Uneori mai merg la lansări de carte. Sunt distractive, dacă ideea ta de distracție e să mergi cu un prieten și să chibițezi - sau să iei notițe pentru scris articole acide pe blog mai târziu. Azi, 10 februarie, am fost la lansare la „Păturica roz. Întemnițat în China comunistă” de Marius Balo. Evenimentul s-a ținut în librăria Humanitas Brașov și au venit ca invitați și preotul Ioan Chirilă, profesor la UBB, și Aureliu Bejenariu, de la Asociația „15 noiembrie 1987” Brașov.

Subiectul cărții părea interesant. Marius Balo a făcut 8 ani de închisoare în China, din 2014 până în 2022 și m-ar fi interesat să aflu mai multe despre închisorile de la ei de la cineva din interior. Eram puțin curioasă și de ce a făcut autorul închisoare, dar nu am aflat de la lansare decât că ar fi fost acuzat în mod fals de fraudă.

Nu am aflat de la lansare, ci din CanCan că omul a fost duduitor de prost. Era profesor de engleză în China și a acceptat ca, pentru 80 de dolari, să fie trecut în acte ca director al unei firme-fantomă - cu alte cuvinte, a primit sub 100 de dolari ca să fie țap ispășitor în caz că se întâmplă ceva și iată că s-a întâmplat. Nu fiți proști ca Marius Balo și nu acceptați să fiți conducători ai unor firme mari doar cu numele. Oricine vă zice „trebuie doar să semnezi niște acte că ești șef, nimic mai mult” vă minte.

Dar să ne întoarcem la lansare. Primul vorbitor a fost Ioan Chirilă (nicio legătură de rudenie cu mine), un preot care folosea cuvinte mari. Extrem de multe cuvinte mari. Curgeau din el ca șiroaiele de apă de pe bicicliștii din Turul Franței. Avea expresii gen „elevația martiriei cruciforme este de tip golgotaic”, care sunau mișto în accentul de Cluj, dar semănau mai degrabă a delir decât a coerență. M-a întrebat pe urmă Dorin (cu care am fost la lansare) despre ce era vorba, pentru că lui i s-a tăiat filmul pe la mijloc și era să adoarmă. I-am zis că, din câte am priceput, ideea era că Marius Balo e un adevărat martir al închisorii comuniste - și că a înviat în închisoare.

(Dorin m-a mințit însă. Eram lângă el, vedeam clar că nu doarme. În schimb, găsise una dintre puținele cărți care nu erau în țiplă în jurul nostru și începuse s-o citească. Era Codul de Procedură Penală.)

Problema când arunci cu cuvinte care sună inteligente e că uneori te mai prinde lumea la cotitură. De exemplu, spui că în hedonismul post-modernist păcatul ne face să ne credem unici, dar când ne trezim ne dăm seama că suntem Unicum - și faci cu ochiul către public și le zici celor care nu pricep să caute, ca să afle despre ce e vorba. Și tu, care nu prea bei, dar ești în temă, te întrebi de ce-ți spune părintele că ești bitter unguresc și care e semnificația profundă a faptului că nu ești Jägermeister.

Aureliu Bejenariu a fost cel care ne-a prezentat coerent povestea lui Marius Balo și de unde îl cunoaște: acuzat de fraudă, închis, revenit în țară după închisoarea din China, Balo a făcut un tur al închisorilor comuniste și așa a ajuns să-i cunoască și pe anti-comuniști, ajungând așa și la Asociația „15 noiembrie 1987”.

Apoi, a fost rândul lui Marius Balo să vorbească. Îmbrăcat la costum și cu cravată, cu aer de speaker motivațional sau de protestant american care încearcă să-și vândă religia, Balo ne-a spus că a făcut seminarul teologic, apoi s-a îndepărtat de Dumnezeu din ce în ce mai mult - chiar foarte mult atunci când mama lui a tras să moară - și l-a regăsit pe Dumnezeu în închisoare în China.

„Întrebam de ce mi-a făcut Dumnezeu asta mie, de ce mi-a luat mama,” spunea Marius Balo și îl parafrazez eu pentru că n-am reușit să-mi notez la timp cuvintele exacte, „dar nu mă întrebam ce a făcut biata femeie ca să moară. Eram foarte egoist.”

Cititorule, a rămas foarte egoist. Tot ce a povestit despre Dumnezeu a fost atât de teribil de centrat pe propria persoană încât m-a dezgustat până și pe mine, o persoană pe care Ioan Chirilă ar denumi-o „hedonistă post-modernistă”. Doar că acum egoismul lui Marius Balo e mascat (vag) de apelul la divinitate. Marius Balo ne-a spus că viața lui era simplă și frumoasă când credea, dar când s-a îndepărtat de Dumnezeu a devenit complicată. Când a revenit la credință, a redevenit simplă. Știți cum arată simplitatea asta? Ca ura de chinezi.

Să ne-nțelegem: ce ne-a povestit despre perioada de închisoare din China este absolut groaznic. Spune că era închis într-o cameră de 12 metri pătrați împreună cu încă 11 oameni. Că trebuiau să doarmă pe spate, iar luminile erau mereu aprinse și orbitoare. Că nu aveau voie să facă nimic. Că nu știa dacă avea să fie eliberat sau omorât în orice clipă. Sună a tortură și înțeleg de ce ai prinde ură pe cei care ți-au dat 80 de dolari să fii țapul lor ispășitor și pe cei care te-au închis. Nu zic că e bine să îi urăști, dar înțeleg perfect de ce ai face-o. Înțeleg și de ce te-ai întoarce la credință: când ești torturat psihic, cauți o cale de scăpare, iar Dumnezeu e una. Pot să respect asta.

Oamenii se explică pe ei înșiși prin povești; ne repetăm mereu cine suntem, ne vedem în roluri și ne judecăm în funcție de ele. Ordonăm evenimente, le înlănțuim, le dăm un sens. Asta se întâmplat pentru că X, aia pentru că Y, eu sunt genul de persoană care Z, e bine să W. În ce-l privește pe Marius Balo, Dumnezeu i-a dat teste de credință, iar în închisoare a venit să-l poarte pe brațe. Și știți ce? Îl cred. Pentru el, așa sunt lucrurile. E ok. Am și eu poveștile mele, la fel de pline de supranatural.

Locul unde mi s-a rupt filmul a fost cel în care credința l-a făcut rasist și a început s-o explice ca din perspectivă divină, că el a făcut niște legături. Și… frate. Nu. Ca s-o spun în termeni creștini, „simplitatea” aia care vine cu credința vine uneori de la diavol, nu de la Dumnezeu. Vine din dorința de a face tu lucrurile simple și de a închide ochii la tot ce nu-ți convine.

Marius Balo crede că chinezii au fost mereu comuniști, încă de acum 2300 de ani. Când în anul 300 î.e.n. grecii antici au descoperit sufletul (!), au început să facă piese de teatru și mergeau cu mic, cu mare, în carele lor, cale de mai multe zile, ca să ajungă la festivale de teatru ca să-și bucure sufletul. Și ce făceau chinezii în timpul ăsta? Păi, primul lor împărat, Qin Shi Huang, dezbina familii punându-i să se pârască unii pe alții. Asta arată faptul că ei de mici sunt învățați așa, pe când la noi treaba asta a fost impusă din afară și comunismul nu a reușit niciodată (!) să dezbine familiile. El crede că sufletul chinez este atrofiat, lucru care se vede din faptul că chinezii nu sunt curioși și nu ies din tipare (!!), ci doar imită (?!?!), lucru pe care l-a văzut când preda. Regimul de detenție din China este mult mai rău pentru femei decât pentru bărbați, pentru că pe bărbați vor să-i efemineze, de-asta nu-i bat, distrugându-le mândria leonină de masculi. Dar femeile, fiind neglijate atâta vreme, dau dovadă de mândrie și curaj și sunt chinuite mai tare în închisori. Și trebuie să înțelegem că nu e așa de ok în China cum ne imaginăm noi, pentru că e un regim comunist și nu e unul așa de în regulă ca la noi, la ei e dictatură.

…Băi.

…deci…

…frate.

Frate, de unde-l apuci pe ăsta. Cum să nu-ți tragi palme când nu știe că și chinezii din vechime aveau artă, doamne iartă-mă. Și că aveau lucruri frumoase și se bucurau de ele. Că există oameni peste tot. Că nu e o problemă de „suflet” cât e o problemă de dictatură - care dictatură a apărut acum un secol și n-are legătură cu informatorii/spionii unui împărat mort și îngropat acum multe dinastii.

Cum să-i spui „cât de prost să fii ca să nu înțelegi ideea de dictatură în China?” unui om care s-a dus de bună voie să lucreze acolo ca profesor de engleză. Serios. Faptul că e partidul COMUNIST și e unul singur nu i-a sugerat nimic?

Cum să-i spui că și când preda acolo era străin? Că normal că lumea nu punea foarte multe întrebări și era retrasă - putea să afle de la românii noștri că în statele comuniste orice interacțiune cu străinii e urmărită. Serios, nu e greu de aflat.

Cum să-i zici că toată faza cu „femeile sunt tratate mai prost pentru că bărbații sunt efeminați” nu e doar imbecilă, ci și ilogică? Și că efectiv unul dintre primele lucruri pe care le poți afla când te informezi despre femei în China e că au fost în mod tradițional tratate ca cetățeni de mâna a doua, lucru care probabil că se reflectă și în regimul de detenție?

Ca să înțelegeți ce legături a mai făcut Marius Balo datorită credinței: la un moment dat a ajuns în celulă cu un lider al Partidului Comunist. În fiecare seară, și el și comunistul citeau din singurele cărți pe care le aveau la dispoziție: Marius Balo din cartea de rugăciuni, liderul comunist din Cartea Roșie a lui Mao. În câteva săptămâni, zice Balo, s-au văzut rezultatele: liderul comunist era atât de agitat încât nu putea dormi toată noaptea, în timp ce el însuși dormea tun.

În primul rând, de unde știa Balo că ăla nu dormea deloc, dacă el dormea? Și în al doilea rând, chiar și admițând premisa, concluzia nu e deloc implicită. Poate liderul comunist avea familie și își făcea griji pentru nevastă și copii; poate îi era teamă să nu pățească mama lui ceva din cauza greșelilor lui. Sau poate avea lucruri de făcut și știa că inamicii politici aveau să-i distrugă munca. Sau poate că avea o problemă de sănătate care nu-l lăsa să doarmă.

Dar Marius Balo avea simplitatea aceea a credinței: eu cred în Dumnezeu, deci de aceea sunt liniștit; el crede în Mao, deci de aceea e neliniștit. Simplu! Simplu și nu neapărat adevărat. Simplu, dar Dumnezeu e folosit pe post de proptea a propriilor idei preconcepute: eu sunt ăla bun, ceilalți sunt cei răi; eu sunt cel cuminte și nobil, un om puternic dintre cei care m-au întemnițat nu are cum să fie decât rău. Orice slăbiciune a dușmanului (direct sau simbolic) e folosită contra lui, pentru a-l disprețui și privi ca subuman. Iar chinezii sunt subumani, cu rare excepții nenumite care sunt menite să dovedească doar că autorul nu e xenofob: comuniști cu 2000 de ani înainte de comunism, lipsiți de curiozitate și inteligență, efeminați, maoiști. Nu sunt ca nobila civilizație vestică. După cum zicea Ioan Chirilă, parafrazând un creștin din sec. II, „dacă muncești doar pentru mâncare, ești un animal și locul tău e la zoo”.

După cum ziceam, înțeleg de ce Balo e așa: traumă, experiențe grele, încercarea de a supraviețui în condiții inumane. Problema e că vine cu un zâmbet ce se vrea beatific și cu forța de sfânt al închisorilor pentru a promova o viziune în care ceilalți sunt subumani, iar mulți îl ascultă, pentru că a trecut prin ceva teribil și pentru că le vorbește pe limba lor: Dumnezeu, renunțarea la „hedonismul” lumii moderne pentru o viață spirituală… sună impresionant. Sună impresionant până când vezi ce e „spiritualitatea” aia și la ce îndeamnă credința: dispreț mascat, ura față de alții, convingerea propriului excepționalism și inabilitatea de a vedea când greșești, pentru că aia ar fi prea „complicat”. Ce fel de credință e cea care te face mai fericit, dar mai câine? Una rea, aș zice eu.