La cât de pasionați sunt literații noștri de premii internaționale (și de traduceri, ca să fim sinceri), mă miră că încă nu au fost traduse cărțile lui T. Kingfisher - deși, într-un fel, unele au fost…?

Ca s-o iau un pic mai cronologic: întâi a fost Ursula Vernon (numele real), o autoare și ilustratoare de cărți pentru copii. Două dintre cărțile ei au fost traduse și la noi - ceva cu Prințesa Hamster. Nu le-am citit (încă). Ulterior, s-a apucat să scrie și cărți pentru adulți. Dar problema când schimbi genul în care scrii e că ai creat anumite așteptări - de exemplu, poate că părinții s-au obișnuit că scrii cărți simpatice pentru copii și cumpără automat tot ce are numele tău pe copertă.

Combinația de genuri poate fi o problemă dacă ești cineva ca Roald Dahl, care a scris și Matilda, cartea aia simpatică pentru copii despre o fată dintr-o familie oribilă, dar care descoperă că are puteri magice și face diverse șotii pe la școală, în timp ce se confruntă cu o directoare îngrozitoare; dar și Unchiul Oswald, o carte erotică despre un tip care descoperă un super-afrodisiac și pune la cale o afacere de recoltare involuntară a spermei oamenilor remarcabili ai epocii. Unul dintre cele două volume e ok pentru un copil de 11 ani; celălalt nu.

Așa, deci. Probabil ca să evite confuziile, Ursula Vernon și-a luat pseudonimul T. Kingfisher și a început să scrie cărți pentru adulți - în general fantasy-horror, cu o notă de basm.

Întâi am citit „The Raven and the Reindeer”, o poveste bazată pe „Crăiasa zăpezii” despre fata care se duce să-l salveze pe băiatul cu ciobul de oglindă în ochi; apoi „The Seventh Bride”, care mi-a amintit de „Barbă albastră”, basmul despre bărbatul care se căsătorește cu femeie după femeie și-și ucide fiecare soție. Apoi „The Twisted Ones”, bazată pe povestirea lui Arthur Machen, „The White People”, despre un tărâm magic extrem de dubios care se află un pic dincolo de al nostru. Și, cel mai recent, am citit „Nettle and Bone”, care nu cred că e bazată pe un basm anume, dar care pare să aibă elemente din multe. Și cu fiecare volum cred mai tare că T. Kingfisher nu prea dă greș.

E greu să-i descriu stilul - pe de o parte, e horror. Amenințarea e mereu palpabilă. Ceva e oribil în lume, fie că e vorba de faptul că părinții sunt aproape constrânși să-și dea fiica de nevastă unui bogat care o va duce (poate?) să o omoare, fie că e vorba de creaturi oribile care-și fac apariția în afara casei în timpul nopții și care poate că nici nu sunt vii, ci sunt doar o glumă oribilă a cuiva. Personajele sunt mărunte și familiare, sunt oameni obișnuiți în situații obișnuite, iar pericolul supranatural e enorm și dincolo de înțelegerea umană.

Dar pe de altă parte, personajele principale sunt foarte umane. Au prieteni și familie, au îndoieli, au inițiativă, au simțul umorului. T. Kingfisher scrie nu doar de momentele în care îți îngheață sângele în vene, ci și de cele în care stai la căldura focului cu încă doi-trei oameni și vă întrebați cum rezolvați situația. Îmi place echilibrul, faptul că nu te lasă doar cu întrebări și temeri, ci și cu speranță și curaj.

Mă-ntreb dacă o să fie tradusă în curând - și dacă da, de cine și ce cărți?