Ce înseamnă să vii din sărăcie, dintr-o lume abia deschisă spre nou, spre afaceri, spre întreprinderi private, spre libertate.

Acum câțiva ani, cineva îmi arăta un clip cu Margaret Thatcher răspunzându-i cuiva care spunea că diferența dintre săraci și bogați din Marea Britanie crescuse mult sub conducerea ei. Toți deveniseră mai bogați, spunea Thatcher, doar că bogații urcaseră ceva mai mult în bogăție - ce-ar fi vrut interlocutorul? Ca săracii să rămână lipiți pământului doar ca bogații să nu fie atât de bogați?

Pe vremea aia, poziția lui Margaret Thatcher era singura care mi se părea că are sens. Sigur, nu mi se părea tocmai frumos ca bogații să fie foarte bogați, dar în fond problema era doar ideologică, nu?

Ahahahaha. Nu. Și așa am ajuns ca astăzi să văd două probleme cu diferența asta.

Prima problemă e: cum fac bogații banii ăia? Am auzit atâtea povești din SUA, de la faptul că lucrătorii de la Amazon sunt tratați groaznic (link, deși orice căutare pe Google pe tema asta dă diverse rezultate), la faptul că se „optimizează” ad hoc programul lucrătorilor din domenii precum horeca astfel încât sunt chemați o oră ici, o oră colo, plătiți cu ora și nu-și știu programul dinainte. Și în entertainment sunt probleme, scenariștii de la Hollywood ieșind să facă greve pentru că se încearcă toate optimizările fiscale ca să fie plătiți cât mai puțin, în rest fiind tratați în așa fel încât le e greu să-și facă treaba bine. Acum, în timp ce scriu asta, cei care lcurează în benzi desenate își spun poveștile horror din industrie cu #comicsbrokeme, după ce artistul Ian McGinty a murit la 38 de ani (se crede că din cauza problemelor cauzate de prea multă muncă; n-ar fi primul, și în Japonia e o problemă în lumea manga).

Dar putem să ne uităm și în jur. Industria de software tinde să se aștepte ca oamenii să lucreze peste program inclusiv în România și aud de mentalități de punere a oamenilor la treabă din greu „pentru pasiune” și în zona de jocuri video, dar și în industria cărții. Și să ne înțelegem: nu toți patronii vor deveni bogați, nici măcar cu toate „optimizările” pe care le pot face, dar prea mulți or să se gândească la angajați mai degrabă ca la rotițe interschimbabile decât ca la oameni reali care ar putea avea lucruri de contribuit și care în rest au o viață de trăit.

A doua problemă e: discrepanța creează un dezechilibru. Când nimeni nu prea are, „te descurci”. Dar când alții au o grămadă și tu nu, nu te mai descurci. Orice ai vrea să faci pe cont propriu va fi umbrit de ce fac cei mai puternici. E greu să crești, greu să rezolvi, iar porțile sunt închise. Asta ca să nu mai vorbim de faptul că foamea și disperarea merg mână-n mână când simți că pici prin crăpăturile societății. Ești, cum ar veni, la mâna altora - și o simți.

Un pic de echilibru prinde bine, nu doar pentru cei din zona mai de jos a societății care poate vor și ei să trăiască ca oamenii, ci pentru societate în general. Pentru că dacă îți permiți să fii om și nu trebuie să sari constant să faci ce zice patronul pentru că altfel te dă afară, poți profita de alte trăsături umane, cum ar fi creativitatea.

Omenirea a ajuns unde e nu pentru că o mână de indivizi excepționali au tras-o înainte prin puterea industriei, ci pentru că o mulțime de mici indivizi au tot îmbunătățit ici și colo și au venit cu idei. Ah, avem prea multe fructe într-o perioadă a anului și pe urmă nu le mai avem? Oare le putem face ceva să reziste? Hai să inventăm o chestie numită „gem”. Ah, dacă sădești meri nu știi ce fel de mere or să facă și unele sunt groazncie? Oare am putea… să punem o crenguță de măr bun… pe un măr prost… și să-l convingem să facă mere bune? ALTOI!!!

Oamenii rezolvă lucruri. E în natura noastră s-o facem. Dacă o treabă e foarte plicticoasă, până la urmă cineva vine cu o idee s-o facă să se facă singură. Dacă ceva nu merge, poate-i găsim o soluție. Sigur, nu toți or să facă la fel, dar trebuie să lași un pic de spațiu oricum ca să apară ideile.

Dar acum totul e orientat spre profit, făcut bani pentru patroni și eventual supraviețuit optim. Dacă firmele sunt suficient de mari, nu mai contează dacă ai idei pentru lucrurile care te afectează direct, pentru că tot sistemul de muncă e impus de sus. Uneori trebuie să fii creativ în evitarea obstacolelor pe care ți le-a scos în cale un idiot care nu-ți înțelege domeniul și să încerci să înghiți.

Trece timpul și ne vedem ca fiind din ce în ce mai puțin umani, iar acestui lucru îi spunem „progres”.