De curând mi-am făcut abonament la Voxa, platforma de streaming pentru cărți audio. Am plecat pe tren și am vrut să am la îndeurechi ceva distractiv.

Pe de o parte, Voxa se pretează perfect la așa ceva: poți descărca mai multe cărți audio în memoria telefonului, deci nu suferi dacă treci printr-un tunel sau dacă n-ai prea mult internet gratuit. Iar dacă ești genul de persoană care uită mereu să șteargă inutilități de pe telefon, e-n regulă. Toate fișierele se șterg automat din telefon după o săptămână.

Pe de altă parte, între speranțele mele și realitate s-a căscat o prăpastie cam măricică, care m-a adus la un pas de renunțare la abonament. O să păstrez Voxa încă o vreme, dar… uf. Nu pentru ceea ce probabil și-ar dori ei cel mai mult să vândă.

Voxa: Ce face și ce nu face

Serviciul de bază la Voxa e cel de streaming. La fel ca la Netflix, îți faci un abonament și ai acces la un catalog măricel de cărți audio pe care le poți asculta în voie. Partea bună e că chiar poți și să cumperi cărți audio de pe Voxa - nu m-am interesat cum, dar sper că dacă o faci le poți descărca într-un mod care să rămână și dacă renunți la platformă sau dacă Voxa pică, în cele din urmă. O problemă mare și pe drept discutată a zilelor noastre e că nu prea mai deținem media, deci putem rămâne foarte ușor fără favorite în cazul în care platformele decid să le scoată din ofertă sau chiar își dau cu totul obștescul sfârșit.

Prețul abonamentului e momentan de 48 lei/lună. Poate e un pic scump în contextul puterii de cumpărare românești, dar dacă asculți vreo două cărți pe lună sau dacă ai obiceiul (infernal) de a începe mai multe cărți și de a le abandona când nu mai ai chef de ele, e în regulă. Pe de altă parte, pe prima pagină din site scrie „Ai acces nelimitat la mii de audiobooks și e-books, începând cu 38 RON pe lună”, ceea ce-mi spune că nu sunt foarte atenți la detalii.

(Notă: mi-a atras atenția cineva că iese cu 38 lei/lună dacă iei direct abonament anual, care e cu reducere… dar că am ratat oferta de Voxa cu 9.99 lei/lună pentru primele luni, pe care o găsești doar dacă cauți cu grijă pe Google și dai de pagina asta.)

În plus, poți citi cărți electronice. Sunt câteva titluri pe-acolo pe care voiam să mă uit, dar pe care nu voiam neapărat să le și cumpăr.

Nu poți folosi Voxa decât de pe mobil sau tabletă. E foarte în regulă dacă ai de gând să asculți cărți pe tren sau metrou, dar e mult mai puțin plăcut când ajungi acasă și vrei poate să-ți dai drumul la o carte audio în timp ce faci un puzzle și n-ai chef să stai cu căștile pe urechi. Acum încerc să văd dacă pot să încropesc ceva ca să nu stau cu căștile la infinit prin casă.

Un început cu stângul: chestionarul genurilor

Când mi-am făcut cont a trebuit volens, nolens să completez un chestionar în care spuneam ce genuri de cărți ascult. Știți voi, „Pentru a primi recomandări relevante”.

Am ales „literatură modernă”, „literatură clasică”, „istorie și politică”, „horror”, „young adult”, „cărți polițiste”, „cărți pentru copii”, „romance” și „fantasy & SF”.

Am omis „dezvoltare personală”, „business”, „thriller”, „biografii” și „mindfulness”, adică două genuri care de obicei nu mă prea interesează, unul de care nu-mi pasă nici cât negru sub unghie (business) și două pe care nu neapărat că le urăsc, dar de care consider că sunt scursura murdară a ideii de intelectualitate, ciuma gândirii moderne, plaga supurândă a scamelor din buric, simptomul sărăciei și foamei sufletești care apare când arunci la gunoi tot ce înseamnă științe umaniste ca apoi să te arunci în brațele primilor sfătuitori de viață pe care-i vezi în cale (dezvoltarea personală și mindfulnessul).

Din păcate, alegerea genurilor n-a avut prea mult efect. Nu pot să filtrez catalogul în funcție de categorii favorite (deși pot să deschid fiecare categorie în parte), iar pagina de recomandări a aplicației m-a umplut inițial de dezvoltare personală, business și alte asemenea. După ce am pornit și oprit câteva cărți mai pe gusturile mele și am deselectat și reselectat din genuri din secțiunea „Profil” parcă văd în sfârșit…

Nu, stai. Nup. Au o categorie numită „Cărți cu care să începi”, care sunt așa:

• „Împăratul muștelor” de William Golding (ficțiune)
• „De la epoca pietrei la cyberspațiu” de Bret Weinstein și Heather Heying (pare să fie „A Hunter-Gatherer’s Guide to the 21st Century: Evolution and the Challenges of Modern Life”, o carte care din descriere și recenzii pare să folosească știința ca preș pentru filozofeală ieftină și sfaturi de viață)
• „Malnata” de Beatrice Salvioni (ficțiune)
• „Mai aproape de iubire: cum să atragi persoanele potrivite și să ai relații sănătoase” de Vex King (vor să mă vexeze ăștia)
• „Viața ca un râu” de Shelley Read (ficțiune)
• și tot așa.

Acuma, în mod normal doar ignor ceea ce nu mă interesează și caut lucrurile de care-mi pasă, dar e cam aiurea să fiu întrebată ce mă interesează și să primesc recomandări care nu țin cont de răspunsuri.

O continuare tot cu stângul: naratori și editări

După ce am descărcat trei volume care mă interesau și am rămas neplăcut impresionată, am trecut repede prin primele 2-3 minute ale altor cărți doar de curiozitate, ca să văd cum sună. Am rămas foarte neimpresionată.

„Doamna Bovary” de Gustav Flaubert începe frankensteinian: după primele 15 secunde de înregistrare, se schimbă brusc calitatea sunetului. Niciuna dintre variante nu se aude prost, dar sunetul e diferit; probabil una dintre ele ar fi o dublă trasă în alte condiții de înregistrare. (Cameră diferită? Microfon diferit? Setări diferite? Din păcate n-am experiența să-mi dau seama din prima.)

„Cadavrul din bibliotecă” de Agatha Christie sună, în schimb, de parcă povestea ar fi fost difuzată la radio, iar cineva ar fi înregistrat-o cu microfonul lângă boxă. Metalic, electronic - neobișnuit, pentru că n-am întâlnit problema la nicio altă carte.

„Viața mea în librăria Morisaki” de Satoshi Yagisawa pare binișor citită de Ilinca Hărnuț, dar n-am reușit să ajung prea departe pentru că îmi declanșa anxietatea. Nu din cauza poveștii, ci din cauza naratoarei, care sună sufocată. Trage aer în piept la fiecare început de frază de parcă au închis-o într-un dulap pentru înregistrare și n-are oxigen. În primul minut am zis că asta e, mă obișnuiesc, oricum mă interesează cartea. După câteva minute n-am mai rezistat.

„Motanul care voia să salveze cărțile” de Sosuke Natsukawa începe… nefericit. Numele autorului e stâlcit ca „Sotsuke Natsukwawa”, deci două sunete bușite, câte unul în fiecare parte a numelui. Înțeleg că e neobișnuit numele pentru că e japonez, dar dă-o naibii. Japoneza nu e o limbă greu de pronunțat, fonetica e aproape identică cu română, doar că le lipsesc niște sunete. Ascultați. „Sosuche Națucaua”, nu „Soțuche Națucuaua”.

Apoi, în textul propriu-zis, Dan Murzea citește greoi, în același timp teatral și plictisit, de parcă singurul lui obiectiv e să enunțe clar fiecare cuvânt și atât. Mama, care și-a făcut abonament la Voxa cu mult înaintea mea, spunea că nici ea n-a putut s-o asculte, tot din cauza narațiunii.

„Bazar bizar” de Radu Paraschivescu e o ediție prescurtată citită de autor. Nu prea mă împac cu cititul pe bucățele, dar mama mi-a recomandat-o cu căldură și am fost, iarăși, curioasă să aud cum sună. Nu m-a impresionat prea tare, dar bănuiesc că te obișnuiești cu tonul artificial de povestitor al lui Radu Paraschivescu. Pare decentă, dacă nu ar fi fost varianta scurtă mi-aș fi salvat-o în bibliotecă.

„Vicontele care mă iubea” de Julia Quinn (din seria Bridgerton) mi se pare bine citită de Andreea Vrabie, care are fler - dar iar apar probleme de editare și de respirație, care fac cartea să fie greu de ascultat. De fapt, dacă mă gândesc, tendința pe care am remarcat-o e că naratoarele citesc mai viu și își dau interesul mai tare, dar respiră mai greu; în timp ce naratorii citesc fără chef, lent și răspicat, dar fără respirații deranjante. Pare un blestem de vreun fel.

„Împăratul muștelor” de William Golding e citită de István Téglás, care nu se sufocă și citește foarte decent! Pare să-i pese! E grozav! Doar că avea nevoie de mai multe duble, pentru că se poticnește la unele cuvinte. (E perfect normal să te poticnești. Cititul nu e ca vorbitul în viața de zi cu zi, pentru că interpretezi fraza în momentul în care o vezi și ești ocupat să o redai cu voce tare. Așa că poți să te trezești la mijlocul unui cuvânt că ai interpretat ceva vag diferit decât ar fi trebuit, sau că ai rămas fără aer, sau că ai citit foarte calm și sarcastic o replică care continuă cu „strigă el, indignat”. De-aia există duble.)

Și, în sfârșit, „Sfântul” de Sierra Simone. E o carte căreia i-am dat „play” din pură curiozitate morbidă, văzând că e un roman de dragoste gay. Dată fiind tendința spre homofobie și pudoare a unei largi pături a societății, oare aveam să aud vreun discomfort? Vreo dezaprobare? Nu - dar nu în sensul în care naratorul ar fi prea profesionist pentru așa ceva. Cumva, Traian Maicanescu reușește o adevărată performanță: citește româna cum citesc eu maghiara sau franceza: de parcă știe corespondența dintre litere și sunete, dar nu înțelege cuvintele. Am mai ascultat câte-un pic din alte cărți citite de el și sună la fel de robotic, plictisit, dezinteresat, de parcă și-ar lăsa gura să meargă în timp ce toată atenția lui e distrasă de un vis cu ochii deschiși la o vacanță la mare.

Per ansamblu, am fost foarte dezamăgită. Nu ascult constant materiale audio. Uneori n-am suficientă răbdare, alteori îmi fuge mintea prea ușor, iar în anumite cazuri nu prea am condiții decât când ies pe afară să mă plimb, iar atunci prefer muzica și propria imaginație.

Dar de-a lungul timpului am ascultat cărți audio făcute de amatori și de profesioniști și diverse podcasturi. Dacă e să recomand ceva, atunci recomand „The Classic Tales Podcast” e o fuziune dintre cele două: un podcast în care actorul B.J. Harrison citește excelent povești ieșite din copyright - am ascultat așa „The Great Gatsby” sau „Scaramouche”.

Nu mă aștept la un nivel de calitate similar de la Voxa și de la naratori români (deși mi-aș dori s-o pot face), dar m-aș aștepta totuși la mai puține probleme.

Enhanced experience

După cum ziceam, mi-am făcut abonament la Voxa ca să ascult cărți pe tren. Eh, și în timp ce încercam să ascult „Viața mea în librăria Morisaki”, am constatat cu oarecare iritare că unul dintre scumpii mei colegi de vagon își dăduse drumul la muzică pe telefon și o asculta tare, ca s-o auzim toți.

Era deja a doua oară când pățeam faza asta. Prima oară cineva asculta manele pe TikTok și a fost rugată să se oprească sau să-și pună căștile, dar acum persoana asta asculta ceva muzică fără personalitate dar cu mai mult ștaif. Muzică de lift, probabil menită să ne „relaxeze” pe toți și să ne facă un pustiu de bine.

Iritarea mea creștea în timp ce muzica mă distrăgea în tandem cu respirațiile puternice. Și oricât de tare aș fi dat cartea audio, tot auzeam muzica aia pe fundal. Al naibii coleg de vagon. În timp ce eroina cărții afla că iubitul ei se căsătorește cu altcineva, plinc-ploncul generic continua, distrugându-mi orice chef.

Eeeh. Greșeala mea. Mi-a luat un pic prea mult să mă prind că muzica se auzea chiar din căștile mele. În loc să descarc varianta simplă a cărții, descărcasem varianta „enhanced experience”, în care „enhancementul” se referă la o experiență foarte similară celei în care vecinii sunt de căcat și dau muzica tare, dar se cred și foaaaaarte talentați în a alege ceva care să placă la toată lumea.

Aștept de la Voxa și „Metal experience”, o opțiune în care asculți cărți cu o bormașină pe fundal.

Voxa e o idee excelentă, cu o realizare prea slabă

Îmi plac cărțile audio, iar în teorie Voxa e un serviciu către care aș arunca cu bani și pe care l-aș recomanda oricui. Cărțile audio sunt geniale! Ești pe tren? Cărți audio. Tricotezi? Cărți audio. Gătești? Cărți audio. Speli geamuri? Cărți audio. Alergi? Cărți audio.

Faptul că e în formă de streaming și poți să asculți ce vrei fără să plătești în plus e excelent, iar faptul că poți totuși să cumperi cărți audio e perfect, extraordinar, 10/10. (Deși sper că le poți descărca permanent, altfel opțiunea asta e cam degeaba.)

În practică, Voxa își dă cu stângul în dreptul din… nu știu. Lipsă de profesionalism? Grabă? Tendința industriei de carte românești de a face lucrurile pe genunchi pentru că merg și așa?

Înțeleg că oamenii sunt doar la început de drum, așa că pot trece peste faptul că nu sunt disponibili în browser. Să zicem că pot accepta că au prețul greșit pus pe prima pagină a site-ului (asta dacă nu cumva au o ofertă pe care am ratat-o cumva, caz în care: HEI! EU DE CE N-AM OFERTĂ?!). E ok chiar și că îmi bagă în față dezvoltarea personală de parcă ar fi Dumnezeu pe pământ, pentru că știu că sunt în minoritate cu credințele mele legate de această hazna în care merg ideile și știința să putrezească după ce mor.

Hei, până și „enhanced experience” s-ar putea să fie ok pentru o minoritate care simte nevoia să asculte muzică și cărți în același timp, iar cărțile care există cu „enhanced” există și fără, deci le-aș putea evita. Mai ales acum că știu la ce naiba se referă.

O mare parte din plângerile mele legate de platformă s-ar rezolva cu două-trei opțiuni simple. De exemplu, să pot adăuga un filtru din profil ca să exclud genurile pe care nu le suport, sau un filtru care să-mi elimine automat orice e „enhanced experience”.

Dar mi se pare că-și taie singuri craca de sub picioare având cărți audio de slabă calitate. Fie că naratorii citesc ciudat, fie că editarea audio lasă de dorit, rezultatul e că aproximativ orice carte audio românească pe care am încercat s-o ascult a fost cel mult acceptabilă, dar de obicei dimpotrivă.

Când o carte e slabă, o las deoparte. Dar când sunt prea multe, aura lor se răsfrânge asupra sursei din care provin. Cărțile la care am renunțat rapid mă conving că Voxa în general e o platformă cu cărți audio slabe. Dacă nouă din zece cărți ar fi bine citite, platforma ar merita toți banii; dar dacă nouă cărți din o sută sunt ascultabile, atunci sigur nu merită banii dați pe un abonament lunar, pentru că înseamnă că trebuie să-mi consum și timpul și cheful căutând, căutând, căutând.

Mai mult de-atât, cărțile audio sunt la început de drum în România. Da, am avut câteva și înainte: cele care-mi trec acum prin minte sunt „Comedii la porțile orientului” de Andrei Pleșu sau „O scurtă istorie a românilor povestită celor tineri” de Neagu Djuvara, ambele citite de autori. Sunt atât de bune încât din prima ne-au redat un scurt fragment la facultate, iar a doua mi-a fost recomandată cu căldură de mai multe ori, până am ascultat-o și am recomandat-o și eu mai departe.

Primele cărți audio au avut deci un impact pozitiv asupra imaginii cărților audio în România, chiar dacă au creat cumva și impresia că sunt bune mai ales pentru că sunt citite de autori, niște personalități în sine.

Dar impresia bună e fragilă. Cu o rândunică nu se face primăvară, iar cu o mână de cărți nu convertești un întreg popor la o nouă formă de divertisment. Prea multe cărți audio slabe pot crea impresia că mediul e unul de slabă calitate și deci lipsit de prestigiu și valoare. La fel cum prea multe traduceri imbecile de software în română au creat impresia multă vreme că româna e o limbă de mâna a doua pentru tehnologie pe care e bine s-o eviți când instalezi orice, și cărțile audio pot ateriza într-o zonă de indezirabilitate. Nici măcar nu e necesar ca criticile auzite ulterior să fie direct legate de calitatea audio; senzația de „ce porcărie, mă enervează” poate fi apoi rejustificată ca „sunt pentru leneși și analfabeți”. (Oamenii nu sunt mereu raționali în critici.)

Nu sunt în măsură să le dau sfaturi celor de la Voxa și nu văd de ce ar asculta de mine, dar cred că ar merita să treacă din nou prin catalog, să reediteze ce au făcut deja și să aducă cărțile la standardele mai înalte pe care și le arogă deja pe prima pagină a site-ului. La ce bun să ai un catalog atât de mare dacă e atât de greu de ascultat?

De ce păstrez totuși Voxa

Pentru că are cărți audio în engleză făcute în străinătate și pentru că are cărți electronice.

În ce privește cărțile audio în engleză, catalogul e mult mai mic decât cel din Audible… dar foarte acceptabil și nu trebuie să plătesc pentru fiecare titlu în parte. Așa că în loc să caut un anumit volum, răsfoiesc să văd ce m-ar putea interesa. Momentan ascult „Shakespeare: The World as Stage” de Bill Bryson, o biografie a lui Shakespeare care discută și viața în epoca respectivă și modul în care s-au aflat anumite detalii despre viața bardului însuși.

Au și seria „Warrior Cats” de cărți pentru copii despre care am tot auzit și o grămadă de cărți de Diana Wynne Jones (da, în engleză). Ah, și seria „Temeraire” de Naomi Novik.

Cred că și Audible are o opțiune de abonament în care poți asculta cărți câte vrei, dar nu m-am uitat ce au în catalogul respectiv. S-ar putea să fie mai avantajos acolo, dar…

Cărțile electronice de la Voxa sunt o idee excelentă. Ok, trebuie să le citesc pe un ecran de telefon sau de tabletă, ceea ce nu e ideal, dar e acceptabil. Am băgat în listă niște eseuri de Eco și „Viața mea în librăria Morisaki” (după cum ziceam, mă interesează totuși). Uneori mă întreb când vor începe și bibliotecile din România să ofere cărți electronice, dar probabil mai e până atunci.

Mi-ar plăcea să zic că merită să încurajăm afacerile românești din industria de carte, dar încep să mă satur. Am cumpărat cărți românești și cărți în română atâta vreme și m-am enervat pe atâtea traduceri și probleme, dar mereu am sperat că lucrurile se vor îmbunătăți. Pe ici, pe colo, a fost mai în regulă, dar cei care făceau treaba pe genunchi au continuat s-o facă la fel. Iar acum se intră într-un nou domeniu și cărțile audio sunt și aici, și la Audiotribe (ce varză e „Dune” la ei, efectiv i-am ignorat după ce am ascultat mostra aia). Nu-i zorește nimeni, nu-i forțează nimeni să facă treaba slabă, dar iată-ne aici.

Poate că aș fi mai îngăduitoare dacă n-aș fi auzit povești citite și editate mai bine de amatori entuziaști care și-au cumpărat primul microfon ieftin și au înregistrat într-un cort de pături. Dar așa cum stau lucrurile, sunt un pic cam iritată când aud ce aud și apoi citesc pe principală Voxa: „Naratori profesioniști și o experiență de ascultare unică - Colaborăm cu naratori de seamă și punem accent pe calitatea superioară a sunetului, pentru ca tu să te bucuri din plin de cărțile preferate.”