Pentru cei care n-au fost pe fază zilele astea, asociația ACCEPT și câteva persoane private au reclamat statul român la CEDO din cauza lipsei de recunoaștere și protecție legală pentru familiile de același sex. CEDO le-a dat dreptate.

În ce mă privește, susțin ideea parteneriatelor și căsătoriilor între persoane de același sex. Da, da, știu, toți conservatorii urlă că căsătoria există pentru a întemeia familii fertile, care umplu lumea de copii, dar eu consider că treaba asta nu stă chiar așa în zilele noastre. Sigur, multe familii au sau vor copii, iar acesta e un lucru bun, dar nu cred că e necesar să avem o definiție atât de restrictivă a fenomenului.

Definițiile ar trebui să fie largi, pentru că reprezintă maximumul admisibil. Hai s-o luăm așa: dacă definim „femeia” ca fiind o persoană adultă de sex feminin care se machiază și se îmbracă în fustă, nu vorbim de calitățile aspiraționale ale femeii ideale și nici de trăsăturile comune ale femeilor, ci de limitele în afara cărora persoana nu mai poate fi denumită femeie. Nu poartă fuste? Nu e femeie. Nu se machiază? Nu e femeie. Practic, nicio femeie nu ar mai putea face duș dezbrăcată, pentru că și-ar pierde calitatea de femeie.

Revenind la căsătorie: dacă o căsătorie ar fi bazată doar pe iubire reciprocă și pe făcutul de copii, atunci persoanele infertile ar fi victime colaterale. Desigur, și divorțurile ar avea loc instantaneu, în clipa în care s-ar stinge iubirea, deci ca să rămâi căsătorit ar trebui să ai grijă să nu cumva să dai de înțeles că te-ai certat prea tare cu persoana cealaltă.

Lăsând romantismul deoparte, căsătoria e un contract care stabilește lucruri foarte concrete, cum ar fi drepturile asupra bunurilor, faptul că ai dreptul la compensație dacă participi la activitatea profesională a celuilalt soț dacă depășești obligațiile de sprijin și altele asemenea. Ca orice e scris în legi, tot ce ține de căsătorie e pragmatic și există pentru a rezolva tot felul de potențiale probleme care apar uneori între soți. Dacă el avea cinci vile înainte de căsătorie, sunt ale lui sau ale lor? Dacă ea a moștenit un teren, e al ei sau al lor? Sunt lucruri care, într-o lume ideală, s-ar rezolva de la sine; dar nu trăim într-o lume ideală.

Dacă vă uitați prin legi, o să vedeți că nu se bagă între soți. Nu le intră în dormitor, nu îi forțează să se iubească, nu se preocupă de dorința lor comună de a avea copii (sau nu), ci îi lasă în pace. Sunt adulți și vaccinați (uf, cum a îmbătrânit expresia asta post-2020) și statul intervine doar când ceva e atât de tare în neregulă încât cineva suferă - fie că e un soț, un copil, sau cienva prejudiciat de familia respectivă.

Deci, ideea e așa: CEDO spune că niște oameni au încheiat un contract (căsătorie, parteneriat civil) în altă parte, iar România ar face bine să-l recunoască. România crede în momentul de față că acel contract nu este valid și nu-l recunoaște.

Aici apare BOR.

BOR îmi amintește de o fază când eram la Starbucks și mi-am comandat un latte. Când mi s-a strigat numele, m-am îndreptat spre tejghea, unde un tip tocmai înșfăca un pahar și bea din el.

„Ăsta nu e pumpkin spice latte,” spune el.

„Te cheamă Roxana?” a întrebat tipul din spatele tejghelei printre dinți.

„Nu?”

„Atunci ce te bagi, mă, ce te bagi?”

La fel și BOR. Vede că CEDO vorbește cu statul român și se bagă. Într-un comunicat oficial, spune așa:

Patriarhia Romană, în consonanță cu celelalte Biserici ortodoxe, dezaprobă constant promovarea ideii de parteneriat civil, precum și legiferarea acestuia, întrucât el reprezintă nu doar o inutilă suprapunere cu valida instituție a căsătoriei, ci și o reală subminare a asumării responsabilității integrale a celor doi soți, precum și sursa toxică (dovedită în alte societăți) a destrămării importanței și autorității moral formatoare a familiei. În realitate, parteneriatul civil legalizează concubinajul, îi deresponsabilizează în timp pe cei doi parteneri în detrimentul mamei și al copilului, deservind practic interesul major al acestuia.

Aș putea fi de acord cu faptul că parteneriatul civil reprezintă o suprapunere inutilă cu instituția căsătoriei - dacă ar exista un parteneriat civil, ca să văd cum diferă de căsătorie. Poate e suficient să legalizăm căsătoria civilă între persoane de același sex, ca să nu avem dubluri.

Altfel, în ce sens face parteneriatul civil să se destrame asumarea responsabilității soților? Ce anume e atât de magic la contractul prin care se realizează căsătoria, de nu se poate răsfrânge asupra altui contract asemănător? Ce înseamnă „legalizarea concubinajului” și cum diferă ea de căsătorie?

Din punct de vedere moral parteneriatul civil este un surogat al căsătoriei și un element destructurant al ordinii spirituale și morale din societate.

De ce? Din nou, ce e așa de magic aici?

Dacă problema e că nu există o ceremonie religioasă, atunci trebuie să vă spun un lucru: cununia civilă nu se numește așa pentru că nu e militară. Cununia religioasă e opțională, din punctul de vedere al statului. Separarea dintre biserică și primărie s-a produs deja de multă vreme, iar eu pot să mă căsătoresc chiar luna viitoare dacă vreau fără să dau pe la BOR să-mi vorbească preoții.

Dar partea cu adevărat deranjantă e asta:

Domeniul dreptului familiei este însă „strâns legat de tradițiile culturale și istorice ale fiecărei societăți și de concepțiile sale profunde”, așadar niciun text european sau internațional nu poate obliga statele să creeze un statut particular pentru cei care coabitează, fie ei de sex diferit, fie de același sex”, se arată în comunicatul patriarhiei române.

BOR ne vorbește de legi, de domeniul dreptului familiei, de texte europene și internaționale, de creatul statutului particular. Și ne leagă treaba asta de „tradițiile culturale și istorice ale fiecărei societăți”.

Eh, dragii mei, știți ce înseamnă asta? Că BOR-ul nu se mulțumește doar cu ograda proprie, ci își bagă nasul și în ograda altora. Vrea, ca religie majoritară, să-și impună opiniile asupra musulmanilor, evreilor, ateilor, catolicilor, luteranilor, unitarienilor, evanghelicilor, penticostalilor șamd. Chiar și presupunând că înainte menționații ar fi întâmplător de acord cu BOR-ul, tot nu e treaba BOR să vorbească în numele lor - pentru că BOR-ul nu e guvernul țării. Dacă ar vrea să excomunice pe oricine încheie un parteneriat civil, da, asta e de competența lor. Legislația civilă, însă. Nu prea cred.

Există o separare a puterilor în stat de care sus-pușii ortodocșilor se pare că n-au auzit încă. Ar vrea ca legile să se facă conform religiei și credințelor lor. Sigur, cu toții avem dreptul la opinii personale, dar suntem indivizi, nu instituții care iau poziții oficiale.

Îmi și imaginez un Starbucks în care CEDO e în spatele tejghelei și pregătește o decizie cu numele României pe ea. O pune pe tejghea, iar BOR se repede s-o soarbă și să se plângă că nu-i facută după specificațiile Bisericii. Păi ce te bagi, mă, ce te bagi?