Mi-aș dori să nu fie nevoie de presă ca să miște investigațiile - cum e acum în cazul lui Alfred Bulai, dar nu numai. Mi-aș dori ca presa să poată raporta lucruri gen, „În urma unei investigații interne, facultatea X l-a dat afară pe profesorul Y care hărțuia/abuza studenți”. Și totuși, iată-ne.

Ce pot să zic? Din afară e ușor să spui că cineva ar fi trebuit sancționat mult mai devreme, dar din interior situația e mereu complexă și prezintă multe aspecte. Iar aspectele astea țin de putere: cei care abuzează liber au putere atât în mod direct asupra inferiorilor, cât și indirect asupra colegilor și superiorilor, pe care-i pot controla prin jenă și politețe.

Prima parte e clară. Față de fetele respective, Bulai avea putere pentru că era un profesor care le ținea viitorul în mână. E foarte ușor când ești la facultate să simți că de facultatea respectivă și de profesorii respectivi ține viața ta. E ușor să zici „De ce n-ai plecat de la facultate?” sau „De ce nu ai refuzat să mergi la profesor?”, dar să nu uităm că dacă ai ajuns până în acel punct ai dat deja o admitere, ai făcut cursuri, ai învățat, ai petrecut cel puțin un an din viață în facultatea respectivă. Dacă nu ai dat bani pe facultate deja, ai da sigur pe o alta, pentru că doar cel mult o facultate se plătește de la stat.

A doua parte e probabil mai puțin clară. Cum să-ți controlezi colegii prin jenă și politețe?

Ei bine, și viața colegilor depinde de facultatea respectivă și că există o presiune socială să tacă. Dacă studentele mint? Dacă studentele exagerează? De ce să-ți pui tu reputația din facultate la bătaie pentru cineva care poate își retrage acuzațiile? Sigur îl cunoști pe profesorul respectiv, sigur e în mijlocul unor grupuri de prieteni care să-l apere. Chiar vrei să intervii justițiar și să faci valuri? Nu e jenant să greșești? Nu e politicos să-i arăți un respect profesional? În plus, colegul respectiv poate aduce fonduri, are o prestanță, e cunoscut în viața publică, nu vrei să înceapă scandaluri și certuri în cancelarie. Ar fi neplăcut, jenant. În plus, abuzurile respective nu te afectează direct și, de fapt, nici nu ai fost acolo.

Pe lângă asta, oamenii își pot spune ușor că au făcut ceva când n-au făcut mare lucru, de fapt - se „distanțează”, își arată dezaprobarea prin mici gesturi pasiv-agresive, își manifestă dezacordul față de persoana respectivă voalat. Sunt lucruri de care ei simt că sunt gesturi de protest în limite politicoase, dar pe care persoana vizată le poate ignora relativ ușor sau cărora le poate da altă semnificație. („Ceilalți nu mă plac pentru că sunt geloși când apar la televizor.”)

Iar nu în ultimul rând, probabil că mulți sunt și ei seduși de prestanța personajului abuziv, care va fi abuziv mai degrabă cu inferiorii decât cu egalii sau superiorii. E foarte tentant să le găsești scuze unora sau altora pe care-i vezi ca fiind oameni „de bine”, la fel ca tine, în loc să crezi o victimă, care s-ar putea să nu se exprime frumos, care s-ar putea să nu fie o studentă strălucită, care nu face parte din grupul cu care interacționezi direct.

Cred că aici ar trebui lucrat mai mult: la înțelegerea faptului că uneori costă să ai principii și că instinctul poate să-ți spună să închizi ochii, să-i găsești scuze abuzatorului și să te prefaci și față de tine că nu știi nimic, pentru că e mai simplu și nu-ți cere efort. E foarte, foarte neplăcut să trăiești într-o lume în care colegul tău, prof universitar, umilește, hărțuiește și abuzează de studente, pentru că atunci trebuie să-ți pui tot felul de întrebări. Iar dacă acționezi, te zbați pentru o cauză care nu-ți va aduce câștiguri directe, ba s-ar putea să-ți aducă și pierderi. E normal ca ceva din tine să te convingă că nu vrei să faci asta. E de așteptat să-ți vină să minimalizezi problema, e de așteptat să-ți găsești scuze că nu te implici și să-ți spui că ai făcut destule când n-ai făcut mai nimic.

Dar e important să tragi aer în piept și să-ți dai seama că reacțiile astea vin din dorința de a nu avea tu bătăi de cap. Instinctul va fi să-ți arunci principiile la gunoi, pentru că e greu să ai principii. Instinctul îți spune să închizi ochii și să te distanțezi pentru că e greu, e complicat, mai bine nu te chinui să fii om bun aici, ci mai bine militezi pentru cauze îndepărtate, care au legătură cu oameni pe care nu-i știi prea bine, deci care nu te pot ataca prea mult, iar tu vei putea să-ți spui că ești o persoană morală fără să riști prea mult.