Despre muncă și alte asemenea

Sunt liber profesionist – sau freelancer, cum se spune în ultima vreme de când nu mai avem profesori, ci traineri și nu mai avem directori, ci manageri. Ceea ce dă naștere la anumite confuzii. Tehnic vorbind pot să lucrez oriunde și oricând, ceea ce dă senzația că n-aș lucra decât când îmi poftește inimioara. Mai ales când sunt întrebată dacă sunt disponibilă două ore săptămâna viitoare și pot să plasez cele două ore oricând în timpul săptămânii fără să fie probleme. Și când sunt pe net o mare parte din zi.

Heh. Hai să vedem ce fac când nu-s pe blog.

1. Uneltele:

Fizice:

  • laptop
  • cablu de laptop (cine l-a uitat vreodată știe de ce e trecut separat)
  • stick de net – de-ăla mic și USB, merge peste tot (nu-mi permit să rămân fără internet pentru că toate dicționarele pe care le folosesc în mod curent sunt online – și toți colaboratorii mei, fără excepție, preferă să ia legătura cu mine pe mail)
  • microfon (ultima mea achiziție, de care sunt încântată: Samsung Go Mic). Microfonul e bun pentru înregistrări audio (Big World Network, roman, chestii) și pentru discuții pe Skype/ce-o fi cu colaboratori, când e nevoie.

Digitale:

  • dicționare online, cele mai bune pe care le-am găsit (thefreedictionary.com, wordreference.com, dexonline.ro – în cazul în care wordreference nu-mi dă rezultate satisfăcătoare, folosesc Google Translate pe post de dicționar. În cazul în care nici Google Translate nu-mi oferă ce caut, intru pe alte dicționare, pe care le folosesc rar)
  • Dropbox, pentru că și dacă-mi crapă calculatorul sau mă mut altundeva am acces la fișierele mele importante
  • Audacity, pentru înregistrări audio
  • LibreOffice, pentru traduceri/scris de zi cu zi
  • Skype, pentru orice ține de conversații (mai ales internaționale)
  • Google Talk, dacă e musai
  • ce consideră clientul că e important să folosesc (în limitele raționalului).

2. Ce fac:

Traduc, scriu, editez, fac înregistrări audio, dacă se nimeresc astrele în poziții interesante predau engleza. Am transcris fișiere audio, am făcut subtitrări. Dar în principiu traduc și scriu, așa că o să le descriu pe scurt:

a. Scriu:

Tot am terminat cu romanul, pentru care lucrurile mergeau așa: scriam prima versiune a capitolului, o editam până suna bine, o trimiteam la editură, unde erau făcute mici modificări și erau adăugate comentarii și observații, apoi revenea la mine unde verificam modificările și adaptam în funcție de comentarii/observații (nu înseamnă că făceam tot ce spuneau ei, ci că luam în considerare ce spuneau și încercam să lămuresc/îmbunătățesc în funcție de ce înțelegeau ei din ce scriam eu), trimiteam corecturile mele înapoi și tot așa până se rezolva problema.

Uneori ne opream după un simplu eu-ei-eu. Alteori am ajuns, cred, și la eu-ei-eu-ei-eu-ei-eu.

Acum urmează partea de re-editare, în care romanul devine final-final, bun de tipar.

b. Traduc:

Aici procesul depinde puternic de persoana cu care lucrez. Unii clienți îmi dau textul și se așteaptă ca eu să-l trimit complet când termin de tradus și cu asta, basta. Alți clienți vor să le trimit fișiere pe parcurs. Dacă autorii se implică în proces (și sunt români și știu engleza), ajungem la dialog – eu traduc, ei vin cu comentarii, eu mă uit peste comentariile lor și modific în concordanță.

Pașii sunt cam așa:

  • traduc
  • corectez traducerea (cu textul original în față, rearanjez fraze, reformulez ca să sune mai natural, mai corectez greșeli de tipar, găsesc sinonime mai potrivite etc.)
  • opțional: autorul se uită peste traducere, își inserează comentariile și eu fac modificări în funcție de comentariile lor – se poate repeta dacă apar nelămuriri pe undeva. (uneori sunt adăugate/scoase propoziții sau pasaje, sau pot să vină cu alte idei de traducere a unor cuvinte – când situația e așa îmi permit să ofer sugestii pentru mici modificări, pentru că autorul poate oricând să spună „nu”)
  • corectez din nou traducerea (mai atentă la greșeli de tipar etc.)

3. Când și cum fac:

Teoretic în fiecare zi lucrătoare mă apuc de lucru de dimineață și lucrez până la 4-5, cu ceva pauză de masă între timp. La fel de teoretic, niciun student nu-și scrie vreodată eseul pentru care a avut două luni la dispoziție în ultima noapte înainte de termenul de predare.

Practic, mă scol de dimineață, îmi fac o cafea/un ceai și, în funcție de chef sau non-chef, mă apuc de treabă sau tergiversez puțin. Până la urmă chiar lucrez, cu pauze când: mi-e foame, îmi iau foc creierii, încep să mă doară degetele, nu mai am stare, nu mă mai pot focaliza.

De obicei lucrez de acasă. Când mă satur de pereții de acasă mă duc să uit la pereții altora prin cafenele. Dacă am chef de lucru sau am multă treabă închid toate paginile gen facebook și rămân cu un messenger pentru schimbat trei vorbe cu cineva care de obicei mai mult tace.

Dacă mi se întâmplă să vreau să termin un lucru într-o anumită zi sau dacă fac ceva foarte interesant și nu mă deranjează nimeni, sau dacă am lălăit-o prea mult ziua, lucrez până seara pe la 10-11.

Dușmanii productivității mele sunt oamenii care vor atenție acum (pentru că uneori acum lucram la ceva), oamenii care vor atenție frecvent, gălăgioșii și muzica jazz. Da, jazz. Mai ales un anumit tip, care uneori se suprapune cu șederile mele la Cafetecă și care mă face să vreau să mușc din tăbliile meselor dintr-un fel de angoasă supărată care e în ton cu muzica (mi s-a spus că nu-mi place jazz-ul că sunt incultă; eu cred că doar nu-mi place).

4. Întrebări și comentarii frecvente:

a. Ce fain de tine, ai timp liber când vrei!

Da, doar că trebuie să le trimit tuturor proiectele în timp util. Dacă îmi iau liber azi, înseamnă că mâine stau să recuperez.

b. Eu n-aș putea să lucrez de acasă, aș lălăi-o toată ziua.

După un timp nu mai e cazul. Te obișnuiești. Te uiți la laptop și știi ce ai de făcut și că acel ceva trebuie făcut.

c. Nu ți se întâmplă să stai în pijama până la prânz?

…ba da. Uneori. Mai ales dacă tocmai m-am apucat de tradus la 9 dimineața, „pentru jumătate de oră”. Și la 12 sunt tot acolo, că mi-am intrat în ritm. De obicei mă îmbrac totuși dimineața.

c1. Hei, ți s-a întâmplat vreodată să faci ca-n reclama aia cu ăla care discută pe webcam la o întâlnire de afaceri și are sacou, dar când termină de vorbit vezi că n-are sacou, e în slip, pentru că e de fapt pe plajă, în vacanță?

XD

Nu. Dacă sunt în sacou/cămașă, am și pantaloni (sau, în rare cazuri, fustă). Numai prostii învățați din reclame.

d. Dar nu te plictisești în cafenele/acasă, tot stând singură?

Nu mai mult decât cei care stau la birou toată ziua. Într-un birou mai izolat, e drept. Dacă vreau să-mi iau o pauză de cafea cu cineva, pentru asta am messenger și telefon. Ca să sun/discut pe net. Nu e o conversație foarte directă, dar adevărul e că nici eu nu-s foarte sociabilă.

În plus, pot oricând să mă întâlnesc fizic cu alți oameni „în afara programului”. (bine, că eu personal nu prea simt imboldul interior s-o fac e altceva, nu înseamnă că nu pot)

e. Văd că scrii pe blog mult, înseamnă că n-ai de lucru!

De fapt scriu pe blog când îmi iau o pauză de la alte lucruri. Sau când am o grămadă de treabă și asta e singura distracție din ziua respectivă. Sau când am ceva de zis și în loc să sun trei prieteni, povestesc pentru cine mă prinde pe net.

f. Dacă-ți dau ceva la tradus, îmi furi textul/ideile? Mai ales că ești și scriitoare.

Nu. Tocmai pentru că sunt și scriitoare. (bine, și pentru că ar fi lipsit de onestitate, urât, aiurea, ilegal pentru copiere mot-a-mot, imoral în toate situațiile și așa mai departe)

g. Ce faci tu e mai mult un hobby, nu?

Nu. Doar îmi place ce fac – și șefii/colaboratorii mei (cum vrei să le spui) sunt la distanță. N-am siguranța cuiva care e salariat, e drept și asta, dar în general cine m-a angajat o dată și mai are ceva de lucru mă angajează și a doua oară, deci ceva tot apare de undeva.

h. Ce faci când n-ai de lucru?

Strâng cureaua :)) Dar mai serios vorbind: scriu, citesc, învăț chestii noi. Lucrez la ale mele. Am câteva idei care au potențialul de a deveni niște proiecte simpatice. Pe măsură ce trece timpul am din ce în ce mai multe idei bune, deci lucrurile merg în sus.

i. Să fii liber profesionist sună ca o viață de vis… Propriul tău angajat, faci ce vrei.

Doar dacă-ți place să lucrezi, îți place la ce lucrezi, nu e nevoie să stea nimeni cu bâta pe tine ca să duci lucrurile la bun sfârșit, ești organizat și alte distracții de genul ăsta. Faptul că n-ai un șef care să îți spună ce, cum și când să faci la fiecare pas înseamnă că tu trebuie să fii șeful ăla.

5. Cuvinte de final.

N-am. Cred că am zis tot ce era de zis mai sus.

Leave a Reply

Your email address will not be published. Required fields are marked *