În sfârșit am o clipă liberă să vorbesc despre una dintre temele care sunt oarecum ale momentului, „orașul de 15 minute”.

Orașul de 15 minute se referă la conceptul conform căruia toate cele necesare traiului de zi cu zi ar trebui să fie la îndemână. Dacă vreau să ies să iau lapte, să am un magazin de cartier de unde să pot să-l cumpăr. Dacă vreau să merg la dentist, să am un dentist pe aproape. Dacă vreau să mă plimb în parc, să pot ieși s-o fac fără să scot mașina (presupunând că o am).

Conspiraționiștii, din motive doar de ei cunoscute, au decis că dacă ai totul la îndemână înseamnă că cineva nu-ți mai permite să ieși din cartier - ceea ce e imposibil în condițiile date, dar ăștia sunt conspiraționiștii. Problemele practice precum „cum să oprești oamenii să plece?” sau „de unde știi unde locuiește fiecare cetățean doar uitându-te la el, ca să știi până unde are voie să meargă?” nici măcar nu le trec prin cap.

Dar lucrul care m-a făcut să mă întreb de unde vine mania anti-accesibilitate a fost faptul că majoritatea orașelor românești în care am locuit sunt orașe de 15 minute. Mai mult sau mai puțin. Când locuiam în Sfântu Gheorghe, tot orașul era aproape și ajungeam ușor la piață, în parc, la școală, la dentist. Când m-am mutat în București stăteam într-un cartier mai degrabă rezidențial, dar tot aveam pe aproape o piață, un parc, un restaurant - lucruri de-astea.

Urbanismul românesc începe de-abia acum să intre în febra rezidențialelor peste rezidențiale, creând cartiere-dormitor fără școli și grădinițe la îndemână, dar ce a rămas vechi tinde să fie construit cât de cât pentru oameni care nu s-au născut în mașină. Sigur, e plin de oameni care-și duc copiii cu mașina la școală acum pentru că toți vor să fie la altă școală decât cea din cartier (și nu zic că n-au uneori motive), dar până nu demult mergea toată lumea pe jos fără probleme.

Teama atât de paranoică de concept m-a făcut să mă întreb cine nu are lucrurile la îndemână și nu știe cum arată un cartier în care îți trimiți copilul la magazin să ia o pâine și un suc. Bănuiți cine? Hai, să vă dau un indiciu: acel loc de unde ne vin curente peste curente de idei pe care le preluăm deseori pe nemestecate. Acel loc de unde vin în general conspiraționismele, dar și noile direcții de gândire în general.

Exact, SUA.

Statele Unite ale Americii au un stil de urbanism complet diferit de al nostru. Spre deosebire de noi, americanii (de azi) s-au născut în mașină și și-au creat condiții propice pentru mers cu mașina peste tot - și doar cu mașina. Străzi mari cât o autostradă care traversează orașele în lung și-n lat, interdicții de a amesteca zonele comerciale cu cele rezidențiale, infinit de lungile case cu grădină din suburbii… Pentru ei, mersul pe jos în afara centrelor urbane mari nu pare să fie un lucru uzual.

Nu demult citeam o carte care pomenea diverse orașe și orășele din Iowa și m-am dus pe Google Street View să văd cum arată locurile. Aveți aici un link către o zonă rezidențială tipică. Zic „tipică” pentru că aproape toate zonele rezidențiale în care am ajuns sunt așa: case în mijlocul unui nesfârșit gazon, câțiva copaci, câteva tufe, un „trotuar” cât o potecă, nicio bancă pe care să șezi, niciun magazin la colțul străzii. Vă încurajez să dați clic și să vă plimbați pe acolo, să vedeți cât vă ia până ajungeți la ceva care nu e o casă. Apoi mergeți să vă uitați la zonă din satelit și o să vedeți cât de multe străduțe cu case distanțate sunt.

Și e la fel și cu orășelele mici, care la noi ar fi sate.

Ok, ai o casă, e frumos. Și? Vrei să-ți iei o bere - de unde? Vrei să ieși cu prietenii la o cafea - unde?

Există un canal de Youtube mișto, Not Just Bikes cu clipuri făcute de un american mutat în Olanda, care povestește despre urbanism. De exemplu, de ce n-a vrut să-și crească copiii într-o suburbie americană și faptul că prin SUA și Canada lucrurile sunt de așa natură încât copiii trebuie duși oriunde vor să ajungă (la școală, la prieteni, în oraș), nu pot niciodată să meargă pe jos. (De fapt, după cum zice într-un clip, nu au voie să meargă singuri nicăieri.)

După cum îmi place să spun, americanii n-au văzut niciodată o idee bună pe care să n-o ducă într-o extremă rea, lucru care e valabil și aici: au văzut că e bine ca orașele să fie împărțite în zone cu diverse întrebuințări (zonă industrială, rezidențială etc.) și le-au împărțit până la absurd (zonele rezidențiale nu pot să aibă nimic comercial, cum ar fi mici afaceri sau ABC-uri). Au văzut că e bine să ai o mașină cu care să ajungi unde vrei și au făcut orașele doar pentru mașini, ca să nu poți merge nicăieri fără mașină.

Evident, nu e totul alb și negru nici acolo și or să fie și zone mixte… Dar după cum zic clipurile (și Google Street View), destul de puține. Insuficiente. Cam oriunde am intrat în Street View, am avut șanse mari să nimeresc același gen de oraș, dacă nu mergeam fix în inima vreunei metropole sau dacă nu aterizam lângă ceva industrial. Seattle, care e ditai orașul, seamănă cu ce e mai sus în Iowa, când nu ești în centru. E foarte pitoresc pe-acolo - dar peste tot pare să se ajungă cu mașina. Uite niște Atlanta.

Americanii, deci, au modul lor de a face lucrurile, cu presupunerile și ideile aferente (și unele probleme de care poate nu sunt conștienți că sunt probleme sau că se pot rezolva). Nu e neobișnuit ca oamenii să reacționeze ciudat când aud ceva care le-ar putea da peste cap ideea despre lume, iar ei nu fac excepție, poate și pentru că își imaginează că nu se poate sări decât din extremă în extrem. De exemplu, am văzut pe cineva spunând că să ai un magazin în apropiere de casă (da, și un ABC) încurajează consumerismul. Sau alții se temeau de ideea de oraș în care să poți merge pe jos oriunde pentru că dacă ai nevoie de mașină? Atunci CUM mergi pe jos? (Răspuns: atunci nu mergi pe jos, mergi cu mașina; Brașovul, de exemplu, e un oraș pe care-l pot bate pe jos aproape dintr-un capăt în celălalt. Asta nu oprește pe nimeni să ia mașina.)

Așa că gândiți-vă la lucrurile astea când auziți conspirații cu orașul de 15 minute. La faptul că ce se spune la americani ajunge uneori și la noi și că mai ales conspiraționiștii iau de acolo idei grămadă. În fond, internetul e foarte american, chiar dacă oamenii de pe el sunt din întreaga lume. Cu cât suntem mai conectați la internet, cu atât ne ciocnim mai des cu lucruri venite din zona respectivă. Nu toate sunt rele, dar în niciun caz nu sunt toate bune și din păcate va trebui să ne formăm răspunsuri la tot felul de argumente smulse de la ei și replantate la noi.

Până una, alta, dacă aveți cunoscuți care se plâng de ideile astea cu orașe accesibile într-un fel sau altul, dați-le clipurile de mai sus. Sau dacă nu prea vorbesc engleză, dați-le clipul ăsta fără comentarii cu cineva care se plimbă printr-o suburbie americană și, dacă le place ce văd, întrebați-i cum ies cu copilul în cărucior la plimbare, unde șed dacă obosesc în timpul plimbării, unde sunt copiii ieșiți la joacă sau alți oameni ieșiți la plimbare și de unde cumpără o pâine.