Eu n-am citit niciodată „Moromeții”. Știu că era în programă, am discutat de ea la școală, dar nu puteai să mă convingi să citesc chestiile de la ora de română nici picată cu ceară. Așa că toate cunoștințele mele legate de cartea respectivă se rezumă la: „Un țăran cu un ziar nu este un intelectual.”

1. Când ești într-un mall și vrea să meargă la baie, te întreabă unde sunt grupurile sanitare.
2. Dacă spui „pompieri” sau „ISU”, capătă o privire bântuită.
3. Dacă îi spui că cineva are expertiză tehnică în construcții, înțelege că respectivul are un document care atestă starea tehnică a unei clădiri. În niciun caz nu înțelege că respectivul ar fi vreun expert.
4. Dacă-l inviți acasă la tine, îți spune dintr-o privire în care pereți poți să bați cuie și în care nu. Mai ales dacă locuiești într-un bloc comunist.
5. Când remarci ceva despre cum arată casele sau despre cât de aiurea e amenajat parcul, îți spune pe scurt chestii interesante despre subiect – dar pe un ton ușor plictisit, de parcă ți-ar recita meniul de la McDonald’s.
6. Știe cum să repare o grămadă de chestii cu scotch1adică cu o bandă transparentă cu lipici, nu cu un pahar de băutură, că aia știu și alții.
7. Estimează corect suprafața unei camere, chiar dacă o măsoară doar ochiometric.
8. Când face schița unui apartament sau a unei case, nimerește proporțiile excelent din prima. Și desenează pereții cu două linii paralele.
9. Cunoaște o grămadă de personalități locale, mai ales primari de sate, chiar dacă nu se implică niciodată în politică.
10. Dacă e femeie, poate umbla pe tocuri prin cele mai dificile locuri – pentru că are antrenament de pe șantier.
11. Chiar dacă insistă cu tărie că nu se pricepe la artă/desen/de-astea, poate crea chestii artistice mai mișto decât toți prietenii tăi care nu sunt artiști de meserie.
12. Cunoaște Muzeul Satului și-ți poate servi drept ghid când mergi în vizită acolo. Dar sunt șanse să pară foarte plictisit când o face.
13. Astfel de pățanii îi sunt cât se poate de familiare, ba chiar știe unele și mai și.
14. Dacă întrebi „cât costă un desen de casă”, începe să scrâșnească din dinți. Sau, dacă e mai glumeț, îți spune că desenul e gratis, proiectul costă.

Știți întrebarea aia, „Ce-ai face dacă ai câștiga 100.000 de lei la loto?” Normal că o știți. Toată lumea visează la cai verzi pe pereți.

Hai că știți ce zi e azi. Mi-am adus aminte că ar trebui să fac un anunț de interes public: în Japonia, tipele sunt cele care le dau cadouri tipilor – de obicei, ciocolată.

M-am apucat să reorganizez parțial biblioteca, așa cum fac când constat că am volume din aceeași serie în trei camere diferite – o parte acolo unde o puneam înainte să rămân fără spațiu pe raft, altă parte în biblioteca de „joacă”, iar ultimele două volume pe două rafturi diferite, amândouă cu cărți pe care „le pun aici, până apuc să le fac loc undeva unde să aibă oareșce logică”.

Nu-mi place cum scrie Mircea Cărtărescu, lucru care nu-i un secret. Până nu demult, asta însemna că nu-mi păsa prea mult de el și de ce făcea – are alți fani, e ok.

Când a scris Igor Bergler „Biblia pierdută”, a spus că s-a vândut în jdemii de exemplare la precomandă și că e un mare succes. E un marketing de care-l cam bănuiește lumea că ar fi mincinos, dar nimeni n-o poate demonstra, așa că și-a pus standurile pline de „Biblii” pe la târguri, a ieșit în față în librării și a vândut cât a putut de pe urma notorietății că ar fi vândut mult.

Stăteam eu și îi ascultam săptămâna asta pe băieții de la ICR Podcast povestind despre cum în filmele vechi sunetul era foarte clar – fie că e vorba de „B.D. la munte și la mare” sau de replicle lui Mărgelatu, se aude foarte bine ce vorbesc.

Există un anumit loc din România care e atât de grozav încât e singurul care contează. Există oameni care locuiesc acolo și care n-au auzit că ar fi alte orașe în afara urbei lor.