Hai să spunem că te-a supărat un site. Dar te-a supărat rău-rău, nu mai vrei să intri acolo. Nu mai vrei să-l vezi. Poate că are reclame aiurea, poate e cu viruși sau poate pur și simplu nu-ți place de figura deținătorului. Poate ai intrat pe un blog sau forum și ai strigat „Nu mă voi mai întoarce niciodată!” și ți-e greu să te ții de cuvânt. Sau poate e Facebook și ai de lucru și dacă nu elimini tentația nu ajungi nicăieri.

Ca fiică de arhitecți aud aceleași povești de ani de zile. Trei din punctele de mai jos le țin minte încă de când mă jucam cu mașinuțe prin casă, al patrulea n-a existat până acum câțiva ani. Toate afectează un număr mare de persoane care vor să-și construiască diverse chestii, ori o casă pentru ei, ori ceva pentru un business.

E vreun secret pentru cineva că la noi se traduc știri într-o veselie și că uneori chestiile sunt reprezentate aiurea în presă? Sper că nu e. Ce mi-a atras atenția de curând e o statistică interesantă care spune că 40% din victimele violenței domestice sunt bărbați. Am băgat un ochi pe net, se pare că știrea stă în picioare și așa e… dar nu la noi, ci în Marea Britanie.

Din presă, social media și toate cele am aflat această nestemată de știre:

Nu știu cât de coerentă sunt, că-s ruptă de oboseală, dar. Facebook. Acolo e toată lumea și deci am ajuns și eu anul trecut, deși n-aveam de gând să-mi fac cont. Am un cont mai vechi pe Google Plus, ăla era ok, liniște și pace. Singura problemă cu el fiind că e atât de liniște și pace încât e ca și cum ai vorbi singur în deșert.

Am văzut acum trailer-ul și o să fie epic. Să vă povestesc: un mare șef de corporație, tânăr geniu în domeniul afacerilor, are anumite… probleme psihice… din cauza cărora este incapabil să relaționeze normal cu alți oameni. Își ascunde defectele cu dibăcie și farmec, dar în viața privată are tot felul de ciudățenii, în special în ce privește relațiile „romantice”. Din cauza asta apelează la prostituate pe care le pune să semneze contracte de confidențialitate ca să nu-i divulge secretele. Și crede că totul e sub control.

Am scris un articol mult-discutat ieri despre cum nu-i frumos să încurajăm pirateria. De fapt, nu, nici măcar atât: am spus că cei care le recomandă altora cărți (și filme, de ce nu?) pe gratis, piratate, nu o fac din generozitatea proprie, ci îl forțează pe autor, sau forțează editura, să-și dea munca pe gratis. Și le transmit altora ideea că e ok, în regulă și justificat să procedeze așa.

Sunt liber profesionist – sau freelancer, cum se spune în ultima vreme de când nu mai avem profesori, ci traineri și nu mai avem directori, ci manageri. Ceea ce dă naștere la anumite confuzii. Tehnic vorbind pot să lucrez oriunde și oricând, ceea ce dă senzația că n-aș lucra decât când îmi poftește inimioara. Mai ales când sunt întrebată dacă sunt disponibilă două ore săptămâna viitoare și pot să plasez cele două ore oricând în timpul săptămânii fără să fie probleme. Și când sunt pe net o mare parte din zi.

Stai în interiorul cafenelei (sau al restaurantului) la o masă, când intră cineva care se vede de la o poștă că n-a venit să consume. Ține în mână un buchet de flori/ceva nimicuri/o hârtie pe care scrie ceva. Trece de la masă la masă: cumpărați, dați, vă rog, Dumnezeu să vă ajute…

(Adăugire mai târzie: Bogdan Popa îmi spune că pot găsi legile aici.