorbească lumea liber și ceva legat de niște boți care postează dezinformare. Ce idei are concret? N-are, dar își imaginează că o să fie ușor.

După ce că se oferă să cumpere Twitter, semnează un contract foarte restrictiv prin care se obligă să dea întreaga sumă de bani către Twitter. E un fel de promisiune extrem de solemnă că o să cumpere rețeaua, pe care o susține cu toată suma de bani. Vi se pare că afacerea e ca făcută? Da. Este.

Dar aproape imediat, începe să se codească și să spună că nu are toate detaliile necesare pentru o achiziție. Respectivele detalii îi sunt puse la dispoziție. El se tot codește și vrea să scape, dar în cele din urmă se ajunge la judecată - dar, după cum ziceam, deja a semnat și s-a obligat să-l cumpere.

Pentru că s-a ajuns la judecată, sunt făcute publice documente cu discuții private între Musk și alții despre problema Twitter, inclusiv cu discuții între el și prieteni despre posibilitatea ca fiecare mesaj trimis să coste 0,01 dogecoin (asta e monedă crypto). Până la urmă se ajunge la concluzia că nu e fezabil. Dar ce se cam descoperă e că… nimeni nu are nimic concret. Toate sunt vorbe aruncate în vânt.

În cele din urmă, pe 27 octombrie, Musk cumpără forțat Twitter la prețul exorbitant pe care și l-a stabilit singur - și deși e un om extrem de bogat, nu e ca și cum ar avea toți banii respectivi în conturi și i-ar fi pus în camioane ca să-i ducă la foștii acționar. Ce se știe e că s-a împrumutat cu peste 12 miliarde de dolari, ceea ce… este mult. După cum zicea cineva, dacă ai primi 10.000 de dolari zilnic și ai lucra încă de la nașterea lui Iisus încoace pe banii ăștia, tot ai avea sub 7,5 miliarde de dolari.

Din câte am înțeles, datoria asta a fost trecută în contul Twitter, care acum va trebui să plătească un miliard de dolari pe an din cauza împrumutului. Ce trebuie să știți, însă, e că Twitter în general nu iese pe plus, ci pe minus, asta cu 5 miliarde de dolari încasați în 2021, majoritatea veniți din reclame.

Este absolut amuzant că a vrut să scape de achiziția asta și nu a reușit, probabil pentru că n-a fost atent ce semnează. Dar de cum a intrat la Twitter ca șef, a pretins că face toată treaba asta de dragul „libertății de exprimare” și că aproximativ mereu a vrut site-ul. Mdaaa…

Ce urmează e un dezastru general, la care se aștepta toată lumea.

Istoricul Musk și Twitter post-cumpărare

În mod normal, când ajung la un loc de muncă nou, o iau încet. Mă uit ce s-a făcut deja, încerc să mă prind care e situația. Nu de alta, dar altfel am șanse să stric mai mult decât repar.

Haha, nu și Musk.

Încă din prima zi, i-a dat afară pe cei de la conducere de dinainte. Apoi au urmat o avalanșă de informații care nu au fost de natură să liniștească pe nimeni: va fi libertate de exprimare! Dar și conținut curat pentru cei care vor să facă publicitate! Totul va fi în regulă!

Apoi, s-a pus să schimbe din ideile de bază ale site-ului. De exemplu, până acum persoanele publice puteau să-și verifice identitatea, astfel încât atunci când vedeai un Barack Obama cu un semn albastru de văzut lângă, știai sigur că e președintele SUA și nu cineva care are un cont de parodie. Treaba asta era și pentru protecția Twitter, nu doar a utilizatorilor respectivi.

Acum, însă, Musk vrea să schimbe sensul semnului albastru, dintr-o verificare într-un fel de abonament cu avantaje: să ai semnul albastru lângă nume, eventual să nu mai verifice nimic, să te scoată în față când postezi ceva și să-ți dea reclame mai puține, dar mai targetate… și să coste opt dolari americani pe lună.

Treaba asta înseamnă că cei care nu vor să scoată niște bani din buzunar pentru Twitter pot să-și ia la revedere de la vizibilitate. Înseamnă și că bogații care vor să schimbe opinia publică își pot crea o grămadă de conturi care să fie „verificate” și care să posteze la prețul mic de 96 de dolari pe an, în locuri promovate. Iar faza cu reclamele înseamnă probabil că te spionează și mai tare.

Ca răspuns la plângerile tuturor că nu e în regulă schimbarea, Musk a postat meme cu Starbucks și a făcut miștouri, fără să adreseze problemele de fond. Ah, și apropo, țineți minte când ziceam că majoritatea banilor încasați de Twitter sunt din reclame? Eh, o grămadă de firme mari care-și făceau publicitate prin Twitter s-au retras în momentul în care au aflat că Musk ar putea să vrea să promoveze „libertatea de exprimare” în sensul în care să scadă din moderare și să transforme site-ul într-unul de spam și ură. Musk a răspuns la comentariile clienților lui cu postări supărate pe Twitter și, în unele cazuri, blocându-i.

Cum să nu-ți inspire încredere toată treaba asta?

În plus, deciziile de management au fost un dezastru pe toată linia. Întâi a pus lumea să lucreze 84 de ore pe săptămână pentru a implementa super-rapid ce voia Musk să facă. Apoi au avut loc concedieri masive, făcute alandala. Oamenii nu mai știau exact cine a rămas în firmă și cine nu, se căutau unii pe alții ca să vadă cine a rămas și cu cine lucrează. Jumătate din oameni au fost dați afară joi seară prin e-mail, inclusiv echipe întregi, cum ar fi cei din echipa de drepturi ale omului, cei din echipa de transparență și responsabilitate, cei din echipa de accesibilitate (adică cei care se asigură că persoanele cu dizabilități pot folosi Twitter) și alții.

Spre surprinderea nimănui, Twitter a fost dat în judecată pentru mișcarea asta.

Iar lucrurile au devenit și mai incredibile în momentul în care, pe 5 noiembrie, cineva care lucrează la Twitter a zis că au fost dați afară o grămadă de „site reliability engineers”, adică fix oamenii care se asigură că site-ul rămâne în picioare. Ceea ce înseamnă că s-ar putea ca în curând site-ul să înceapă să aibă probleme sau să pice.

Pe 6 noiembrie deja se pare că au început să recheme la muncă din oamenii concediați pentru că și-au dat seama că au nevoie de ei sau pentru că i-au concediat din greșeală.

N-a trecut decât o săptămână și deja cam toată lumea are impresia că site-ul e pe ducă. Nimic din ce face Musk nu e de așa natură încât să liniștească apele pentru oricine în afară de fani. După cum spun mulți, cine vrea să semneze contracte pe sume mari de bani cu un site de care nu știi dacă va mai exista mâine? Cine vrea să-și cumpere un abonament premium cu 8 dolari pe lună la un site care în curând s-ar putea să nu mai fie?

E o atmosferă de Titanic pe-acolo - lumea își postează conturile pe alte rețele, oamenii se întreabă unii pe alții unde merg, se fac glume și meme… iar Musk se enervează. Ca răspuns la faptul că unii au făcut conturi „Elon Musk” în care l-au luat la mișto, a interzis parodiile de genul ăsta dacă nu sunt marcate ca atare. Uf.

Între timp, businessul merge în jos. Reclamele nu vin - în mare parte pentru că totul e atât de instabil cu Musk la conducere, dar parțial și pentru că, după cum spunea cineva, marile companii de mașini poate că ar prefera să vadă Tesla cu CEO-ul ei cu tot scăzând un pic, așa că nu se bagă. Răspunsul lui Musk la treaba asta a fost să fie de acord cu cineva că „făptașii” care nu vor să bage reclame la ei vor fi numiți dacă refuză în continuare, pentru ca hoardele de fani să îi boicoteze.

Uau. Nu am suficient popcorn pentru toată mizeria asta.

Cum și-a mai dat Musk cu Tesla în diverse și înainte

Unul dintre privilegiile bogăției e că lumea are impresia că nu ești bogat degeaba. În cazul lui Elon, bogăția e moștenită: taică-su e cel care a făcut afaceri, poate profitând masiv de pe urma unei mine de smaralde (deși Elon neagă). Ce a făcut Musk a fost să ia banii din familie și să se implice în mai multe companii, printre care și Tesla, la care a cumpărat titlul de „fondator”. Exact, nu a fondat el Tesla, dar și-a cumpărat dreptul de a spune că a făcut-o.

Dar ce știe Musk să facă? Asta nu-mi dau seama. Vine cu tot felul de idei pe care alții trebuie să le pună în practică, iar zvonurile sunt că vrea să nu fie văzut ca manager, ci ca inginer și colaborator în echipă. Cu toate astea, îi muncește pe oameni la sânge și au fost multe scandaluri, inclusiv legate de Tesla. În ce privește Tesla ca mașină, toată lumea a fost foarte încântată de ideea de mașină electrică foarte eco și eventual care se conduce singură, dar în ciuda optimismului la nivel general și în ciuda entuziasmului fanilor, sunt foarte multe critici aduse companiei și mașinilor. De exemplu, că nu le merg frânele, că iau foc, că accelerează brusc și fără motiv sau că varianta de autopilot nu observă copiii, ci e în stare să-i lovească din plin.

Însă, trecând peste realizările dubioase, putem vorbi și de faptul că Musk promite extrem de multe și realizează extrem de puține:

Elon Musk e mai degrabă un băiat bogat care se crede Iron Man. Geniu, inventator, playboy, șeful unor mari companii, el e omul cu ideile - doar că spre deosebire de universul Marvel și de Avengers, realitatea e un pic mai complexă și nu e suficient să desenezi ceva pe o hârtie și să zici „ocupați-vă”. Visele frumoase sunt doar vise până găsești un mod de a le pune în aplicare.

Care sunt problemele mai mari

V-am mai zis că rețelele de socializare nu ne sunt prietene și nu sunt ale noastre. Că putem fi oricând dați afară de pe ele, că se pot schimba regulile de folosire, că dacă vrei să fii sigur de o prezență pe net, cel mai bine ai măcar un locșor propriu (cum e un blog propriu sau un site minimalist). Sigur, e mai greu de pregătit și mai lent de folosit, ba mai și costă un pic, dar e o plasă de siguranță pentru cei care consideră că prezența lor pe net e importantă. Nu vrei să te trezești într-o zi că tot ce ai scris timp de ani de zile a dispărut.

Dar ce se întâmplă acum cu Twitter e la alt nivel. Toată rețeaua e în pericol de prăbușire. Pentru vedetele de Twitter (bănuiesc că există), s-a cam terminat distracția. Și nu dintr-o cauză „naturală”, gen că s-a trecut la ceva mai nou, sau că se schimbă minimal niște algoritmi. Dacă într-adevăr au fost dați afară inginerii care țin site-ul în picioare, poate să cadă complet. Dacă Musk habar n-are cum e cu moderarea și vine cu indicații contradictorii, s-ar putea ca site-ul să ajungă cum erau forumurile nemoderate de odinioară: câțiva oameni care postează pe bune și o mie de boți care postează reclame și prostii.

Cred că puțini și-au imaginat un asemenea grad de incompetență și un asemenea dezastru într-o perioadă atât de scurtă de timp, dar aici suntem. Un om incompetent, dar cu foarte mulți bani, a cumpărat un business competent făcut. Înainte să ziceți că ar fi fost posibil să nu se vândă Twitter, să știți că a avut logică să se vândă: acționarii au avut o ocazie să devină foarte bogați de pe urma lui Musk. Că Twitter trebuie să moară pentru bogăția lor e altă poveste.

Lumea afacerilor e din ce în ce mai deconectată de realitate - banii tind să fie obiectivul final, indiferent de mijloace. Speculații la bursă, cumpărări și vânzări de companii și bunuri cu singurul scop de a înmulți niște cifre. Pe de o parte, banii au fost mereu un scop, dar pe de alta produsele și serviciile tind să devină doar pretexte secundare. Încă sunt oameni pasionați de a face ceva de calitate, care să fie bun pentru cei din jur, dar cel mai des nu sunt proprietarii companiilor, nu sunt cei care învârt banii mari, ci sunt cei care fac treaba. Sunt inginerii un pic mai răsăriți, indivizii care vin cu idei de accesibilitate, oamenii care se ocupă de experiența utilizatorilor - pentru că există suficienți oameni care vor să facă o treabă bună, pe care îi pui pe un post și încep să gândească și să acționeze în așa fel încât lucrurile să meargă bine. Uneori o fac și împotriva șefilor care cer tâmpenii sau imposibilități, așa că trebuie să-i ocolească inteligent.

Sper ca Twitter să fie vândut peste un an cu zece milioane de dolari. Sper ca Musk să piardă enorm din avere și din capitalul social pe care-l are. Sper ca toată lumea să vadă cât de gol e împăratul „marilor afaceriști” ca el. Și cât de sceptici ar trebui să-i privim, cu toți banii lor și cu toate poveștile lor de succes.