De unde vine ideologia lui Călin Georgescu?
Sunt foarte pe fugă zilele astea, așa că n-am apucat să scriu asta zilele trecute. Nu-i nimic, e bine și acum.
O prietenă mi-a dat link către ideile lui Călin Georgescu despre lume, așa cum au fost ele sintetizate de cineva cu multă răbdare, apoi m-a întrebat: „Mie chestiile astea îmi sună a învățăturile unei secte, is it just me? Nu știu dacă din MISA sau dacă și-a făcut el sectă proprie și a zis să convertească toată țara, președinte fiind.”
Nu e doar impresia ei. Multă lume are aceleași gânduri și, la plesneală, l-am căutat pe Călin Georgescu pe Yogaesoteric, cel mai vechi site al yoghinilor de la MISA și cel mai predispus la „preluarea” articolelor altora. Au un interviu cu el, un articol supărat de-al lui din pandemie și multă jubilare după turul 1 de alegeri. Poate părea ciudat că o grupare religioasă cu inspirații hinduse, zeități și promovarea relațiilor cu mai mulți parteneri în același timp e totuși ahtiată după cineva care vrea familie tradițională și nu numai, dar e mai puțin ciudat decât s-ar crede.
Istoricul George Damian are câteva idei despre originile ideilor mistice ale lui Călin Georgescu, via ruși și partea aia o știe mai bine ca mine. În ce mă privește, ce am căutat eu pe vremea când începusem să scriu despre MISA (un proiect încă neterminat) m-a dus la informații despre venirea ideilor orientaliste în zona europeano-americană.
Scurt istoric al credințelor care vor deveni New Age
Ca să scurtez extrem de tare povestea, secolul 19 e unul cu mult avânt în ce privește descoperirile științifice și tehnologice. E secolul industrializării, al invenției fotografiei, al unui apetit incredibil pentru descoperiri și invenții. Asta duce și la o revoluție în ce privește credințele despre lume și spiritualitate, pentru că se caută ceva concret, imediat și cu efecte tangibile.
Din păcate, pe partea științifică asta a însemnat lucruri precum descoperirea radiografiilor înainte de a descoperi radioactivitatea (cu mulți pionieri ai radiografiilor murind devreme în consecință), iar pe partea spirituală a însemnat o explozie de falsuri și de farsori care voiau doar să ia banii celor din jur. Spiritismul, în care persoane cu abilități mediumice contactează spiritele morților, era la foarte mare modă.
Pe lângă asta, era încă epoca marilor imperii, deci occidentalii noștri aveau mult contact cu lumi pe care le considerau mai primitive. Cum ar fi India. S-au dus, au văzut, au ascultat, au înțeles din părți religiile de acolo, au preluat idei, le-au adus acasă și le-au încorporat în propriul lor sistem filozofico-pseudo-științific. Ca să vă fac o comparație, e ca și cum în România ar veni niște extratereștri, ar asculta ce e cu creștinismul, s-ar uita la ce fac creștinii, ar da din cap că pricep, s-ar întoarce acasă și ar spune că cidrul a fost creat de forțe malefice pentru ritualuri satanice deoarece mărul e fructul interzis, iar cidrul e un anti-vin. Ah, și toate fazele alea cu Iisus și Dumnezeu Tatăl și alte lucruri? Păi nu contează, alea sunt credințe locale, faza cu merele și vinul le e lor utilă, restul nu-i interesează.
Bun! În cazul de față, personajele colorate care joacă rolul „extratereștrilor” sunt indivizi ca Elena Blavatschi (1831-1891), rusoaică, care fondează Societatea Teozofică în SUA. Sau Aleister Crowley (1875-1947). Sau o mulțime de alții care iau ce le e util de ici, de colo, formându-și credințe mai mult sau mai puțin structurate, dar care nu devin religii ca atare. Așa că, dacă la religii există oameni care stabilesc care sunt limitele și dogmele, în talmeș-balmeșul ăsta nu există. Fiecare e cu ale lui.
Ce e New Age?
Pentru că nu există o sistematizare și cineva de la centru care să stabilească ce e în regulă și ce nu, ce e dogmă și ce nu, ideile sunt preluate haotic din sistem, iar alții aduc propriile lor idei la fel de haotic. În timp, se ajunge la ceea ce se numește „New Age”, un set de practici și credințe care poate cuprinde extrem de multe lucruri - energii, cristale, meditație, astrologie, aure, karma, chakre, medicină alternativă, dialoguri cu Dumnezeu, credințe în reîncarnare. Uneori, tăvălugul prinde și teorii ale conspirației cu reptilieni, masoni, evrei, ce-o mai fi.
Dacă ar fi să găsesc niște puncte comune între toate credințele și abordările astea, aș zice așa:
- credința că lumea are sens, totul este interconectat și orice se întâmplă dintr-un motiv spiritual;
- acțiunile și credințele tale personale au un efect asupra lumii și îți poți atinge scopurile cu gândirea potrivită și eventual câteva practici pe care le poți face acasă;
- o lipsă de încredere în sistem și în știință, care sunt privite ca fiind în cel mai bun caz ignorante și în cel mai rău caz explicit menite să distrugă omenirea spiritual;
- superficialitate în abordări și flexibilitate în credințe, din cauza cărora același individ poate să susțină păreri contradictorii;
Iar faptul că aceste credințe nu sunt într-un sistem unitar înseamnă că pot fi preluate de oricine într-o măsură mai mare sau mai mică, fără să contravină credințelor deja existente. Creștinii pot vorbi de „energii” și pot încerca să se vindece „cu cristale”, respingând ideile de reîncarnare care nu le convin. În plus, cine are o revistă sau un site sau o platformă de alt tip prin care promovează idei New Age va putea introduce fără probleme idei noi în curent, cu condiția ca ele să fie suficient de similare cu cele vechi încât să fie acceptabile pentru publicul deja format.
De exemplu, poate ai păreri politice pe care vrei să le promovezi, sau un anumit candidat ca președinte. Tot ce trebuie să faci e să vorbești pe limba oamenilor, să dai drumul ideilor respective în lume, iar ele vor fi preluate de binevoitori care nu văd nimic rău acolo, pentru că au încredere în tine că ești spiritual și anti-sistem.
Georgescu, New Age și MISA
Prietena mea a remarcat asemănarea dintre MISA și Georgescu; părerea mea e că nu au neapărat o legătură directă unii cu alții, dar se inspiră toți din aceleași surse New Age-iste. MISA o arde mai pe amor liber, Georgescu o arde pe creștinism protestant, dar se intersectează în multe puncte: axarea pe Dumnezeu și spiritualitate, conspiraționisme, naționalisme, povești despre magia apei (de la falsificatorul „om de știință” Masaru Emoto vin ideile alea, printre altele), energii, destin național și personal.
Din cauza naturii curentului New Age, care nu pune deloc preț pe citarea corectă a surselor, poate fi greu până și pentru cineva care e în temă să recunoască exact de unde vin anumite idei, pentru că ele „circulă” (mai exact ar fi să spunem că sunt furate de la cei care le produc, pe principiul că adevărul nu aparține nimănui).
Însă din când în când recunosc fascinată câte o idee. Recent într-un articol de pe Press One, am dat peste asta:
„Cine poate scrie așa frumos de Isus? O fi vreun rus?”, se întreabă o susținătoare a lui Călin Georgescu într-un video postat pe social media. În imagine ea indică câteva rânduri dintr-o carte: „Isus Hristos a fost cel mai mare răzvrătit din istorie. Tocmai de aceea a fost crucificat”. Se dovedește a fi din cartea lui Călin Georgescu, „Marea Renaștere - Adevăr, Libertate, Suveranitate. Ieșirea din Matrix.”
Dincolo de cultul personalității care începe să se formeze acolo, am recunoscut instantaneu ideea despre Isus Hristos, mare răzvrătit. Nu îi aparține lui Călin Georgescu - decât, poate, în calificativul că Iisus a fost „cel mai mare” răzvrătit. Altfel, e leit ce spune Osho/Rajneesh (1931-1990), un guru indian „anti-religie” care și-a creat propria mișcare. Poate ați văzut cărțile lui Osho și la noi - e un vorbitor foarte talentat, cu niște idei foarte șui. Printre altele, crede că fiecare dintre noi trebuie să se răzvrătească împotriva religiei și a constrângerilor societății. Gata cu religia organizată!
Iată ce spune Osho:
Iisus este un rebel, dar chiar și discipolii lui l-au înțeles greșit; ei au crezut că este un revoluționar. S-au organizat, iar Hristos a dispărut și în urma lui a rămas creștinismul. Creștinismul este un cadavru, cadavrul lui Hristos. (de aici)
Nimănui nu-i place un om treaz și conștient. De aceea l-au crucificat pe Iisus. Ar fi fost crucificat oriunde. Să nu dați vina pe evrei. Hristos era un rebel atât de mare încât el însuși este responsabil pentru propria crucificare, nu evreii. Ar fi fost crucificat oricum de alții. Oriunde ar fi fost, ar fi ajuns să fie crucificat. (de aici)
Am putea avea o discuție despre furt intelectual aici, dar e cea mai mică problemă. Chestia pe care aș vrea s-o înțeleagă mai multă lume e că ideile lui Georgescu nu vin din neant și nu sunt „ale unui nebun”, ci provin dintr-o zonă nebuloasă, ușor manipulabilă, superficială, dar care are o tracțiune din ce în ce mai mare pentru că sună bine. Georgescu nu le spune oamenilor lucruri noi, ci lucruri vechi pe care le-au văzut pe site-uri, prin grupuri de prieteni, prin cărți și pe care nimeni nu le-a prea luat la puricat pentru ei.