Vă urez o zi fericită a înjunghierii lui Iulius Cezar! Fie ca toate asasinatele voastre politice să fie făcute cu pumnalul în mână și să deschidă calea spre un imperiu mai bun decât republica! Iar dacă voi sunteți cei înjunghiați, fie ca numele vostru să dăinuie timp de milenii!

(E 15 martie, în bula mea de internet se sărbătorește ziua prin meme.)

Dar să revenim la oile noastre.

Acum câteva zile am scris o postare despre ce înseamnă diferitele noțiuni din zona LGBTQ+ de care se făcea mișto pe partea mai puțin LGBTQ+ a internetului. Am văzut o plângere cum că articolul respectiv e foarte lung, ceea ce e foarte legitim. Pe de altă parte, și lista inițială era artificial umflată. Vina nu e a mea.

Am distribuit articolul pe Facebook și Twitter, iar în Twitter a spart bula și a ajuns la lume cu care de obicei nu mă intersectez. N-ar fi o problemă, doar că discuția a luat-o la vale rapid și de la un punct încolo a devenit doar o scăldare în noroi. Scăldarea în noroi a venit din partea celor anti-LGBTQ+, care au luat postarea respectivă și răspunsurile mele ulterioare la întrebări ca pe un afront personal - incluziune cu forța, marxism, wokeness.

Le voi menționa numele participanților la discuție, pentru că pozițiile și le-au asumat cu nume și prenume și îi voi cita ca atare. Acesta nu e un îndemn să-i deranjați în vreun fel. Faptul că eu m-am trezit cu scandal nu înseamnă că le doresc altora același lucru. Lumea ar fi mai bună dacă am avea mai puțin scandal.

O să vedeți că m-am enervat pe un necunoscut care mi-a cerut să-i aduc pe tavă răspunsuri pe care le dădusem deja. O să vedeți poate și că de la un punct încolo nu m-am mai prea băgat în discuție, ci i-am lăsat pe oameni să se desfășoare liber. Rezultatul a fost că discuția a luat-o la vale și în cele din urmă am avut și comentarii ca următorul, de la Liviu Tita:

E dificil spre imposibil să te așezi întro dezbatere decentă cu un ideolog,cu apparatchik-ul de școală nouă. Una-două, te cancelează. Are tot arsenalul cu el,e blindat. Îi lipsesc doar dovezile și argumentul rațional.

Am închis comentariile pentru majoritatea populației când cel mai nervos dintre indivizi (Gabriel Giurgiu) s-a băgat la ironii față de un alt interlocutor:

Offf, te-ai supi? Mvaaaai, ce rău îmi pare că ti-am creat un disconfort. Bine că ești out, altfel gingășia ta ar fi suferit crunt :-)

Însă a fost interesant să urmăresc conversația și să iau pulsul supărării românești anti-progresiste. Nivelul discursului e la genunchiul broaștei, mult, mult, mult sub cel la care m-aș fi așteptat. Oamenii văd lipsa de răspuns la ce spun și ca pe o victorie ideologică, și ca pe o persecuție. Nu își asumă nici consecințele propriilor opinii, dar nici o poziție ideologică concretă. Nu acceptă argumente decât în favoarea lor; cele în defavoare sunt considerate ideologice, ordonate politic șamd.

În fond, dacă o discuție în care te exprimi liber se numește că ești „cancelat” de „apparatchik”…

Disecția unei conversații alunecoase

Primul sosit a fost Victor Emmanuel, cel care postase lista inițială. Mai dispus să discute decât indivizii care au sosit ulterior, a început prin a spune ce-l deranjează:

Mă bucur că am fost, poate involuntar, un stimul al calităților tale analitice. Eu am citit expozeul, este bine documentat. Scos din contextul prezentului, subiectul este îndeobște benign. Doar că, din păcate, transformarea lui în “pride culture” deranjează, într-o bună măsură de înțeles.

Întrebat ce anume înțelege prin „pride culture”, a zis așa:

Pride culture inseamnă tot ce e legat de promovarea diversității și acceptarea ei ca atare de către societate. Ceea ce pâna la un punct este de înțeles, devine apoi un trend supărător: ghiduri de comportament in anumite corporații, expunerea minorilor la chestiuni pe care nu le înțeleg, dar li se pare “cool” ca atare unii iau medicamente pt a le facilita tranziția, inserarea în acord cu trendul a “pride culture” in literatură, arte vizuale, cinematografie și promovarea lor pe alocuri agresivă, condamnarea discursului pro-familie tradițională ca fiind neadecvat, deși ar trebui să aibă și ei aceleași drepturi de exprimare. Scuze pt lungimea răspunsului.

I-am răspuns la punctele menționate, dar cu fiecare răspuns, întrebările și comentariile lui treceau mai departe, cerându-mi alt răspuns, altă părere. Multe puncte au fost abandonate, iar altele au apărut din neant. Câteva locuri unde a ajuns discuția:

• sexualitatea părinților mei; mai exact, faptul că ei au făcut sex și s-au reprodus (faptual corect, dar a fost ciudat că a adus subiectul în discuție. Senzația de ciudățenie a fost exacerbată de faptul că a folost sintagma „făcut dragoste”, care sună de parcă le-ar fi ținut lumânarea);
• dorința publicului de a vedea avertismente despre personaje situații LGBTQ+ pe filme (fără legătură cu ceva din ce am zis eu);
• insistența de a afla care e poziția mea în ce privește monogamia, ca apoi răspunsul meu să fie folosit pentru a ataca progresiștii în general;
• libertate religioasă (de partea lui), deși eu n-am atacat cu nimic religia în discuție.

Mi-a dat impresia unei conversații al cărei scop era să fie „câștigată”, nu a unui dialog. Pozițiile lui au fost alunecoase, mergând ba într-o direcție, ba în alta, ajungând la un fel de centru „rezonabil”, dar lipsit de subtanță. Să vă dau un exemplu.

Discutând de „condamnarea discursului pro-familie tradițională ca fiind neadecvat”, i-am zis că din punctul meu de vedere depinde foarte mult care e discursul în cauză - unii susținând că homosexualii atacă familia tradițională. Răspunsul lui a fost:

Nu depinde, am făcut chiar eu acest experiment fiind busculat de progresiști. Familia tradițională are în centrul ei nu doar împreunarea dintre femeie și bărbat, ci și procreația. Ca atare este de înțeles respingerea ideii de căsătorie homosexuală care nu poate duce la înmulțire. Pt evitarea oricăror dubii, eu personal mă pronunț fără rezerve pt posibilitatea ca orice tip de parteneriat să fie legalizat.

Deci, el susține că:

• e „de înțeles respingerea” căsătoriilor non-tradiționale (care respingere implică refuzarea altor parteneriate în discursul obișnuit)
• dar el susține orice parteneriat (deci teoretic e de partea progresistă)
• însă nu acceptă condamnarea poziției pro-„familie tradițională”

Poziția lui ar avea logică dacă cineva ar încerca să interzică familia tradițională, dar literalmente nimeni nu încearcă treaba asta. Persoanele heterosexuale se pot căsători și pot forma familii peste tot unde se pot căsători și persoanele homosexuale. Nu există proiecte legislative de interzicere a căsătoriei heterosexuale și nici de interzicere a făcutului de copii.

Poziția paradoxală se observă și când e vorba de persoanele queer. E de acord cu existența lor în societate:

Eu susțin că lgbt trebuie tratat ca excepție și nu regulă. Si trebuie să nuanțăm, homosexualitatea este absolut ok, personal consider că am mutat unele lucruri de la psihiatrie in zona normal-socială.

Cu toate astea:

Să nu-mi impună nimeni să accept o anumită incluziune, nu? Atunci unde ajungem? La conflict evident. Să vedem cum se rezolvă acest conflict. Pe vremuri prevala forța.

Deși, dacă mă uit mai bine, e posibil să se fi referit la un alt lucru pe care-l spuneam - și anume că sunt de acord cu perpetuarea altor sisteme de valori, cât timp acele valori nu mi se impun mie. Dar chiar și în acel caz, tot greșește. Acceptarea faptului că există lesbiene nu mă forțează să devin o lesbiană. Sau, ca să descărcăm politic ideea: acceptarea faptului că există catolici nu mă forțează să devin catolică.

Mi se pare interesant paradoxul discursului său. Nu cred că e unic pentru Victor Emmanuel, ci cred că e o adaptare la vremurile social media, în care vorbim foarte mult în public. Pozițiile pe care le avem nu mai sunt doar individuale, gândite în spațiul privat, ci devin publice. Modul nostru de a digera idei nu este o ruminare introvertită, ci o opinie exprimată rapid, extrovertit.

Situația nu duce la mai multă cercetare și mai multă prudență în exprimare, deoarece orice poziție, oricât de puternică, va fi atacabilă. Oricine poate fi copleșit prin forță, dacă se menține pe poziții.

O soluție e să nu fii ca stânca, ferm și bine înfipt, ci să fii în ceață, scuzabil, vag, plutind: nu asta e poziția, nu aia e poziția. Când adversarul nu te poate găsi, nu te poate lovi. Când poziția ta alunecă, nu poate fi dărâmată.

Goana întrebărilor și a răspunsurilor

Cum am cam încheiat discuția cu Victor Emmanuel, a apărut un individ nou: Gabriel Giurgiu. Comentariul lui inițial a fost, să zicem, ok:

Bun și util. Sinteză necesară unora. Eu mă opresc la LGB. De la la T încolo, am o problemă ideologică mai ales de când au început să nege statutul legit al LGB si să îi considere bigoti transfobi, apoi să organizeze “family queer days” prin școli și cluburi. Eu o cred pe JKR.

Dar încă din primul tweet, a făcut multe afirmații pe carele-aș pune sub semnul întrebării: că persoanele trans ar respinge LGB; că există „family queer days” prin „școli și cluburi” (ce fel de cluburi? de tricotat? de noapte?). Și apoi, referința la JK Rowling. (urgh. JK Rowling. odată autoare de romane pentru copii, astăzi influenceriță feministă)

În următoarele tweeturi, asaltul de afirmații scoase cine știe de unde a continuat: lupte de stradă între lesbiene (!), pride parades separate din cauza asta (voi ați auzit de așa ceva?), inhibitori puberali, neglijarea sănătății psihice a adolescenților, nepăsarea pentru sinuciderile adolescenților, statistici despre numărul de persoane trans din UK, referire la Brad și Angelina (?), propagandă în școală care pune negri trans în rolul Julietei (?…) și gay în filme, sport, legea „don’t say gay”… șamd.

E o avalanșă de afirmații atât de vagi și disparate încât dacă vrei să știi pe bune ce e cu ele, ai nevoie de zile întregi de cercetare. Și am impresia că multe dintre ele sunt aruncate la oha, aruncate la grămadă ca o avalanșă de „dovezi”. În momentul în care a fost rugat să vorbească mai pe larg de experiențele lui personale cu o adolescentă „woke” apropiată care a fost îndoctrinată LGBTQ+ la școală, a evitat subiectul, dând linkuri către site-uri din SUA.

Avanlanșa de afirmații aleatorii înseamnă că dacă vrei să te informezi temeinic și să răspunzi sincer, ești mereu cu trei pași în urmă. Orice ai spune poate fi neglijat, pentru că discuția e mereu mai departe. Până te prinzi tu ce e cu un link, mai apar încă două.

Galopul ăsta prin teme și subiecte îl face și pe vorbitorul necunoscător să pară mare expert, dar pe interlocutorul care vrea să fie corect și să verifice informații îl face să pară nesigur și neștiutor. Are și avantajul că dacă cineva scoate la iveală o minciună sau dezinformare, mai există încă un munte de alte „dovezi” care să susțină edificiul de nimicuri.

Din WC în hazna

Nu mai știu când a sosit și Ostracismul influenței (nu e vorba de un concept; e pseudonimul insului pe Twitter) care a început să se plângă că „Intr-o lume de analfabeti functionali, orice concesie facuta, determina victimizarea nefondata a extremelor.” (sic)

Dintre toți interlocutorii, a fost cel mai trist. Rugat să explice cum e cu concesia și victimizarea, a spus că era să fie abuzat sexual de o femeie, dar a fost doar abuzat psihic. În urma abuzului, s-a ridicat și a mers mai departe, pentru că-și poate gestiona singur problemele, iar așa ar trebui să facă toată lumea. (Editare ulterioară: Ostracismul influenței m-a contactat pentru a spune că i-am denaturat opinia, iar cei care au nevoie de ajutor ar trebui să-l ceară. Detalii la final.)

L-am luat un pic la întrebări și am aflat că vina pentru abuz e în general și a victimei și crește odată cu gradul de promiscuitate. (Nu mi-e clar dacă am înțeles corect, dar cred că ideea e că el a avut puține partenere și de-aia a fost abuzat mai puțin intens. Sau ceva.) (Editare ulterioară: Ostracismul influenței m-a contactat pentru a spune că am înțeles greșit și să nu-mi mai dau cu presupusul. Detalii la final.)

…după faza asta, am stat mai mult să mă uit la discuție de pe margine. A apărut Pitici Gratis să spună că 80% din ce e în lista din articolul cu indetitățile sunt „schizo roleplaying”, dar nimănui nu i-a prea păsat de părerea lui. A apărut apoi mihai petrea (cineva care-și scrie numele fără majuscule, nu e o încercare de-a mea de a-l insulta) să spună că a lucrat cu o femeie trans, fostă parașutistă, și a fost o experiență nașpa, după care s-a făcut mișto de ea că e lesbiană.

Câteva persoane mai „progresiste” (Evoluția Rațiunii, Albăstrel cel din cer) au continuat încercarea de a purta un dialog și au încercat să afle poziția concretă a trupei „anti-progresiste” și să discute pe ea. La un moment dat am pierdut și eu șirul conversațiilor, pentru că Twitter este un site din ce în ce mai disfuncțional, care face multi-threading mai slab ca un student în anul întâi de facultate la litere și ascunde ramuri întregi din discuții.

În fine, la un moment dat trupa „anti-progresistă” a început să se plângă de marxism, de wokeness, de faptul că ar fi „cancelați” și oprimați de stânga progresistă.

Alte conversații iscate de pe-aici

Normal, nu am eu monopol pe social media, așa că discuția s-a mutat și în alte părți.

Pentru că trupa „anti-progresistă” era foarte hotărâtă că propaganda e în școli (deși mai greu cu datele concrete), Evoluția rațiunii a întrebat într-un tweet propriu care e situația în diverse țări, îndemnându-i să răspundă doar pe oamenii de la fața locului. Răspunsurile arată că „propaganda” ține de școală și poate fi orice, de la nimic, la o coală A4 în panoul de la intrare în care se povestește de incluziune, la explicații despre incluziune, la venirea la oră a unui invitat din comunitatea LGBTQ. (Sunt și niște faze ciudate pe-acolo.)

Gabriel Giurgiu și-a făcut două postări noi, una în care să continue o discuție începută la mine, alta în care să spună, cu screenshot către mine:

Conform liniei directoare stabilite de Marx și Lenin, când argumentele “contra” sunt prea puternice, le interzici. Așa e și la tinerii progresisti woke de azi. Îți interzic să îi contrazici :-)) Bre, mata ai auzit de C’est interdit d’interdire al strămoșilor matale?

Pe postarea lui a venit Andrei Tarnea, diplomat și psiholog, care a fost întrebat cum e cu sexele fizice și a vorbit de genetică și de psiho-fiziologie (pare că în cunoștință de cauză). A fost contrazis și acuzat de ideologizare și normalizarea aberațiilor genetice. Asta pe lângă faptul că și lui i-au fost puse o mie de întrebări și i s-au dat linkuri „doveditoare”. Nu am remarcat ca ceva din ce a zis el să influențeze grupul anti-lgbt de pe postarea lui Gabriel Giurgiu.

Mathilde Chlorophylle a remarcat că părinții se panichează că le-ar putea deveni copiii trans după ce văd așa ceva la TV, dar nu-și bat capul că propriul lor comportament ar avea vreo influență asupra copiilor. A primit multe comentarii supărate, dar cel mai mișto e al unui tip care crede că desenele animate n-ar trebui să conțină referințe la cupluri heterosexuale sau homosexuale, probabil fără să-și dea seama că prin asta interzice reprezentarea părinților în desene animate.

Câteva idei de final

Panica anti-trans, care a ajuns până la urmă să domine conversația, vine din SUA. Linkurile dau spre .com, discuțiile sunt reiterări a ceea ce se aude în spațiul de acolo. Iar în funcție de orientarea politică, lumea înghite propagandă pe pâine, fie că e de stânga sau de dreapta, atât pentru că SUA și-a perfecționat sistemele de comunicare (politicienii lor au planuri de acțiune clare, au și oameni de PR, și mai au și capacitatea de a pune laolaltă niște idei, chiar dacă unele sunt idioate), cât și pentru că noi nu avem real o comunitate coerentă ideologic și cu o gândire profundă.

Cultural, suntem subsidiari Americii. Ei sunt cei care conduc narațiunea, noi ne situăm de o parte sau de alta a baricadei.

Dar asta e o problemă mare și de lungă durată. Dezamăgirea mea legată de discuțiile pe care le-am avut zilele astea e mai punctuală. Deși am cunoscut români de „dreapta” capabili de dialog, gata să se gândească la carențele propriilor sisteme ideologice și să vină cu soluții la ele, ba chiar să-mi ridice la fileu obiecții bune legate de pozițiile mele și să mă determine să-mi reanalizez propriile idei, zilele astea nu am avut de-a face cu astfel de oameni.

S-ar putea să fie ghinion de neșansă, vorba cuiva, dar s-ar putea să fie și radicalizarea discursurilor online din ultima vreme. Și mă tot gândesc la ce ziceam mai sus, la problema paradoxului și la faptul că oamenii vor să câștige discuții, iar cea mai bună cale de a le câștiga e să evite să le piardă, apoi să declare victoria.

Editare ulterioară: o conversație cu Ostracismul influenței

Ostracismul influenței m-a contactat pe Twitter și mi-a atras atenția asupra greșelilor. Pentru a nu-i mai denatura mesajul, voi copia toată discuția avută cu el. Nu cred că o discuție ulterioară e necesară, a vorbit foarte mult fără să-și clarifice poziția. După cum spuneam mai sus, e ca ceața.

(Dacă am un lucru de remarcat, e faptul că el consideră că abuzul lui este personal și nu am dreptul să-l judec în necunoștință de cauză, pentru că nu știu detaliile (nu îl judecam), dar fenomenul e ok de observat și judecat din afară când li se întâmplă altora. Mă interesează prea puțin persoana Ostracismului influenței, întrebările mele personale erau ca să aflu dacă e ipocrit. Consider că este, dar nu în sensul în care mă așteptam.)

(Bine, lol, puteam să nu-mi bat capul să-l întreb de abuz ca să scot la iveală ipocrizia, dar nu aveam de unde să știu că o să mă facă narcisistă ca pe urmă să spună că nu e ok cu psihologii închipuiți de internet.)

Ostracismul influenței: 1. Stii care e diferenta dintre oamenii “tristi” si cei progresisti? Cei tristi discuta la subiect si nu ataca persoana. Progresistii ataca persoana, si mai publica si falsuri, intr-o fantezie pe care multi nu o inteleg. Folosind selectiv din postari ceea ce le este convenabil.

Ostracismul influenței: 2. Daca consideri ca un adult abuzat nu are nici o responsabilitate, este in regula. Te va invata viata ca existe zeci de cazuri in care abuzatorul a fost victima. Iar in ziua de astazi aceste cazuri sunt tot mai dese.

Ostracismul influenței: 3. Daca nu ai capacitatea sa intelegi ca nimeni nu are treaba cu o minoritate, in care exista cel mai mare procent de tulburari de personalitate, documentate, ci cu faptul ca s-a ajuns prea departe in USA, si acest lucru se va intimpla si in RO, nu este, din nou, problema mea.

Ostracismul influenței: 4. In general persoanele care insista pe acest subiect la infinit, au nevoie de acest razboi, ca sa poata razbate, sa faca galagie si sa se victimizeze, cautind atentie. Exista unele persoane, tristii, care reusesc sa vada acest lucru, mai bine decit cei multi, inselatii.

Eu: La ce anume te referi, când menționezi falsificarea?

Ostracismul influenței: [Screenshot de pe blogul meu, în care apar secțiunile: „În urma abuzului, s-a ridicat și a mers mai departe, pentru că-și poate gestiona singur problemele, iar așa ar trebui să facă toată lumea.” - lângă este scris „Fals”; „(Nu mi-e clar dacă am înțeles corect, dar cred că ideea e că el a avut puține partenere și de-aia a fost abuzat mai puțin intens. Sau ceva.)” - lângă este scris „Nu are legătură cu subiectul”]

Eu: Ok. Înseamnă că am înțeles greșit ce voiai să spui, mea culpa. Dacă îmi spui care e poziția ta, corectez.

Ostracismul influenței: Cine scrie lucrul de mai jos intr-un text nu face decit sa-si arate adevarata fata si aroganta de a-si permite sa “ia lumea la intrebari”, pentru ca este superioara si atotstiutoare. Narcisism patologic. Vrei razboi argumentat? Il facem, doar noi doi, fara albstrei si cucuvele.

Ostracismul influenței: Pentru ca, de fapt, asta cauti.

Eu: Nu vreau să te iau la întrebări, vreau să-ți reprezint corect poziția. În contextul victimizării și al abuzului psihic, care este poziția ta? În contextul promiscuității și abuzului, consideri că abuzul contra ta a fost afectat de gradul de promiscuitate (sau de absența ei)?

Ostracismul influenței: Nu e nevoie sa corectezi. Eu stiu cine sunt si nu ma victimizez din cauza asta. Eu m-am referit strict la mine si daca cineva are nevoie de ajutor, poate sa o faca. Pe viitor incearca sa fii mai atenta, pentru ca sunt puncte care denatureaza un discurs coerent in favoarea ta.

Ostracismul influenței: Ce legatura are numarul de partenere cu subiectul in cauza? Trebuie sa te culci cu 100 de femei ca sa intelegi un fenomen sau altul? Aceasta este o caracterizare subiectiva a unei persoane, fara sa o cunosti, fara sa-i stii istoricul vietii sexuale. GRATUITA!

Eu: Am încercat să fiu atentă, dar am înțeles greșit. Te rog să mă ajuți să înțeleg care sunt pozițiile tale, pentru că nu vreau să te reprezint greșit.

Ostracismul influenței: Crede-ma, nu am timpul si nici dispozitia de a purta asemenea discutii, mai ales dupa ce-am citit prostiile din blogul personal. Am vrut doar sa-ti atrag atentia sa nu mai fii superficiala si sa incerci sa fii obiectiva in aceste situatii. Cind o sa am timp, te anunt si discutam.

Ostracismul influenței: Nu e nevoie sa ma reprezinti in nici un fel. Nu e tribunal si nici in sala de examen. Daca in RO ar exista PSIHOLOGI, si nu inchipuiti, ar exista date care sa reprezinte situatia clara cu cine avem de-a face. Exista alte probleme, care le genereaza pe astea despre care discuti.

Ostracismul influenței: In multe cazuri, promiscuitatea rezulta din pedepsirea unui “obiect” rau interiorizat, in cazul persoanei promiscue. Si cu asta, daca reusesti sa intelegi, ti-am explicat tot. Daca nu, ai la indemina tratate intregi de psihologie sau te pot ajuta noii guru ai psihologiei. Nuante.

Eu: Nu cred că o să am timp nici eu de discuții. Îți mulțumesc pentru răspunsuri, voi modifica articolul în consecință.

(Și cu asta închei toată discuția. Nu are rost să discut cu oameni care urlă și mă fac troacă de porci, refuzând să spună clar despre ce dracu’ vorbesc. E doar o prelungire a ce spuneam mai sus: nu e un dialog, e o conversație pe care cineva vrea cu orice preț să o câștige. Nu a zis asta, nu a zis aia, nu se știe ce a zis, dar eu sunt de căcat că nu înțeleg, deci se cheamă că am pierdut.)