De obicei nu comentez problemele politice ale zilei pentru că nu mă interesează suficient, dar tura asta mi se pare interesant. În caz că nu sunteți la curent, scandalul de azi este despre Elena Lasconi, membră USR, primar în Câmpulung, cap de listă al partidului la alegerile parlamentare. USR e un partid progresist și aliniat valorilor vestice, inclusiv cele legate de drepturile minorităților sexuale; dar conform fiicei ei, Elena Lasconi a votat „DA” la referendumul pentru familie, a cărui întrebare era menită să modifice constituția pentru ca persoanele de același sex să nu se poată căsători în România.

Prima mea părere e că asta e genul de problemă scoasă la înaintare pentru că e simplă și ușoară pentru jurnaliști. Nu necesită investigații costisitoare în timp și bani, ci doar copy-paste din ce a spus Oana Lasconi pe Instagram; în același timp, scoate scandal și audiență maximă. Nu cred neapărat că e un scandal fabricat ca să acopere altceva (părerea mea despre jurnalismul românesc este chiar atât de proastă), dar cred că am fi putut avea informații mult mai importante din alte domenii - dacă le-ar fi căutat cineva.

Dar dacă ăsta e subiectul, să-l discutăm.

A doua mea părere e că foarte mulți judecă problema transpunând-o asupra propriei relații cu familia. De ce a zis fiica despre mamă că a votat „DA”? De ce să-ți dai în gât părinții pentru opinii care nu corespund partidului? Nu asta s-a făcut la comunism?

(LE: Am înțeles eu greșit situația. Întâi a fost declarația publică a mamei, apoi a fost reacția publică a fiicei. Dar toată lumea a sărit atât de tare să se ofenseze de faptul că fiica a reacționat și cum îndrăznește să-i facă rău mamei încât am crezut că fiica a denunțat-o. Atunci ideea mea e cu atât mai valabilă: bârfa bate informația de departe, bârfa e tot ce contează.)

Pe de o parte, da, e cam de căcat să-i faci o nasoală unui părinte; pe de altă parte, eu știu care e relația mea cu ai mei, nu cum e relația Oanei cu ai ei. Există și relații părinți-copii de te iei cu mâinile de cap și nu trebuie să sapi mult ca să afli de ele.

În același timp, e o diferență între majoritatea părinților și Elena Lasconi, în ce privește opinia politică. Vedeți voi, majoritatea părinților au un vot prin care să-și aleagă reprezentanții politici. Elena Lasconi este reprezentantul politic. Ca europarlamentar, ar avea putere de decizie politică mult dincolo de cea pe care o are un cetățean oarecare.

E judecată pentru opinii politice avute în cariera politică. E ciudat să zici că nu contează părerea politică a unui politician și că nu ar trebui să-l judecăm pentru ea. Dacă nu contează, de ce mai avem partide? De ce ne mai pasă de culoarea politică a politicienilor?

Aspectul familial s-a impus mult prea puternic asupra discuției. Bârfa devine mai importantă decât informația. (Dar dacă tot bârfim, hai să fiu și eu răutăcioasă: Lasconi susține familia tradițională, dar se pare că familia ei tradițională n-o susține pe ea :P )

A treia mea părere e că USR-ul suferă de problema partidului „bun”. Platforma lor nu e în stilul „Votați-ne, suntem răul cel mai mic”, ci „Chiar încercăm să facem treaba bine”. E lăudabil, dar au și ridicat speranțele alegătorilor lor, care nu vor să voteze cu USR în silă, ci chiar speră să fie reprezentați.

Problema cu abordarea asta e că e foarte ușor ca alegătorii să se simtă trădați. Nu vor ceva de la USR, vor totul. Vor măsurile economice, abordările educaționale, corectitudinea în proceduri, orașele perfect îngrijite, cultura înfloritoare, dezvoltarea urbană. Tot, dacă se poate. Iar în momentul în care un aspect nu merge, e o trădare, e un motiv de mare supărare.

Pe de altă parte, de la „răul cel mai mic” nu ai multe așteptări. E răul cel mai mic. Probabil că n-o să facă mare lucru. Membrii lui or să fure, or să fie japițe, or să tragă de timp și n-or să ajungă nicăieri. Așa că atunci când fac ceva, oho, motiv de bucurie! Poate că școala e în paragină, dar ne așteptam la asta; măcar bordurile sunt frumoase.

Lumea iartă mult mai ușor indolența deschisă decât promisiunile urmate de strădanii urmate de eșec; iartă mult mai repede răutatea deschisă decât ipocrizia unui om mediocru care se dă bun; și respectă mai mult pe cineva care recunoaște că e javră decât pe cineva care se străduiește să le facă pe plac și nu reușește. Lumea te percepe mai sus când urci peste nivelul la care te credea decât atunci când cobori de la nivelul la care se aștepta. Iar când se supără pe tine pentru că nu-i îndeplinești visele, se duce și votează cu concurența. Cei din concurență pot fi javre, dar nu contează - ideea e că se pedepsește trădătorul care n-a făcut ce a trebuit.