Ați observat că generațiile vechi, crescute în comunism, seamănă puternic cu generațiile noi, crescute pe internet? Probabil că nu. Dar e amuzant să constați că există cuvinte care creează o criză existențială prin simpla lor enunțare. Nu sunt aceleași pentru cele două grupuri sociale, dar efectul e asemănător.

Am auzit plângeri de la oamenii în vârstă că lumea de azi e comunistă a limbajului. Cum să nu poți să spui, dom’le, „țigan”? Cum adică ăsta e un cuvânt urât? Cum adică să nu poți spune „e retardat”, că poate jignești? Ce e cu prostiile astea? Generațiile vechi, crescute în adevăratele greutăți ale vieții, nu au astfel de temeri! Nu au astfel de probleme mărunte! Nu fac poliția limbajului!

Aceiași curajoși și integri oameni în vârstă cad însă răpuși când aud o vulgaritate. Cum adică, să zică cineva cuvântul „pulă”?! Dumnezeule! Așa ceva nu e scuzabil sub nicio formă. Și dacă-și bagă o domnișoară ce n-are, vai de mine! Iar „pizdă” e un cuvânt pe care-l știu doar ultimii oameni. Cineva care are cultură și educație nici nu poate gândi astfel de cuvinte murdare!

Există o diferență între limbajele interzise: persoanele în vârstă sunt deranjate de fizic și de vulgarități exprimate deschis. Le consideră o jignire la adresa interlocutorului, care este deseori el însuși. Generațiile noi, însă, sunt deranjate de probleme sociale, de lezarea grupurilor de oameni prin jigniri istorice; grupurile nu-i cuprind neapărat pe ei. Primii sunt apărători ai propriei demnități și ai ordinii sociale, ceilalți sunt protectori ai celor din jur și ai dreptății sociale.

Sau așa ar fi, dar…. Mai există o asemănare, care anulează diferența: în ambele grupuri există destui care au învățat regulile de limbaj și au înțeles că există „cuvinte rele”. Cine folosește „cuvinte rele” nu este o persoană de calitate și este cineva pe care-l poți disprețui fără frică. Iar cei din tabăra bună evită cu orice preț cuvintele rele. Așa că acești indivizi știu regulile cuvintelor și ocolesc cu succes educația (în sensul celor șapte ani de acasă) exprimându-și elevat părerile de japițe. Cineva în vârstă care crede despre sine că are o adevărată cultură nu-ți va spune să te duci în aia a mă-tii, ci îți va face tot felul de analogii ca să-ți explice unde să te duci și ca să-ți transmită că te consideră o persoană subumană - cu deplina convingere că nu face nimic rău, căci iată, nu a folosit niciun cuvânt urât! Cineva tânăr care se vede ca fiind de partea bună a baricadei sociale nu va folosi un cuvânt jignitor la adresa unui grup, ci va folosi cei mai elevați termeni ca să explice că grupul e „problematic” și deci nu merită să fie tratat frumos. Istoria se repetă.