Ziceam la finalul lui 2023 că mi-am propus două obiective pentru 2024: să citesc mai multe cărți vechi; și să abandonez cel puțin 10 cărți. De primul obiectiv nu m-am ținut încă, dar aș vrea să vă povestesc de al doilea.

De obicei, cărțile trebuiau să mă enerveze profund ca să le abandonez. Trebuiau să fie scrise atroce, să mă prindă într-un moment deosebit de prost sau, dacă erau de non-ficțiune, să fie aproape de neînțeles sau pline de greșeli fie de logică, fie de cercetare. Simțeam o pierdere dacă nu duceam volumul până la capăt, de parcă mi-aș fi închis un drum, de parcă aș fi decis că niciodată în viață să nu aflu ce e scris acolo. Cumva, nu voiam să fiu atât de drastică.

Dar la un moment dat te prinzi că nu trebuie ca un drum să fie groaznic ca să-l abandonezi. Orice carte pe care o citești înseamnă să renunți să citești o alta în locul ei. Și începi să te întrebi dacă într-adevăr merită să-ți rupi dinții într-un volum doar pentru că nu e atât de slab încât să-l pui pe foc.

Costuri investite

Un lucru care se întâmplă des când îți plac jocurile, cărțile, muzica sau altele asemenea e că inevitabil ajungi să cumperi mai mult decât consumi. Cu câteva reduceri pe Steam sau oferte pe Humble Bundle ai mai multe jocuri decât poți juca într-un an. Sau intri în librărie și vezi cărți la reduceri enorme, cărți de care nu știi când vor mai apărea, cărți pe care ți le-ai dorit de multă vreme, cărți care par interesante. Mai iei, mai nu iei, dar la un moment dat ai o zi proastă sau vine un târg și pleci cu traista plină. După care n-ai timp de toate.

Singurul lucru pe care poți să-l faci e să te împaci cu gândul că dai banii pe care-i dai pentru hobby, nu pentru fiecare articol în parte. Uneori o să ai un joc cumpărat cu 10 euro pe care-l joci 100 de ore, alteori o să plătești 60 de euro pentru un joc pe care nu apuci niciodată să-l deschizi. Și e ok, pentru că hobby-ul în sine te bucură, chiar dacă nu ai avut foarte multă eficiență în felul în care ai cheltuit banii. Dar timpul liber nu există ca să-l eficientizezi.

La fel și cu cărțile. Am volume în casă pe care, dacă le-aș pierde, le-aș cumpăra la loc (Discworld, T. Kingfisher, The Sandman). Dar am și o mulțime de volume pe care le-am luat doar din curiozitate (Sarah J. Maas, Vasile Ernu). Dacă pe unele dintre ele nu le duc până la capăt sau chiar nu le citesc deloc, e ok. Fac parte din marja de eroare a hobby-ului. Uneori cumpăr cărți și se dovedește că nu țineam neapărat să le citesc sau să le am.

Până la urmă, cam așa e cu hobby-urile. Cine e pasionat de ceva, va avea acel ceva puțin în exces. O mulțime de acuarele și pensule, topuri de hârtie de origami, zeci de perechi de pantofi și dulapuri pline de haine, tone de farduri pentru machiaj - când îți place un domeniu, n-o să-ți ajungă niciodată să ai doar minimumul necesar.

Spațiu

Îmi place să am o colecție vastă de cărți, pentru că nu se știe niciodată ce am chef să citesc sau ce anume îmi trebuie pentru referințe. Iar uneori, când arunc 2-3-500 de lei pe cărți, îmi zic „Măcar nu sunt înnebunită după fotografie, obiectivele costă enorm”. Dar de fiecare dată când mă uit la rafturi, îmi zic, „Păcat că nu sunt înnebunită după fotografie, obiectivele fotografilor pe care-i știu încap într-un singur dulap”.

La un moment dat, trebuie să accept că nu sunt bibliotecă județeană și cu atât mai puțin arhivă națională. Nu sunt datoare să păstrez toate cărțile pe care le-am cumpărat. Nu sunt datoare să păstrez cărți care nu-mi plac în mod deosebit. Iar după un număr de cărți (acum suntem la 1400+ pe rafturile din casă), încep să apară considerații filozofice de genul „Cum aleg ce dau și ce păstrez?” Pentru că oricât spațiu ai avea, nu poți strânge la infinit.

Până la urmă, criteriul major la care am ajuns e: dacă n-aș avea cartea asta, aș mai cumpăra-o a doua oară? Sigur, mi-a plăcut „Grădina uitată” de Kate Morton și e o carte bună. Dar dacă nu aș avea-o și aș vedea-o în librărie, aș simți impulsul s-o cumpăr? Sincer, nu. Am amintiri plăcute cu ea, o să mă bucur s-o văd, dar e o cunoștință veche, nu un prieten apropiat. În schimb, „Kushiel’s Dart” aș cumpăra-o iar. Sau cărțile de non-ficțiune pe care îmi vine uneori să le scot din bibliotecă, cum ar fi „Bucureștiul fanariot” de Tudor Dinu (m-am bucurat enorm să văd că volumul I a revenit pe piață, chiar dacă-l aveam deja).

Plăcerea de a abandona

Decizia de a abandona mă eliberează. Nu mai evit la fel cărțile de care am impresia că s-ar putea să nu-mi placă, pentru că știu de la început că pot oricând să le pun în grămada de cărți de dat. Am citit două sute de pagini dintr-un volum de 500? E suficient. Am citit 50 de pagini dintr-o carte de istorie care a reușit să plaseze greșit capitala Japoniei? Nu e necesar s-o duc la bun sfârșit. E eliberator.

Încă sunt volume slabe pe care vreau să le duc până la capăt din diverse motive, dar nu mai e vorba de 90% din volumele proaste. Nu am de gând să mai citesc un alt „#diez” de Lesenciuc până la capăt.

Hai să vedem ce am abandonat până acum:

1/?. „Povești regale de Crăciun”, o colecție de povești lacrimogeno-religioase de Crăciun, luată dintr-o gară. În mod normal aș fi citit-o până la capăt, pentru că unele povestiri sunt scrise de autori cu renume internațional, cum ar fi Selma Lagerlöf. A fost însă foarte eliberator să zic #nup și să trec mai departe după primele câteva povestiri. Selma, rămâi cu Nils Holgersson și gâștele sale!

2/?. Aurora Liiceanu - „La taifas”. Altă carte pe care aș fi dus-o în mod normal la bun sfârșit, pentru că Aurora Liiceanu scrie binișor. Pe de altă parte, conceptul de femeie ca animal mistic a fost mereu de natură să mă calce pe nervi și aș fi dus-o la capăt doar ca să nu zic că n-am făcut-o.

3/?. Dan Lungu - „Părul contează enorm”. Aici mi-e greu să zic dacă aș fi rezistat până la final. Doar cu motivații externe, cum ar fi fost să fac mișto de povestirile lui Dan Lungu alături de prietenii mei. Dar pe de altă parte, nu aveam chef să fac mișto.

4/?. Simona Goșu - „Stela”. Nici Simona Goșu nu mi-a greșit cu nimic. Poate că aș fi citit „Stela” până la final dacă nu mi-aș fi amintit că am posibilitatea să n-o citesc, sau dacă n-aș mai fi citit alte cărți cu oameni simpli care nu fac mare lucru și fie gândesc superficial, fie gândurile lor sunt îngropate atât de profund încât nu par să aibă nimic în cap.

5/?. Rachel Ignotofsky - „Femei în știință. 50 de femei temerare care au schimbat lumea”. O carte atât de scurtă încât aș fi putut s-o duc până la capăt dacă mi-aș fi bătut puțin capul. Am stat însă și m-am întrebat „La ce bun?” Nu m-a încântat, nu mi-a plăcut și nu am învățat nimic din ea.

6/?. Danielle Steel - „Dangerous Games”. Deși am abandonat cu multă ușurință autori români, se găsesc totuși și străini care merită aruncați la coșul de gunoi. A trebuit să duc o scurtă muncă de lămurire cu mine ca să mă conving că doar pentru că există un fir narativ și un mister de rezolvat, nu înseamnă că sunt datoare să aflu cum se termină totul. Dacă într-adevăr mă voi întreba vreodată cum s-a terminat cartea asta, pot găsi un rezumat undeva.

7/?. Cătălin Borangic, Marius Marcu - „Cu Dacia printre daci mergând”. Asta nu e o carte atât abandonată, cât una pe care nu voiam neapărat s-o citesc, dar mi-a picat în mână și am citit cu interes câteva zeci de pagini din ea până să-mi treacă cheful de analizat dacopatia. E practic un anti-abandon.

E doar începutul lui mai și mi-am îndeplinit deja 70% din obiectiv. Sunt curioasă care vor fi următoarele trei cărți pe care nu le voi termina. E deja ca un joc, în care plăcerea nu e să găsesc ceva care mă interesează (e relativ simplu), ci ceva care nu mă interesează.