Bun, am dat din nou peste cele mai neinteresante personaje principale de la Bella și Edward încoace. E.L. James a schimbat narațiunea înapoi la persoana I, ceea ce înseamnă că pot să continui să sper că doar Anastasia Steele e proastă de bubuie, nu că întregul univers din 50 Shades e de o prostie criminală.

Eroina noastră, Anastasia Steele, acum Anastasia Grey, stă pe o plajă din Monaco și trece repede în revistă evenimentele pe care le-am ratat între romane. Un fel de „săptămâna trecută, ați urmărit”, cu vreo câteva umbre din alea 50 de umbre lipsind cu desăvârșire. Te uiți la reclamă, te uiți în programul TV și afli că în timp ce toată lumea era cu ochii pe Eurovision, Christian și Anastasia s-au căsătorit. (Ia câteva imagini de aici, să te prinzi despre ce a fost vorba!…)

Am un secret adânc, adânc. Atât de adânc încât vi-l spun vouă acum, în secret. Mă amuză literatura proastă. Nu aia care e indiferentă – aia care are un anti-talent care o scoate din mulțime. M-am reapucat să citesc seria 50 Shades de E.L. James. Mai e o ultimă carte – „50 Shades Freed”, „50 de umbre descătușate”. Dar volumul doi a fost îngrozitor. Masochismul meu literar, combinat cu orice tendinție obsesiv-compulsive pe care le aveam în mine, de-abia a fost îndeajuns să mă ducă la bun sfârșit.

Ok, scuze că pun un nou articol când toți vreți să aflați ce-i cu MISA și Gregorian Bivolaru și alte alea (vă văd intrând), dar sunt prea entuziasmată ca să n-o fac. E un curs mișto pe Coursera, care din punctul meu de vedere chiar merită urmărit. Se numește „Internet History, Technology, and Security”, oferit de Charles Severance de la Universitatea din Michigan. Severance spune o grămadă de lucruri interesante – pornește de la Al Doilea Război Mondial, încercările de a sparge codurile folosite de Hitler (ați auzit de Enigma, nu?

Cursuri la nivel de facultate, gratis. Relativ ușor de urmărit. Profesori de la universități cu renume și prestigiu. Teste. Certificate.

Se pare că e din ce în ce mai răspândită ideea cursurilor la nivel înalt, deschise publicului. Mai demult auzisem de TTC (The Teaching Company, mai nou The Great Courses) și alte proiecte de genul, în care profesori buni, cu prestigiu, de la universități importante ofereau cursuri înregistrate audio/video. Singura problemă cu ele fiind prețul – un curs la preț normal se ridică undeva la peste $100, poate ajunge la $200 liniștit.

Apoi am auzit de Yale Open Courses – cursuri înregistrate la Yale și puse pe net. Pe gratis, de data asta. Din ce în ce mai bine, mai ales pentru buzunare românești.

Acum vreo lună un amic de-al meu mi-a dat link către Coursera.org – mai exact, către un curs de algoritmi care nu începuse încă. M-am tot uitat să văd ce vrea site-ul de la mine și dacă e pe bani sau ba, cine ține cursul, ce e cu Coursera și despre ce e vorba în propoziție.

De multă vreme încoace am un Kindle. De fapt, de atât de multă vreme încât e un Kindle varianta veche, cu tastatură. Dar am avut ocazia să văd și un Kindle 6 Wi Fi – Kindle 6, fără tastatură (și mai ieftin).

În primul rând, pentru cei care nu știu, un Kindle e un dispozitiv de pe care citești cărți electronice… și cam atât. Nu e o tabletă, nu pui jocuri pe el, n-ai cum să vezi filme și uneori nici măcar n-are touchscreen. Cu toate astea, e genial.

Pentru toți cei care au de gând să facă ce am făcut eu și ce a făcut o colegă de-a mea, anume să studieze diverse lucruri legate de fanfiction, ar exista o bibliografie de bază care merită citită.

Pentru cei care au spus: „Hă?” când au citit titlul articolului:

Fanfiction – ficțiune nepublicată comercial scrisă de fani pe baza unui text deja existent

Am de gând să scriu mai multe articole despre subiect, dar întâi vreau să aduc la vedere câteva din studiile și cărțile existente pentru cei interesați.

Am citit romanul „Botchan” (de Natsume Soseki) acum vreo 3 ani, pentru cursul de literatură japoneză. Mi-a plăcut enorm și o recomand și altora, mai ales în traducerea în engleză lui Matt Treyvaud, care mi se pare extraordinară.

Romanul în sine e plin de intrigă, amuzant, totul se petrece rapid. Personajul principal e un profesor de matematică picat într-o școală dintr-un mic oraș unde studenții joacă feste și profesorii țes intrigi. M-a distrat faptul că e absolut clar că omul nu e deloc profesorul tipic – e un zăpăcit care o dă în bălării des, plin de defecte, dar care totuși are ceva simpatic. Te încântă. E foarte uman.

Prin 20 decembrie îi spuneam unui amic că o să termin de citit seria „Cincizeci de umbre” a lui EL James până la sfârșitul anului. Da, da. Vezi să nu. De-abia azi am terminat cu volumul doi, „Cincizeci de umbre întunecate” („50 Shades Darker”). Pur și simplu nu m-a prins. Poate și pentru că toate firele narative au fost abandonate în aproximativ 3-5 pagini după ce au apărut.

Pe scurt, romanul e atât de prost încât devine bun. Am citit mai demult seria „Amurg” („Twilight”) de S. Meyer, pe care se bazează, și pot să spun cu mâna pe inimă că „Cincizeci de umbre” e chiar mai prost scrisă.

Mă distrează enorm articolele conspirative, pentru că de obicei n-au nici cap, nici coadă, doar câteva idei zăpăcite aruncate cu furca.

Ăsta e luat nu de pe BOR.ro, cum mă întreba cineva aseară, ci mai rău. De pe Yogaesoteric.net, site-ul oficial al MISA. Aviz amatorilor care se înscriu la cursurile lor de yoga: va trebui să luați în serios chestii de genul ăsta 😀

Așa. Aici găsiți articolul.

Începe superb din titlu:

Cine este cavalerul negru din filmul The Dark Knight Rises?

…Batman. Normal.

Zilele astea a apărut pe aici cineva care era interesat de Sadoveanu. Se pare că deși n-am zis mare brânză de el, tot sunt găsită pe Google cu căutarea asta. Hai să vedem ce e cu romanul ăsta care se face până-ți iese pe nas și urechi.

Ca să încep și eu în stil școlăresc: „Baltagul” e un roman scris de Mihail Sadoveanu în 17 zile.

Adică e un fel de NaNoWriMo autohton. Ce e NaNoWriMo?… Am zis ceva de asta mai demult. E un hei-rup general în care scrii un roman de cel puțin 50.000 cuvinte în noiembrie. E un eveniment foarte criticat pentru că multă lume e de acord că poți să scrii un roman într-o lună – dar nu unul bun. Ai nevoie de timp ca să dezvolți acțiunea, personajele, ai nevoie de timp ca să corectezi și să verifici că totul e în regulă.