E aproape o crimă că mi-a luat o lună să scriu despre „Testarea standardizată în educație” a lui Dragoș Iliescu. O carte mică, lansată la Brașov la Universitatea din Transilvania într-o sală în care mai erau câteva zeci de oameni - clar mai mulți decât am văzut la alte lansări. După atmosferă și cum discutau unii cu alții, majoritatea erau profesori; sau oricum, oameni care aveau o legătură cu facultatea de psihologie și științele educației. Și pe urmă eram noi.

Îmi place să-mi bag nasul peste tot și să aflu lucruri noi, iar acum apucasem să răsfoiesc cartea puțin în librărie și să decid că mă interesa subiectul - dacă era bine scrisă. În plus, voiam să particip la o lansare bună, pe care s-o pot aprecia sincer, nu doar în mod ironic. Pot spune că nu m-a dezamăgit: la lansările de cărți de proză simple, vorbitorii sunt foarte pretențioși și par să vorbească pentru un public deosebit de elevat și cu nasul pe sus; dar când vorbesc profesori universitari și cercetători, de obicei lucrurile sunt mult mai relaxate și mai deschise. (Sigur, se mai întâmplă să fie evenimente pentru cunoscători într-un domeniu unde se presupune că ai niște cunoștințe de bază, dar de obicei alea nu sunt cu invitații pentru publicul larg, din câte știu.)

Pentru că tocmai se schimbase decanul facultății și s-a făcut vag referire la treaba asta la începutul prezentării, m-am simțit de parcă aș fi ajuns la un eveniment secret; dar fosta decană a trecut repede la prezentare și și-a exprimat bucuria că în sfârșit se scrie și în română despre tema testării. În plus, era încântată și că e o carte ușor de citit, scrisă pentru publicul larg, chiar dacă cercetarea din spate nu e de lepădat. Entuziasmul ei a fost cuceritor, a intrat doar puțin în subiectele capitolelor (fără spoilere? :D) și a menționat că e o plăcere să descoperi încă un aspect relevant și încă unul, până îți formezi o imagine de ansamblu.

Până când a terminat ea de vorbit, știam că o să cumpăr cartea. Faptul că mai apoi Dragoș Iliescu părea stăpân pe situație și pe cunoștințele lui și era deschis la discuții pe marginea textului n-a făcut decât să-mi confirme că mă aflu unde trebuie.

Dar să trecem la carte.

Testarea noastră e nestandardizată

„Testarea standardizată în educație” are 288 de pagini, dar niciuna nu e de umplutură. Din câte am înțeles de la lansare, lui Dragoș Iliescu i s-a propus să scrie informal, pentru români, despre domeniul în care activează. A fost o provocare pentru el, fiind obișnuit să scrie în engleză pentru un public academic (a fost publicat și în Nature cu un articol pe subiect), dar una pe care a abordat-o cu entuziasm.

Se simte că e obișnuit să scrie mai sec și mai științific - nu are stilul retoric al cărților de popularizare cu care s-ar putea să fiți obișnuiți, care imită mult mai mult literatura, care fac glumițe și se străduiesc să întindă adevărul pentru a-l face mai interesant. Dar pe de altă parte, faptul că scrie simplu, la obiect și structurat e un avantaj dacă vrei să știi lucruri, iar informațiile pe care le dă sunt interesante prin ele însele.

Teza pe care o susține Dragoș Iliescu în cartea asta e că vrem ca testarea să fie cât mai clară, exactă și ușor de interpretat. Ce înseamnă că un elev e „bun la matematică”? Bun în ce sens? Ce știe? E bun față de alții? Dacă da, față de care alții? Pentru că momentan, după cum știm cu toții, poți fi bun la matematică la cel mai bun liceu din Cluj și asta înseamnă una, sau poți fi bun la matematică la singurul liceu cale de trei sate, iar asta înseamnă alta. Un 9,05 la matematică la Bac în 2006 s-ar putea să nu fie la fel cu un 9,05 la matematică la Bac în 2021. Și atunci? Ce avem, dacă nu haos?

„Testarea standardizată în educație” a lui Dragoș Iliescu spune așa: trebuie să standardizăm testarea. Testele trebuie să măsoare tot ce trebuie (să intre în toată materia care trebuie testată) și doar ce trebuie (să nu intre în ce nu trebuie; dacă o problemă de fizică se rezolvă cu integrale, dar nu s-au predat integralele, ce nu știe elevul? Fizică sau matematică?). Apoi, vrei să clarifici extrem de clar care sunt cerințele și baremele și să nu lași mult loc de interpretare, ca să nu mai existe situații în care elevul ar merita 9,2 la Bac la română, dar primește 8,4.

Cum se standardizează testarea

Propunerile menționate de Dragoș Iliescu aduc claritate și știință în proces: se explică foarte clar care e materia din care se dă testul; se clarifică ce înseamnă notele; se găsesc seturi de întrebări din care se poate deduce cât mai exact nivelul elevilor; se stabilesc foarte clar regulile de evaluare. Treburile astea le fac în colaborare profesorii și specialiștii în testare, fiecare aducându-și perspectivele în proces.

Apoi urmează perioada de testare a testării: se dau testele pe eșantioane mici, dar reprezentative, de elevi și se verifică dacă socoteala de acasă se potrivește cu cea din târg sau dacă apar probleme neprevăzute. Se elimină problemele și de-abia apoi se dau testele la scară largă.

Sunt probleme care pot apărea aici - de exemplu, eșantionul de elevi să dea mai departe întrebările pe care le-au primit la test - dar există diverse soluții la problema asta, pe care Dragoș Iliescu le enumeră convingător.

Ce e fascinant e că simți cercetarea din spate. Pe de o parte, sunt aspecte la care te poți gândi și ca om de rând (ar fi bine să pricepem din teste care e situația elevului, deci ar fi bine ca testele să semene între ele), dar pe de altă parte modul în care sunt expuse e mult mai clar, hotărât și la obiect decât te aștepți din afară. Tot ce spune Dragoș Iliescu are logică - dar mai important decât atât, se bazează pe studii care confirmă respectiva logică.

Descrierea cercetării

Un alt aspect încântător e că Dragoș Iliescu explică foarte pe scurt cum arată cercetarea și studiile din domeniu și ce înseamnă rezultatele. Spre deosebire de cărți sau articole care doar menționează că „s-au făcut studii”, aici poți afla exact cum arată lucrurile astea și care sunt problemele care pot apărea când încerci să studiezi efecte sau să provoci efecte.

Ca multe alte cărți scrise de profesioniști care fac cercetare la nivel înalt, „Testarea standardizată în educație” e o oportunitate de a afla nu doar despre subiectul explicit (testarea standardizată), cât și despre lumea mai largă în care se discută acest gen de subiecte (cercetarea în educație, studiile psihologice).

Și așa aflăm și de alte lucruri interesante care s-au descoperit tot modificând diverse variabile în studii ca să se descopere exact ce are efect asupra învățării și cum. De exemplu, se pare că testarea ajută și la învățare: simplul fapt că dai un test te ajută să reții informația mai bine (după cum spunea Dragoș Iliescu la lansare, aplicațiile ca Duolingo nu sunt aplicații în care ți se predă prea mult, ci sunt aplicații în care înveți prin testare). Bineînțeles, faptul că știi pe unde te situezi ajută și el ca să-ți dai seama unde trebuie să insiști dacă vrei note mai mari.

Elevul ca persoană

Alt lucru excelent la cartea asta e că nu e o lamentație (sunteți și voi sătui de „Miau, miau, copiii din ziua de azi”?). Dragoș Iliescu nu pornește de la nostalgie sau idealizări, cu tristețea celui care și-ar dori ca lucrurile să fie altfel - ci pornește de unde ne aflăm. Mai mult, se uită la elevi ca la persoane care sunt beneficiarii sistemului de educație și care au abilități și dorințe proprii și diferite.

Lucrurile sunt abordate deci din perspectiva cuiva care își asumă responsabilitatea educației elevilor: elevii ar putea să vrea să învețe și trebuie ajutați să-și atingă obiectivele. E important astfel să li se ofere uneltele necesare pentru a ști unde se situează, pe ce trebuie să lucreze (nu doar „la matematică”, ci punctual - „fracții”, „Pitagora”, „puteri”) și eventual chiar de cât efort au nevoie pentru a-și îndeplini scopurile („să intru la programare”) sau dacă anumite lucruri sunt fezabile.

Iliescu își dorește moartea mitului elevului de 10 - majoritatea elevilor sunt medii, spune el, nici de 10, nici de 2. Dacă e clar care sunt opțiunile, poți alege mai bine ce vrei să faci ca să te concentrezi pe lucrurile care contează pentru tine și viitor, fără să ajungi în punctul în care clachezi de la prea multă presiune pusă pe tine.

E o abordare de care îmi dau seama acum că are foarte multă compasiune și înțelegere. Îi vede pe elevi ca pe ființe complete, care merită să fie susținuți în demersurile lor de învățare, dar care au nevoie și de spațiu de respirație. Învățarea trebuie să fie eficientă ca să nu se piardă vreme și efort degeaba, cei slabi merită să aibă șansele necesare să recupereze și sistemele trebuie îmbunătățite de cei care au putere de decizie, dacă vrem ca elevii să se descurce într-adevăr mai bine în viitor.

O carte importantă

Sunt multe aspecte pe care nu o să le abordez aici (ajustări pentru dizabilități, temeri legate de uniformizare, teste grilă vs. teste standardizate care nu sunt grilă etc.), dar care merită aflate chiar și de publicul larg. Oricum se apropie din nou perioada examenelor, mai avem o tură de Bacalaureat, iar tot internetul va dori să devină expert în testări și examene ca să poată chibița. Cu o carte ca asta, măcar e mai clar de ce anume putem să ne plângem și ce merită revendicat.