Am o oarecare bănuială că majoritatea celor care citesc acest blog nu cred în horoscop. Dar azi o să vă conving să credeți în zodii și în influența lor asupra personalității.

Citeam articolul ăsta al lui Ovidiu Eftimie despre depresie, care a devenit destul de popular. Două citate:

De ceva timp, la noi în cartier se colectează selectiv gunoaiele. Plastic într-o parte, hârtie în alta, restul la gunoiul general. Au pus și un om să stea de pază acolo. Mi-am zis că e mișto, s-a obișnuit lumea din cartier, vine cu gunoiul separat – ce mai, dacă le oferi oamenilor posibilitatea să facă o chestie bună fără să-i coste nimic, majoritatea o fac.

Am văzut zilele astea o poveste interesantă pe Facebook despre o profesoară de engleză din Cluj care are o confruntare absurdă cu mama unui elev. Mai exact, profesoara le-a predat elevilor o lecție despre corpul uman din care face parte și cuvântul „foot” (picior, labă a piciorului). Însă pentru că „foot” în engleză se citește aproximativ ca „fut” în română, iar copiii repetă acasă ce au învățat la școală, profesoara s-a trezit cu o reclamație cum că predă porcoșenii la oră.

O dată la câteva luni, aud că este absolut important și esențial ca orice persoană cu drept de vot să fie profund interesată de politică. Am citit-o în comentarii pe bloguri (inclusiv pe al meu), cel mai recent l-am văzut pe Radu Dumitru explicându-i lui Dorin Lazăr de ce e esențială implicarea, iar mai demult cineva deplângea faptul că tinerii din ziua de azi nu mai știu cine e în fruntea ÎCCJ și cine sunt miniștrii.

Mi-a dat cineva un link către articolul lui Michael Haulică, „Comic-conizarea sefeului românesc”, din care am înțeles un lucru: scriitorii români nu prea pricep ce sunt convențiile fanilor. Sau ce e cu fanii în general.

Această postare are intenționat un titlu de fantasy românesc găunos, pentru că e despre fantasy, edituri românești și Penelopisme.

Mă distrează să merg în vizită pe unde muncesc alții, așa că atunci când se ivește ocazia să văd fabrica de la Covalact sau un șantier de prin Covasna, tind să merg. Iar dacă am putut să văd o editură, am făcut-o fără să stau pe gânduri.

O să vă spun o chestie – și dacă nu v-ați prins de ea până acum, n-ați citit blogul ăsta cum trebuie.

Din cauza referendumului vieții mi-au venit neobișnuit de mulți oameni pe una dintre vechile postări de pe blog, de pe vremea când mă chinuiam să scriu în română fără să sun de parcă am un băț înfip undeva și nu-mi ieșea încă.