Înainte să mă apuc eu să studiez filologia și să mă ocup de traduceri, am învățat câteva grămezi de lucruri din științele exacte. Am fost pe la concursuri de fizică (inclusiv la olimpiada națională), am fost pe la concursuri de matematică (inclusiv la olimpiada națională), am făcut un an de facultate de matematică-informatică, așa că începe să mă enerveze toată tevatura cu problema de la Evaluarea Națională, cu graficul de care unii zic că e incorect.

Am învățat să citesc înainte să ajung la școală, probabil din curiozitate. Am continuat să citesc și după ce am dat de abecedarul cu fetița al cărui tată era tractorist și în care toamna venea încărcată de gutui, probabil din plictiseală. Prin școala primară citeam Cireșarii, mai târziu am ajuns la Karl May (care, între noi fie vorba, mi se pare mult mai mișto decât James Fenimore Cooper) și tot așa.

Înainte să-mi fac blogul pe care-l vedeți aici de față, îmi duceam veacul pe site-uri și forumuri în engleză, unde discutam cu oameni din întreaga lume. Unii erau de prin SUA sau UK, alții de prin Scandinavia sau Malaezia sunt de unde or fi fost.

După două săptămâni în care am tot tras și tras și tras și am văzut cum fiecare fișier terminat aduce încă două neîncepute, l-am anunțat pe el cât am de lucru în perioda imediat următoare (adică pe azi, pe luni, pe marți și pe miercuri).

Azi am auzit la radio că lotul românesc de matematică a luat niște premii la olimpiada europeană de matematică pentru fete.

Espresso. E peste tot: în cafenele, în baruri, în casele oamenilor, în restaurante, în firme. Nu poți să arunci o piatră într-un oraș cât de cât fără să dai într-o ceașcă de espresso. Așa că atunci când am ajuns în Turcia acum ceva timp, într-un orășel industrial de lângă un sat aflat pe lista UNESCO, am rămas siderată să văd că singura cafea disponibilă era, evident dacă stai să te gândești, cea turcească. La ibric.

În școală nu-mi plăcea Eminescu. Nici nu-mi displăcea. Mi-era indiferent, pentru că suna bine și nu era dezgustător, spre deosebire de alde Arghezi. Însă era mereu acolo, prea prezent și prea lăudat ca să-mi pun problema de a avea vreo părere despre el. Eminescu e Luceafărul poeziei românești, iarba e verde, mai e ceva de zis?…

M-am dus și eu la poștă, ca tot omul – n-am mai fost de ceva vreme, așa că iar am uitat care-i mersul lucrurilor. M-am uitat în jur și am văzut doar două ghișee, că era doar o filială mică a Poștei Române. Unul avea puse pe perete niște plicuri, cu prețurile atașate. Celălalt avea o foaie pusă în față, pe care scria cum îți plătești factura la gaz, iar în spate scria ceva de colete și de poștă prioritară internă.

Din când în când, dau peste un mesaj tradus de subsemnata care reușește să fie ca nuca-n perete. V-am povestit de asta în Felicitări, ai câștigat un 5 Zi Premium!!!, când vă ziceam că uneori cei din localizare primesc bucățele de mesaj răspândite în excel-uri, de apare într-o parte „Felicitări, ai câștigat un”, în alta „Zi” și în alta „Premium”, de nici cu gândul nu te-ai gândi că toate se vor uni într-un dezastru ambulant.

Un lucru pe care nu cred că l-am pomenit prea des pe aici e că am fost depresivă câțiva ani de zile, de prin anul 2 de facultate și până cam când am terminat masteratul – sau mai mult de atât, dar ce a fost mai rău a fost mai mult în primii 2-3 ani.