Viralizarea nu e foame de atenție
Cred că am zis totul cu titlul: faptul că cineva ajunge viral nu înseamnă că persoana respectivă căuta atenție. Ok, bravo mie, am terminat o postare dintr-o frază, ura și la gară.
Hm, ce? Lumea nu e de acord…? Uite ce-i: mulți oameni cerșesc atenție și n-o primesc. Unora dintre ei le spunem „oameni de marketing”.
E foarte greu să ajungi viral, iar poveștile care ajung virale tind să fie accidentale. Au nevoie de ceva suficient de realist încât să nu fie făcătură completă, suficient de simplu încât să fie „citit” repede, suficient de vag încât să ajungă controversă, suficient de memabil încât să poată fi trimis din stânga în dreapta și suficient de „norocos” încât lumea să aibă chef în ziua respectivă să dea știrea aia. Factorul viral nu poate fi creat doar prin intenție, e nevoie de aportul unei mase mari de oameni, dintre care unii să spună lucruri memorabile sau controversate pe care să se poată construi conversație în continuare.
Dar foarte mulți se poartă de parcă discuția enormă generată era intenția celui devenit viral, chiar dacă majoritatea oamenilor doar își văd de viață înainte să fie scoși din context, sau se adresează cel mult unui grup restrâns. Îmi trec prin minte virale mai vechi, cum ar fi „Petrecerea Izabelei”, unde două fete au creat un eveniment pe Facebook cu setările greșite; lungimea fustei unei politiciene (să fi fost Ioana Petrescu?) atunci când stătea așezată și toți bărbații își imaginau că lungimea fustei la așezare e egală cu lungimea fustei în picioare; întrebarea unei fete de liceu de pe Reddit care se temea de tot ce auzise despre hărțuirea și abuzul femeilor adulte în București și alte orașe și și-au bătut joc mulți adulți de ea, până și-a șters contul. În niciuna dintre situațiile astea persoana nu făcuse ceva foarte nebunesc, și totuși s-au trezit toți cu acuzații că fac așa ceva pentru atenție, pentru scandal, pentru motive care mai de care mai conspirative.
Nu există o mare conspirație. Nu tot ce e major se întâmplă prin voința cuiva. Orice articol pe care-l scriu pe blog poate deveni viral - dar mai mult decât atât, orice comentariu scris de oricine pe Facebook, orice apariție în public, orice poate să devină subiect de scandal. Șansele sunt foarte mici, majoritatea dintre noi nu ajungem în ochiul public rapid și intens, dar nu sunt niciodată nule. Poate ieși să iei covrigi pentru lumea de la muncă, cineva face o poză și acum ești fața sentimentelor pro- și anti-covrigi din România (românii mănâncă nesănătos! iată acest exponent!). Poate ieși să bei o cafea, cineva face o poză și acum ești imaginea hipsterilor care aruncă cu bani în stânga și-n dreapta în timp ce cer salarii mari. Poate scrii un comentariu vag interpretabil și acum lumea crede că ești prădător sexual.
Toată viața ta și tot ceea ce ești poate fi redus în orice clipă la o singur instantaneu, pe care nu-l alegi tu. Probabil nu ți se va întâmpla, dar nu știi niciodată. Și atunci o să ai o grămadă de înjurături pe profil, sau în presă. O să-ți vezi imaginea târâtă prin noroi, în timp ce se discută dacă oamenii ca tine merită agresați ca să se învețe minte.
Nu am o concluzie. Poate o ai tu.