Îmi dă azi cineva un screenshot de pe Twitter despre al ț-șplea scandal sexual din SUA. Povestea e din 2022, un republican anti-LGBT, creștin conservator, a fost surprins într-o filmare în care îi făcea sex oral unui angajat.

Și-mi zice că nu-i înțelege pe ăștia. Cum să militezi contra LGBT când asta ești și tu?

Am trei răspunsuri:

Ipocrizie pură

Politica e un joc în care convingi masele să te aleagă. Dacă o mare parte din alegători vor un lucru, îl promiți. Știți voi - „Mărim pensiile, facem economia să crească, ne asigurăm că punem covrigi în coada tuturor câinilor”.

Nu e exclus ca politica de partid să fie datul din gură pe teme gen „nasol cu LGBT”, dar persoana să fie acolo pentru politicile economice ale respectivului partid. Să fie o motivație gen, „Ok, știi ce? Viața mea sexuală nu e așa relevantă, oricum nu știe nimeni ce fac și nu îndrăznește poliția să vină peste mine să vadă ce fac cu angajații. Orice ar fi, eu mă descurc cu partea asta. DAR ferma mea și prietenii mei au nevoie de niște modificări economice ca să scoatem niște bani în plus și vreau să mă ocup de asta.”

Excepționalism

O altă formă de ipocrizie, excepționalismul spune „Eu fac ce fac ăia, dar sunt altfel.” Spre deosebire de cineva queer care-și trăiește viața fiind queer în mod deschis și care e stereotipat ca îmbrăcându-se fistichiu și având viziuni politice „marxiste” și/sau „postmoderniste” (orice ar însemna asta), excepționalul nostru e un bun creștin. Un om serios. Un om de treabă. Un om respectabil. Spre deosebire de degenerații ăia.

Creștinul nostru conservator, tradiționalist, perfect heterosexual și care crede în sfânta căsnicie se deosebește de ceilalți fiind mai puțin perfect heterosexual și mai dispus să calce strâmb, dar el e om bun, promite! Nu ca ăia.

Problema aici e stereotiparea celorlalți și privirea lor ca fiind un pic mai puțin umani decât el. Se aplică în multe sfere: activiști anti-avort care fac avort, pentru că în cazul lor e justificat din x, y, z motive care li se par foarte importante, dar toți ceilalți care fac avort sunt niște iresponsabilic care ucid bebeluși. Apoi, bogații își fac toate poftele pentru că pot și vor, dar când e vorba de săraci vor ca ei să ia doar decizii responsabile, așa că banii primiți pot să fie dați doar pe anumite produse (la noi nu cred că e cazul, dar în SUA da). Și tot așa.

Iar pentru că excepțiile sunt excepții, ele nu se pun, nu? Nu trebuie să le iei în considerare, sunt doar niște excepții.

Apoi, mai e excepționalismul privilegiului: când ești suficient de bogat, influent și cunoscut, prietenii îți iartă și îți ascund tâmpeniile. Că deh, stâlp al societății, om de bine, om capabil etc.

Psihologia păcatului

Cumva tot legată de excepționalism, problema păcatului e una spinoasă: ești un om care vrea să facă lucrurile bine, dar uneori, fără voia ta, se întâmplă. Și apoi te simți vinovat. Îți juri că nu se mai întâmplă, pentru că nu e plăcut lui Dumnezeu și tu știi ce e bine. Data viitoare o să fii puternic și o să reziști păcatului. O să fii un model. O să faci totul corect.

Problema aici e că „păcătosul” are niște idei foarte clare despre ce e bine și ce e rău, care nu corespund cu aplecările lui interne. Ideal ar fi ca, atunci când ai o problemă de-asta, să faci un pic de introspecție și să lucrezi cu ce ești, nu cu ce crezi tu că ar fi bine să fii. Să-ți pui întrebări gen, „Rănesc pe cineva?” și „Dacă da, ce e fezabil să fac în privința asta?”

Ce se întâmplă cel mai des însă e: „Sunt impur, trebuie să mă opresc!” Și începe un tipar făcut-regretat-rezistat-făcut-regretat-rezistat… Neavând o soluție fezabilă pentru că nu rezolvi niciodată problema de fond, începi să-ți imaginezi că ai putea rezista și ai putea fi un om bun dacă ar dispărea toate tentațiile. Dacă sexul cu un alt bărbat ar fi ilegal, nu l-ai mai face pentru că n-ai avea cu cine, nu? Dacă avortul ar fi ilegal, poate ai avea o super-motivație să nu mai faci sex înainte de căsătorie, nu?

Evident că lucrurile nu merg așa. Evident că tendința tot în persoană se află, oricât ar proiecta-o în exterior. Evident că la un moment dat nicio interzicere, nicio potențială pedeapsă nu pot fi o motivație externă suficient de mare ca să ucidă ce e în tine.

Dar uite-așa o problemă personală se transformă în problema tuturor celor din jur. Nu contează care sunt consecințele pentru alții, tu trebuie să faci ca toată lumea să corespundă ideilor tale despre ce e bine, să-i forțezi pe toți cei din jur să se supună ideilor tale despre curăția sufletului, puritate, moralitate sau cum mai consideri tu treburile astea, pentru că așa poate reușești și tu să faci ce trebuie. Ce lume bună o să fie dacă îi forțezi pe toți să atingă idealul tău, nu? Atunci o să reușești și tu să fii așa cum vrei.