A terapi sau a nu terapi?
Am văzut azi la zoso un articol despre terapie cu care nu sunt neapărat de acord. Pe scurt, ce zice Vali e așa: n-ai nevoie de terapie, ai nevoie de bani. Toate problemele se rezolvă cu bani, toate stresurile la fel.
Acuma, multe probleme se rezolvă cu bani. N-o să rezolvi niciodată probleme gen „mi-e teamă că n-o să am bani să plătesc chiria” cu terapie, dacă într-adevăr n-ai bani de chirie. (Dacă, pe de altă parte, ai o teamă irațională că n-o să poți plăti chiria, aia e altă problemă.) Dar sunt și multe probleme care nu se rezolvă cu bani, pentru că țin de perspectivă.
Hai să luăm din articolul lui Vali:
Am mai zis asta, OK, mă duc la terapie. Îmi găsesc loc de parcare după? Se tunde iarba mai des prin oraș? Nu mai aruncă jegoșii chiștoace pe stradă? Nu mai văd bombardieri analfabeți în mașini de 100.000€ pe șosele? Nu mai fură politicienii? Ah, nu se rezolvă asta? Și-atunci ce-am rezolvat? Ah, nimic, doar am impresia că sunt bine?
Unu la mână, lucrurile astea oricum nu se rezolvă cu bani. Dar doi la mână, întrebarea reală e: cât de tare te obsedează lucrurile astea? Îți afectează calitatea vieții faptul că un analfabet are o mașină de 100.000€? Te macini mult din cauza asta? (Nu pe Vali personal, vorbesc la modul general) Pentru că da, ar fi frumos să fie iarba tăiată, dar nu mi se pare o problemă vitală. Pot să dorm noaptea știind că lumea nu e dreaptă și unii au o tonă de bani nemeritați. Dar dacă lucrurile astea m-ar obseda și m-ar face incapabilă să-mi duc viața bine, ar fi o problemă.
Terapia are rolul de a recontextualiza niște lucruri. Auzi o altă părere, încerci ceva nou, vezi dacă ceva îți mai reduce din stres ca să poți să-ți vezi de lucrurile care chiar contează pentru tine în loc să te îngrijorezi de lucruri care real te afectează prea puțin și asupra cărora n-ai putere. Nu funcționează perfect, dar alternativa e să rămâi ori tu doar în capul tău, ori să vorbești cu prieteni care s-ar putea sau nu să aibă habar ce să-ți spună.
Teoretic, un terapeut are ceva mai multe soluții și idei la îndemână decât au oamenii oarecare luați de pe stradă. Și, da, uneori ajungi foarte departe cu auto-analiza - dar alteori ajungi într-o fundătură și ai nevoie de o perspectivă nouă ca să ieși de acolo. Sau îți dai seama că ai o problemă, dar nu știi cum s-o rezolvi. Poate, hm, hai să zicem că ai o teamă irațională de a strica orice, inclusiv obiecte menite să fie înlocuite (inclusiv un telefon de doi lei), cauzată de bătăile primite de la părinți, de care zice zoso că aveau la bază lipsa banilor. Poate ai stresuri cauzate de faptul că părinții erau elicoptere și acum simți că-ți suflă în ceafă. Sau poate că ai nevoie de cineva care să te ajute să te desprinzi de social media, pentru că tu nu știi de unde să începi. Sau poate că cineva îți poate oferi o sugestie despre cum să comunici niște lucruri către partener(ă)/prieteni/colegi, pentru că tu n-ai idee și sfaturile primite din jur sunt imbecile.
Nu zic că, vezi doamne, toată lumea ar trebui să meargă la terapie. Și mie mi se pare că e împinsă soluția asta puțin prea intens și cu prea multe așteptări. Personal, cred că terapia psihologică e încă la început și nu are mereu cele mai solide baze. Dar n-aș zice nici că tot domeniul e inutil și că toate problemele generale ale oamenilor fără traume complexe se rezolvă cu bani.