Pentru că tot e sezonul, am două cuvinte de zis despre standarde în relații.

Nu e nimic rău în a avea standarde înalte, cât timp ești ok cu gândul că poate nu găsești ce vrei. Nu trebuie să fii fericit la gândul ăsta, ci doar ok. Chiar dacă cei din jur insistă la infinit că trebuie să ai o relație, realitatea e că uneori nefericirea singurătății e mai mică decât nefericirea din relația nepotrivită. Și când zic „nepotrivită”, nu zic „rea”, să ne înțelegem. Poate ai găsit o persoană absolut ok, dar cu care nu poți conviețui bine. Poate că tu vrei să mergi în excursii în toată lumea, iar cealaltă persoană vrea să stea acasă; poate că ție îți place la culme minimalismul, iar celălalt nu suportă să vadă casa goală. Poate că tu vrei să dai banii de buzunar pe hobby-uri, iar celălalt pe concerte.

Nu trebuie ca cineva să fie rău ca să fie nepotrivit, dar poate că trăsăturile voastre, luate separat, sunt ideale pentru altcineva, iar când sunteți împreună devin obstacole majore. Asta e.

Dar în loc să discutăm despre potriviri și nepotriviri în stilul ăsta, aud des de „standarde” generice. Persoana cealaltă trebuie să „știe să se îmbrace”, să „aibă un job bun”, să „fie interesant”. Ok, ce înseamnă asta? E o carieră în medicină bună? Sau acolo e vorba de un „job rău” pentru că omul ăla e mereu prins cu pacienți și gărzi și nu e disponibil când ai nevoie de el? „Să știe să se îmbrace” înseamnă să fie la costum, sau să știe literalmente să meargă să-și aleagă niște haine care să arate decent?

Apoi, mulți bagă dorințele și necesitățile în aceeași oală, iar când nu găsesc individul perfect, lasă de la ei aleatoriu - renunță și la câteva dorințe, dar și la câteva necesități. Sau, dimpotrivă, găsesc pe cineva fix conform idealului descris, dar se trezesc că nu vor persoana respectivă pentru că-i lipsește ceva nedefinit.

Există, da, și persoane care sunt mai greu de potrivit cu alții. Poate fi neplăcut să fii una dintre ele și să constați că ai nevoie de cineva ori foarte adaptabil, ori cu niște trăsături foarte specifice (hai să zicem că ești super-pasionat de lego și ai nevoie de cineva care să înțeleagă că ții neapărat să ai trenulețe lego care se plimbă prin toată casa și le-ai dat găuri prin pereți; lucru care poate fi Foarte Mișto pentru cineva și foarte înnebunitor pentru altcineva). Dar chiar și acolo există speranțe.

E important să te cunoști și să știi la ce ții neapărat, ce lucruri te atrag și ce ar fi bonus să existe. Da, poate îți plac bărbații înalți, dar chiar ai un fetiș extraordinar pentru înălțime, sau doar asociezi înălțimea cu alte trăsături pe care ți le dorești de fapt? (E ok și dacă e un fetiș, nu te judec.) Ai nevoie ca femeia aia să fie o frumusețe sau frumusețea e doar primul lucru care îți atrage atenția, dar nu neapărat și cel mai important?

E bine și să știi care sunt consecințele lucrurilor pe care le vrei. Pentru că da, există consecințe. Dacă îți place să fii cu o femeie aranjată la patru ace și îmbrăcată elegant, trebuie să te împaci cu gândul că aceea este o femeie care se aranjează și care e interesată de haine, deci e absurd să te trezești ulterior că ocupă baia cu truse de machiaj, că îi ia mult timp să se pregătească să iasă și că aruncă mulți bani pe îmbrăcăminte. Dacă îți place să fii cu cineva care știe să meșterească, trebuie să te împaci cu gândul că ăla e un om care va meșteri, care va umple casa de praf și va arunca cu bani pe tot ce ține de meșterit. Și așa mai departe.

Nu strică niciodată să te cunoști mai bine și să te gândești realist la necesitățile tale. Da, există o viziune a dragostei care nu ține cont de nimic și care rezolvă toate diferențele, dar în lumea reală pragmatismul te ajută să nu intri în relații care nu-ți fac bine.