Am văzut recent pe cineva care vrea să meargă mai mult în fiecare zi, dar detestă să se plimbe din motive care n-au nimic de-a face cu mișcarea, ci multe de a face cu… tot restul. Haine, zone de plimbare, sentimentul că cineva te urmărește, cum faci să stai cu căștile, dar să nu te pui în pericol și tot așa.

Mersul e una dintre activitățile mele preferate și nu m-am gândit niciodată până acum că ar putea exista dificultăți sau probleme dacă vrei să mergi pe jos, dar am stat să mă gândesc puțin. Precis avem toți domenii în care niciodată nu ne-am simțit confortabil și pe care nu știm cum să le abordăm, deși toți ceilalți par să le aibă la degetul mic.

Pe lângă asta, parcă știu cam multe persoane care se miră puțin cam prea tare că am ieșit la plimbare, deci probabil că și lor le e peste mână să meargă pe jos din varii motive.

Deci, hai să discutăm despre cum te poți plimba mult și cu plăcere.

Haine și pantofi

E mișto să arăți bine, dar plimbările cele mai faine sunt cele în care te simți comod. Dacă te jenează sau te incomodează ceva, cheful ți se taie destul de repede. Dacă ți-e frig sau cald, iar e rău. Dacă ți-e greu să te miști, idem.

Ce nu aleg când știu că am de mers mai mult:

• sandale (întotdeauna alunecă ceva, fie o baretă, fie piciorul; asta dacă nu cumva rod)
• pantofi de piele sau imitație care se vor mai eleganți, mai ales dacă nu știu sigur că sunt comozi
• tocuri (și nu doar pentru că nu știu să umblu cu ele)

Aleg însă pantofi mai sport, care sunt făcuți ca să fie și comozi, și potriviți pentru drum lung:

• tenișii sunt grozavi pe vreme uscată și caldă, dar tind să se ude instantaneu la orice picătură de ploaie și la drum denivelat simți orice piatră
• adidașii sunt ceva mai solizi și au talpa mai rezistentă și mai aderentă, deci sunt buni și pentru ploaie, și teren accidentat
• bocancii sunt cei mai solizi și uneori (în experiența mea) pot să jeneze (mai ales cei făcuți pentru femei, fir-ar să fie), dar sunt prieteni buni cu ploaia și cu terenul foarte accidentat

În ce privește hainele, cred că ține și mai mult de preferințe, dar aș evita orice trebuie aranjat constant și orice incomodează mișcările. Fără:

• haine prea strâmte
• fuste care să răsucesc la purtat
• bluze care jenează sau incomodează

Prefer:

• materiale naturale pe piele, dacă se poate (bumbac, in). Spre deosebire de poliester și alte plastice, păstrează umezeala mai puțin, deci simți că „nu transpiri la fel de tare” și nu jenează la fel de tare când se umezesc
• ceva mai larg, pentru că hainele strâmte se lipesc de corp neplăcut și eventual se ridică/coboară/învârt de la mers
• dacă bate tare soarele vara, prefer fuste lungi/pantaloni lungi și mâneci mai lungi. Da, e mișto să simți un pic de vânt pe piele, dar să simți razele soarelui încontinuu nu e deloc mișto
• în orice alt anotimp decât vara, straturi, ca să pot să deschid/dau jos o geacă atunci când mi se face cald, dar și să am protecție împotriva frigului, vântului sau unei ploi ușoare

Protecție solară

Nu doar la plajă te arzi, ci și în general. Dacă preferi mânecile scurte și pantalonii/fustele la fel, o cremă cu SPF te ajută să nu ajungi tractorist, varianta pe roșu.

Apă

Mai ales vara, dar și iarna, e bine să ai o apă la tine. Chiar dacă reziști până la următorul magazin, e neplăcut. Sau poți să descoperi că magazinul e închis.

În plus, dacă transpiri o grămadă, o să ai nevoie și de electroliți.

Distracție

Plimbatul nu e o activitate care să te preocupe complet, deci merge la fix cu:

• discuții (purtate fie fizic, fie la telefon)
• podcasturi
• pus țara la cale în sinea ta (inventat povești, structurat articole pentru bloguri, decis ce vrei să faci cu viața ta)

Dacă îți pui căști, fie pentru muzică, fie pentru conversații, fie pentru podcasturi sau cărți audio, e bine să iei în considerare faptul că ești într-o pasă de surzenie temporară, deci trebuie să caști ochii cu grijă după mașini și alți trecători. Nu, să nu te bazezi pe faptul că o să auzi motorul mașinii din spatele tău, pentru că s-ar putea s-o confunzi cu zgomotul de fundal de la ce asculți.

În plus, oricât de mari ar fi căștile tale, sigur se găsește un cetățean care să te repereze în mulțime și să decidă că pe tine trebuie să te întrebe unde e strada nu știu care.

Locuri de umblat

Parcurile sunt faine, dar dacă nu stai în București lângă Herăstrău, sunt și prea mici pentru orice în afară de o plimbare scurtă. În lipsă de spații verzi și enorme pe care să le străbați o vreme lungă fără să simți că faci ture ca la antrenament, vrei troturare clar delimitate de șosea în locuri cât de cât umbrite sau apărate. Ideal, umbrite de copaci, dar merge și să fii în centrul unui oraș, printre clădiri.

Vrei să fii în locuri bine umblate, unde sunt pietoni din plin. Nu vrei să simți că te bați pentru locul tău de pe trotuarul centurii cu mașinile care merg cu viteză. (Da, evită marginile orașelor, unde trotuarele sunt o glumă.) „Viața ca o pradă” e un titlu mișto de carte, nu și un sentiment bun pe care să-l ai când ieși la plimbare.

În plus, nu vrei nici să faci insolație pentru că ai stat prea mult sub razele directe ale soarelui, deci copaci și umbră pe timp de vară, ok? Și fără minuni de vitejie la amiază.

Momentul zilei

Cel mai bun moment e cel în care te simți confortabil. Vara e mișto să ieși dimineața și seara și să eviți să-ți bată soarele în cap la prânz; iarna tocmai perioada de prânz e mai ok, pentru că noaptea se lasă repede și începi să simți că ar putea coborî mistreții din pădure. (Sau poate asta cu mistreții e mai mult la Brașov. Unde sunt și urși noaptea.)

Prinde bine și să ieși de mai multe ori pe zi, să te mai dezmorțești și să nici nu simți că faci foarte mult efort. Chiar dacă scopul tău e să-ți clădești rezistență, nu e nevoie să mergi până la epuizare. Îți crești rezistența și cu efort mai dozat și contează mai mult să ai o activitate pe care s-o poți susține decât să faci minuni de vitejie din an în Paște.

Un scop

Unora le place să aibă scopuri când ies la plimbare: de exemplu, să cumpere o pâine de la o anumită brutărie sau să verifice ce CD-uri au la librăria de nu știu unde. Pe mine una mă încurcă să am obiective concrete, pentru că mă simt restrânsă în spațiu, rută și timp, dar pentru alții funcționează pentru că au un motiv clar să iasă din casă. Dacă simți că ai nevoie de ceva, atunci „merg să văd dacă au cireșe”, „merg la cofetăria de la jumătate de oraș distanță”, „caut magazinul de hobby-uri de undeva”, „mă duc să fac poze” sunt motive bune.

Există și jocuri pe telefon care sunt numai bune pentru plimbăreți. Îl mai țineți minte pe cel cu pokemonii pe care-i vâna toată lumea - Pokemon Go? Mai sunt și altele, cum ar fi Ingress, în care cucerești zone pentru echipa ta.

Dacă îți setezi un scop, nu e exclus să simți uneori că ai fi ajuns la destinație mai repede dacă luai mașina. S-ar putea să fie adevărat (sau fals; în București, mai ales în anumite perioade și pe anumite rute, mă mișcam mai repede decât autobuzul sau taxiul când mergeam pe jos), dar nu contează. Cu riscul de a suna ca o carte de dezvoltare personală, scopul plimbării nu e atât să ajungi undeva, cât drumul până acolo. E vorba de podcastul pe care-l asculți, de discuția pe care o ai pe drum, de casa pe care o vezi, de pisica care te adoptă, de căutat pe net pasărea aia pe care ai văzut-o pe alee (în cazul meu, în ultima vreme pasărea respectivă a fost o codobatură).

Pauze și odihnă

Nu te obligă nimeni să faci zece mii de pași dintr-o singură tură (dacă nu ți-ai setat tu un obiectiv de genul ăsta), deci poți oricând să mergi până la o cafenea, să stai acolo să citești și să te întorci acasă. În timp, ajungi să ai mai multă rezistență și poți să remarci că ai bătut câțiva kilometri fără probleme. Până atunci mai bine faci pauze dese decât să te forțezi, să te simți nasol și pe urmă să nu mai ieși din casă decât până la mașină.

Mijloace de transport în comun

Nu strică niciodată să ai cum să ajungi înapoi acasă ușor în caz că intervine vreo problemă sau nu mai ai chef de mers. Uneori e mișto și să mergi până undeva pe jos și să te întorci cu autobuzul sau viceversa. Ideea e să ai libertatea de a alege ce și cum vrei să faci. (Și să nu uiți să-ți iei portofelul.)

Să nu fii ca mine, care într-o zi de vară am uitat să-mi iau apă la mine, am mers cale de 4 kilometri până la o cafenea în ideea că o să-mi iau acolo o cafea și o apă, iar când am intrat mi-am dat seama că mi-am uitat portofelul și trebuie s-o iau înapoi spre casă fix cum am venit. Ha, ha, ce mișto a fost. Ha, ha. -_-

Bandă de alergat

Noi avem o bandă de alergat luată în pandemie care a fost una dintre cele mai bune investiții pe care le-am făcut în perioada respectivă. Nu alerg, dar o folosesc ca să merg pe ea când e frig afară, când plouă, când am chef de mișcare și e alertă de urs. E puțin mai obositoare și mai puțin plăcută decât mersul pe jos din motive care țin de ritmul susținut și de faptul că într-adevăr nu ajungi niciodată nicăieri, dar nu e grav.

În plus, banda de alergat e reglabilă (mai ales dacă permite și modificarea înclinației) și îți poți seta mici provocări. De exemplu să „urci pe deal” jumătate de kilometru (sau mai mult, cât vrei tu).

Pe de altă parte, banda de alergat e o investiție și de bani, și de spațiu, deci s-ar putea să fie un efort financiar prea mare pentru utilitatea ei reală pentru tine; sau s-ar putea să nu ai unde s-o ții ca s-o poți accesa ușor când ai nevoie de ea.

Mersul pe munte NU e ca mersul prin oraș

N-am mai fost pe munte de câțiva ani și nici nu cred că voi merge în curând - exceptând câte o plimbare din Brașov până în Poiana Brașov, un traseu scurt și ușor de vreo 5 km și de vreo oră și jumătate la urcuș. În adolescență am fost însă suficient cât să-mi ajungă. Mersul pe munte lăudat de toți pasionații este într-adevăr mișto, dar intervin probleme suplimentare.

În primul rând, terenul e mereu denivelat, deci efortul de a merge e semnificativ mai mare decât în oraș. Montaniarzii nu-l vor simți la fel de puternic, dar dacă nu ai antrenament, e greu.

În al doilea rând, la coborâre ți se solicită genunchii și încheieturile puternic. Dacă nu ai antrenament destul de solid, s-ar putea să te trezești că-ți joacă genunchii și nu mai ai siguranță pe picioare. Când mai ai încă jumătate de munte până jos, lucrul ăsta nu e deloc distractiv.

În al treilea rând, nu găsești ușor adăpost, apă și alte lucruri necesare. Poți păți oricând să aluneci și să te julești, să te roadă bocancii ăia buni când ți-e lumea mai dragă, să-ți sucești glezna și alte mici inconveniențe de care nu vrei să ai parte dacă tu de felul tău nu ieși de acasă decât cu mașina.

În al patrulea rând, ceața, furtuna și alte probleme cu vremea sunt enervante la oraș, dar mult mai nasoale la munte. O grindină nasoală când ești pe culmea muntelui deasupra oricărei păduri e o problemă mult mai mare decât când ești în oraș, intri într-un magazin și aștepți.

Asta așa, ca să ne lămurim unde se aplică sfaturile mele cu mersul și unde nu. Pentru că nu vreau să vă am pe conștiință.