Cum citesc ba una, ba alta, în funcție de cheful de moment și ce-mi pică în mână, mă gândeam că exact aceeași premisă poate fi abordată în moduri foarte diferite în diverse genuri.

Se dă premisa: un el și o ea, foști îndrăgostiți din tinerețe, se întâlnesc când amândoi au în jur de 60 de ani și își dau seama că dacă n-ar fi fost niște mici certuri, s-ar fi căsătorit, iar viața lor ar fi fost complet diferită. Așa că se întorc în timp, pe vremea când aveau 20 de ani și erau la facultate.

Romanul de dragoste

Întoarcerea în timp e cât se poate de reală - sau așa pare. Poate e făcută prin magia Crăciunului, a zânelor bune sau a vreunui alt artificiu, dar nu prea contează. Nu e exclus să aflăm mai târziu că cei doi doar au visat că sunt bătrâni, dar nici asta nu contează prea mult.

Indiferent din perspectiva cui e spusă povestea, prima reîntâlnire e absolut încântată și că de data asta pot face totul bine.

Însă nu trec bine câteva zile și își dau seama că micile certuri din „trecut” sunt cât se poate de actuale. Ea vrea în continuare o carieră, el vrea în continuare să se mute în alt oraș și, la fel ca data trecută, nu se pot decide cine are prioritate. Din fericire, fiind un pic mai înțelepți, reușesc să-și dea seama că și cariera ei poate fi urmată în orașul respectiv, și mutarea lui poate fi făcută mai cu cap. Viața lor va fi mai bună și mai frumoasă!

Psihologia personajelor e redată de obicei un pic simplist - ca la fizică atunci când se ignoră rezistența conductoarelor, se ignoră și aici multe mici asperități care există în realitate. Acesta e un gen ușor, vesel, care se termină cu bine și care e în general considerat nerealist. Se vinde mult.

Romanul serios, cu pretenții

Întoarcerea în timp e ori metaforică, ori în acea zonă vagă în care nu știi sigur ce se întâmplă sau dacă se întâmplă. E spus cel mai des din perspectiva lui. Întâlnindu-se cu ea în trecut, îi remarcă trupul. Se gândește că sânii ei se zbat sub maieul cu dantelă ca niște oi pe câmpurile bunicilor lui, motiv pentru care își amintește de copilăria în care era fericit - sau poate doar își spune că era fericit, dar n-a fost niciodată.

Încercând să se apropie de ea, o duce la el acasă. Sexul e un motiv de dezamăgire și oroare. Fără să vrea, îi trece prin minte faptul că ea se mișcă precum un mușuroi de furnici, iar asta îl obsedează atât în timpul actului, cât și mult după. Ea este Femeia, este incogniscibilă. Aflăm multe despre proporțiile ei și stările pe care le trezește în el, dar ea ca personaj nu există, iar acțiunile ei sunt incomprehensibile. Surprinde incongruitatea dintre ființe umană și metaforele lui care produc nu atracție, ci oroare și un sentiment de angoasă existențială. (Nu trebuie făcută confuzia între narator și autor, deci întrebările precum ar fi „Oare omul ăsta a văzut sau a vorbit vreodată cu o femeie reală?” sunt nelalocul lor.)

La final, înțelegem că el nu poate fi altfel decât singur. Legăturile cu alții sunt sortite eșecului. Orice vise sunt doar vise, iar alienarea este identică cu condiția umană.

Acesta este un gen dificil, care ne spune multe, dar ne spune metaforic. E nerealist pentru neofiți, dar cei care-l citesc înțeleg că profunzimea realului e redată de autor de parcă ar folosi un stil pictural impresionist: cu exagerări și descrieri neplăcute, care spun ceva despre lume. Se vinde în cantități minuscule, dar probabil va fi gustat de critici.

Romanul SF

Întoarcerea în timp e cât se poate de reală și se face prin dispozitivul Morlock, bazat pe o tehnologie descoperită în 1895 și ținută în secret. Din cauza unui accident neuroteleportator, se întorc în corpurile lor originale.

Problema principală e să oprească acțiunile unui CEO care va crea rețeaua neurocontrolatoare în care va fi prinsă întreaga omenire, dar cei doi bătrâni își dau seama că acum sunt mai compatibili decât li se păruse în prima tinerețe. Perspectiva lui, din care citim povestea, ne spune că ea are forme frumoase și că e hotărâtă și capabilă, dar e totuși feminină. (Psihologia personajelor nu face parte din obiectivul acestui roman.)

Pe de altă parte, rețeaua neurocontrolatoare care e pe cale să fie formată va face ca legăturile reale dintre oameni să dispară, singurătatea să devină soarta omenirii, iar alienarea să fie caracteristică tuturor oamenilor de rând din societate.

Cartea ne spune multe, dar ne spune metaforic. Trage un semnal de alarmă despre viitor, spunând în același timp și o poveste. Acesta este un gen nerealist, care în mod tradițional nu face obiectul studiului criticilor cu pretenții - cu excepția cazurilor în care e numit „ficțiune speculativă”. Se vinde în număr variabil, dar se poziționează între cele două de mai sus (ceea ce nu e greu, cele două fiind extreme).

Sunt sigură că și alte genuri pot adapta povestea asta pentru a li se potrivi.