Bietul Cărtărescu

Nu-mi place cum scrie Mircea Cărtărescu, lucru care nu-i un secret. Până nu demult, asta însemna că nu-mi păsa prea mult de el și de ce făcea – are alți fani, e ok.

Dar acum mi-am dat seama că e cel mai nefericit scriitor român. Nu doar că e cel mai cunoscut, dar și scrie pentru elite. Asta e chintesența lui ca autor. A scris și „De ce iubim femeile”, cărțulia aia pentru publicul larg, dar ăsta e omul care a scris enormitatea de „Orbitor”, care a avut atâta puhoi de lume înghesuit la lansarea „Solenoidului”. E ditamai omul.

Iar fanii lui sunt deseori imbecili. Nu toți – dar dintre cei care-l apără pe net, 90% îi fac un deserviciu pentru că scot pe gură numai tâmpenii. De un an tot urmăresc discuțiile despre „Solenoid” și la mine, și la alții și mă descurajez treptat pe măsură ce văd ce le poate mintea unora. Asta e o conversație reală avută cu unul dintre fanii lui Cărtărescu, luată de pe un alt site:

Fan: Personal eu il admir pe Mircea Cartarescu, un om care chiar a schimbat literatura. Probabil ca dumneavoastra cititi doar partile pe care le considerati ,, mai interesante “, insa descrierile facute acolo de catre autor sunt mai mult decat revolutionare.

Tip care nu-i fan: Ce anume a revoluționat domnul Cărtărescu? În ce sens? Puteți explica mai mult revoluția domnului Cărtărescu, sau e doar un cuvânt aruncat majestic în discuție ca să păreți intelectual?

Fan: Cuvantul pe care l-am folosit nu este cu certitudine un cuvant aruncat orbeste in discutie. Eu cred ca prin opera lui, domnul Cartarescu a incercat sa ilustreze o viata care i sa parut demna de a fi publicata, indiferent daca e sau nu abstractizata sau inventata pe de-a laturi. Scrisul greoi si , ce-i drept, destul de greu de urmarit de multa lume, poate fi un dezavantaj al romanului, insa nu il consider un element decisiv pentru prezentarea unei concluzii despre carte. Fiecare scriitor incearca sa fie cumva original in felul lui, iar poate structura scrisului este aleasa din acest motiv, dar, cu siguranta, pot exista si alte motive invocate de scriitor.

Eu: Sunt și eu curioasă: ce anume a revoluționat, totuși? Faptul că a încercat să ilustreze viața unui om obișnuit (nu a unui mare conducător sau a unei persoane foarte publice) nu mai e revoluționar de prin secolele 4-5 d.H – deci? Care e revoluția aici?

Fan: Revolutia este insasi scrisul sau. Daca doriti mai multe amanunte constructive pentru crearea unei opinii, va invit sa cititi cartea pentru a intelege si singura, sa nu mai fie nevoie sa va pierdeti vremea in discutii pe care nu le puteti intelege.

E o lălăială generală care i se potrivește oricărei cărți. Poți înlocui „Solenoid” cu „Enigma Otiliei” și „Cărtărescu” cu „Călinescu” și lălăiala rămâne la fel de valabilă. Sau „Magicianul” de John Fowles. Sau „Femeia nisipurilor” de Kobo Abe. Sau „Paradisului pierdut” de John Milton.

Iar fanul ăsta nu e singurul de genul lui – nu, sunt mulți. Nu pot spune ce se întâmplă în carte. Nu pot veni cu un argument concret. Nu-și pot lega ideile. Din nou și din nou, se supără, se enervează, atacă persoana care a zis ceva de rău, se agită și îi fac un deserviciu, pentru că și dacă pornești cu o ușoară neplăcere în urma lecturii, au ei grijă să-ți scoată peri albi.

Orice alt scriitor din țara asta se poate uita la grupul lui de fani și poate zice, „Ăștia sunt, cu ăștia defilez – nu sunt citit de crema intelectualității.” Uite, de exemplu Eugen O. Chirovici poate să citească tâmpeniile pe care le scoate unul dintre fanii lui pe gură și poate ofta trist: are un fan turbat care mușcă furios din dușman, nu înțelege întrebările care i se pun, inventează acuzații, răspunde pe lângă și se enervează de unul singur. Asta e, își poate spune Chirovici, nu sunt Cărtărescu, fanii mei nu-s neapărat cei mai breji, chiar dacă sunt entuziaști și pasionați de scriitura mea. Pot spera că într-o bună zi o să fiu admirat și de oameni culți și educați.

Cărtărescu însă n-are aceeași speranță. El nu mai are unde să meargă. Nu mai are la ce să spere. El a atins vârful, are fandomul suprem, crema persoanelor pasionate de cultura română, elita inelectuală. Și în 90% din cazuri, cei care-i apără onoarea în caz de recenzie proastă nu știu nici ce e în cartea lui, nici cum s-o apere fără să atace la persoană, nici cum să spună altceva decât inepții.

Toți ceilalți scriitori pot spera că lucrurile se vor îmbunătăți într-un viitor mitic, în care vor fi asemeni lui. Însă pentru el, speranța trebuie că a devenit demult deșertăciune.

Leave a Reply

Your email address will not be published. Required fields are marked *