Roxana-Mălina Chirilă

La ce mă aștept în România cu Trump președinte al SUA

Nu sunt analist politic și nu vreau să mă bag pe ce însemană politică externă, Ucraina, Rusia, Israel, Palestina. Sunt destui care vor face lucrurile astea mai bine decât mine.

Prevăd însă anumite schimbări pe partea de propagandă americană în România, acum că Republicanii au câștigat atât de decisiv alegerile la ei și li s-au eliberat din resurse. Nu vor fi clar marcate ca fiind „din partea SUA”, dar tabăra Republicană are câteva caracteristici care o fac să aibă și dorința, și puterea de a interveni la nivel mondial. Republicanilor le plac foarte mult banii, până în punctul în care moralitatea lor se învârte în jurul banilor. Nu le plac minoritățile etnice și femeile, în sensul în care le consideră mai prejos și cred că ele ar trebui să-și știe locul sau, eventual, „să se ducă acasă”. Și pe lângă asta, au un instinct foarte puternic către misionarism și tendința enormă de a se considera buricul pământului.

Mă aștept, deci, să fim bombardați cu mesaje legate de unul sau mai multe dintre aceste aspecte, care să fie foarte memabile și care să pară a fi venite de la binevoitori sau din interior. Stilul va fi unul persuasiv, fără sursă sau obiectiv clar, menit să transforme mentalități pentru ca cei care cred să fie mai ușor de convins să facă un lucru sau altul. Și cel mai ușor e să convingi oameni prin temeri și speranțe.

Banul și corporația

Firmele din SUA au filiale în Europa, fie că e vorba de o fabrică Tesla sau de o mulțime de companii care au sedii secundare prin Irlanda, Germania sau alte locuri. Le-ar plăcea să plătească mai puțin și să nu fie incomodate cu cerințe legate de mediu sau de sănătatea populației, pe cât posibil, dar mesaje precum „să plătim oamenii mai puțin pentru muncă mai multă” și „nu ne pasă dacă vă otrăvim, cât timp cumpărați de la noi” nu sunt foarte populare.

De aceea, e posibil să auzim din ce în ce mai des lucruri precum:

  • Europa rămâne în urmă în privința inovației
  • Europa rămâne în urmă economic
  • monopolurile sunt bune, pentru că le permit companiilor să își facă treaba eficient, fiind omniprezente (ideea că pot și să ridice prețurile oricât pentru servicii slabe pentru că nu ai alternativă nu va fi spusă)
  • statul este ineficient, privații sunt mai eficienți pentru că au o motivație mai clară să facă lucrurile bine ca să aibă profit

Dar și:

  • mai puține reguli încurajează micii întreprinzători
  • salariile mai mici permit mai multor întreprinzători să-și facă afacerile viabile

Se va vinde „visul american”: că poți să devii chiar și tu bogat prin forțe proprii. Se va vinde și teama de sărăcie, înapoiere și vulnerabilitate. Se vor trece sub tăcere lucruri precum faptul că politicile astea au dus la sărăcirea americanilor de rând și la crearea unei culturi a datoriilor la ei acasă.

Minorități și femei

Nu e o ură pe față, dar ca să fii superior, cineva trebuie să fie inferior. Și dacă ești cel mai bun, dar n-ai rezultatele scontate, atunci altcineva trebuie să fie de vină.

Partea de temeri e destul de simplă: dacă lucrurile se schimbă față de „vremurile bune” din trecut, atunci lumea se duce de râpă. Dacă avem prea mulți imigranți, atunci vor fi mai puțini oameni „ca noi”, iar acesta este un lucru foarte rău, pentru că vom fi mereu asaltați de părerile altora. Dacă oamenii au alte roluri în societate decât aveau înainte, atunci se va distruge chiar baza societății noastre. Lucrurile nu se pot niciodată schimba în bine dacă avem altă perspectivă, ci trebuie să revenim la perfecțiune.

Mi se pare halucinant că trebuie să le explic unor oameni care au lucrat în alte țări că nu, imigranții nu sunt sursa tuturor relelor și că noi, românii, alături de bulgari, am fost dușmanul societății civilizate britanice care și-a semnat Brexitul de teama noastră. Bănuiesc că în curând, acum că avem imigranți și noi, mesajele anti-străini vor deveni mai dese. Se va insista și pe tradiționalism, pe femeie ca mamă înainte de a fi om, și evident pe reprimarea minorităților sexuale, în scopul de a reveni la o societate odată perfectă.

Din păcate, acea perfecțiune n-a existat niciodată. Întotdeauna au fost probleme care au trebuit rezolvate - interbelicul atât de iubit de noi a însemnat proliferarea fascismului și violențele de stradă, fascismul a dus la comunism, comunismul a dus la foamete. Și tot așa. Dar, cu ajutorul fricilor de ceilalți și de schimbare, e foarte ușor să se strecoare măsuri despotice sau juguri financiare. Există o expresie englezească care îmi răsună în minte acum: „to cut of your nose to spite your face” - „să-ți tai nasul ca să-i faci rău feței” - adică să-ți faci rău doar dintr-o ură față de alții.

Știu, lucrurile astea există și acum, dar putem să ne așteptăm la o intensificare a discursului de tipul ăsta și poate la o revenire a Coaliției pentru Familie sau a altor organizații similare în zona politică.

Moralitate în alb și negru și creștinism feroce

Prevăd o înmulțire a mesajelor religioase, în special de la grupuri non-ortodoxe, dar preluate și de ortodocșii noștri. Am văzut deja cum fostul purtător de cuvânt al Patriarhiei se transformase într-o portavoce a conservatorismului american care condamna tot felul de lucruri care nu se prea întâmplă pe la noi. Acum încep să văd reclame religioase. Fie că e vorba de „cursuri biblice gratuite” sau de reclame către site-uri care-ți zic să descoperi puterea harului, cred că misionarismul religios va deveni din ce în ce mai hotărât și prezent, până când temele discutate de protestanții din SUA vor deveni subiecte și pentru populația românească mai largă.

În plus, moralitatea în alb și negru și spiritul justițiar conservator, combinat cu atitudinea față de minorități și femei, va duce la încercări de dezumaniza părți din populație în stilul „E trist, dar acceptabil, dacă mor și femei cuminți cu sarcini ectopice, cât timp curvele alea care se fut mult și rămân însărcinate sunt forțate să aibă copii pentru că nu au fost în stare să stea cu picioarele strânse”.

Probabil că ne putem aștepta la valuri mai intense de panică satanică în care să se discute despre decăderea culturală și morală prin sperietoarea zilei - poate nu prin jocuri de societate sau muzică rock, așa cum arătau panicile astea în urmă cu niște ani la americani, dar în zona de muzică și seriale oricum.

Și dacă tot vorbim de panici satanice, previziunea mea e că vom auzi din ce în ce mai multe îngrijorări despre moralitatea copiilor și ce văd ei. Dincolo de „dar ce fac dacă copilul meu vede doi gay pe stradă”, prevăd că se va prelua și la noi extinderea termenului de „pedofil” pentru oricine e interesat de o persoană tânără (nu minoră), infantilizarea adulților de până în 25 de ani (în sensul în care vor fi considerați „tot copii”) și o preocupare cu promovarea valorilor „corecte” în societate (unde valorile „corecte” sunt cele ale protestantismului american, indiferent dacă sunt exprimate ca atare sau nu).

Considerente generale

Toate cele zise de mine mai sus sunt deja prezente într-un fel sau altul, dar bănuiesc că vor fi și mai intense. Fenta „vai, dar mișcarea woke a mers prea departe T_T” pare să prindă rădăcini puternice și pe aici, transformându-se într-un fel de discuție fără miză din pauza de cafea, unde lumea au coșmaruri despre cum vor cuceri LGBTQ România mai ceva decât visează cum ar fi să ajungă bogați peste noapte.

Mă aștept ca politicienii noștri să înceapă să miorlăie mai mult că ar trebui să privatizăm tot sistemul de sănătate, promițând că va fi mai bun și ignorând faptul că sănătatea va sta atunci sub semnul banului. Mă aștept să miorlăie și corporațiile că sunt prea multe reguli și trebuie renunțat la ele (nu să se clarifice, nu să se simplifice, ci doar să fie lăsați în pace). Mă aștept să se sape drepturile angajaților pe principiul „unii stau la muncă degeaba și companiile nu-i pot da afară”.

Atenție la campanii de ură și speranțe în perioada următoare. Atenție la țapi ispășitori, la panici morale, la oameni care au găsit vinovatul în societate. Atenție la cei care vă spun că anumite grupuri conduc în mod ascuns lumea. Scepticismul nu strică.


Distribuie: | Mastodon | Facebook |

Comentarii: e-mail | facebook |