Roxana-Mălina Chirilă

Diverse

Despre Pilula Roșie care te scapă de feminism

Din când în când ajunge la mine un articol gen acesta sau acesta. Pentru cei care n-au chef să le citească, primul este despre faptul că femeile vor să se distreze și să se culce cu o grămadă de bărbați când sunt la vârste la care sexualitatea lor are o valoare mare – și apoi se miră că nu se pot căsători. Al doilea este despre ceva emisiune gen Supraviețuitorul în care au făcut două echipe, una de bărbați, cealaltă de femei și femeile au demonstrat că sunt varză, au stat toată ziua cu burta la soare în timp ce bărbații au făcut tot felul de chestii bune și utile.

Citește mai mult

Epilogul concertului cu Tudor Chirilă

O sonorizare proastă și un Tudor Chirilă în forme de zile mici. Un public apatic. Piese necunoscute la început, cântate cu o voce neîncălzită. Hainele prea strâmte ale solistului. Senzația ocazională că trupa se desincroniza. Niște rugăminți să dăm piesele noi pe Facebook. Ceva cu Ucraina care luptă pentru libertate.

Citește mai mult

Zilele Sf. Gheorghe, cu Tudor Chirilă și alți necunoscuți

Weekend-ul ăsta (2, 3, 4 mai) e târg în Sf. Gheorghe. S-a închis deja centrul și se montau ieri niște chestii rotunde de lemn unde probabil că se va vinde bere din belșug. Deasupra parcului sunt o serie de corturi de la Crucea Roșie. În curtea Muzeului Național Secuiesc se aduseseră niște lucruri care vor deveni tarabe într-un viitor nu foarte îndepărtat. Cei care vând colacii secuiești (hai să fim serioși, sunt kürtős toată ziua) o să vină probabil în ultima clipă.

Citește mai mult

Conspiraționiștii de liceu

Ca de obicei, niște elevi de liceu chiulesc și sunt la masa de lângă. Nici nu trebuie să-mi bat capul prea tare ca să mă prind că-s elevi, că-s în uniforma școlărească.

Citește mai mult

Câți cititori, câți cititori!

Ieri am trecut pe la librăria Șt. O. Iosif că auzisem că ar da cărți gratis de Ziua Internațională a Cărții și a Drepturilor de Autor. M-am uitat o clipă la coada interminabilă care venea din subsol, urca scările și se întindea pe o latură întreagă de clădire, după care am renunțat la ideea de a lua o carte. Mi-era somn și mă durea capul. Nu-s eu foarte bogată, dar îmi permit cărți și un calcul scurt mi-a zis că bucuria de a primi o carte pălea puternic când era pusă în balanță cu statul la o coadă imposibilă.

Citește mai mult

Despre înjurături

Știu, probabil, mai multe înjurături ca voi. Știu o grămadă de expresii porcoase, știu jocuri de cuvinte vulgare din piesele lui Shakespeare („nimic” = vagin, în argou elizabetan, vezi „Mult zgomot pentru nimic”), știu expresii vulgare („a bate urzica cu puța altcuiva” = a-și asuma meritele altcuiva, în maghiară), știu prea multe despre sexualitate de toate felurile, și despre înjurături creative. Că citesc mult și citesc ciudățenii. (dar și neciudățenii – „to ejaculate” însemna până acum vreun secol și ceva a spune brusc și tare; e plin de cuvântul ăsta în cărțile mai vechi)

Citește mai mult