Roxana-Mălina Chirilă

Lumea-și face reclamă la orice pe Facebook și în general nu prea mă interesează chestiile respective. Dar ieri era un individ care postase ceva de genul:

Hai să spunem că te-a supărat un site. Dar te-a supărat rău-rău, nu mai vrei să intri acolo. Nu mai vrei să-l vezi. Poate că are reclame aiurea, poate e cu viruși sau poate pur și simplu nu-ți place de figura deținătorului. Poate ai intrat pe un blog sau forum și ai strigat „Nu mă voi mai întoarce niciodată!” și ți-e greu să te ții de cuvânt. Sau poate e Facebook și ai de lucru și dacă nu elimini tentația nu ajungi nicăieri.

Ca fiică de arhitecți aud aceleași povești de ani de zile. Trei din punctele de mai jos le țin minte încă de când mă jucam cu mașinuțe prin casă, al patrulea n-a existat până acum câțiva ani. Toate afectează un număr mare de persoane care vor să-și construiască diverse chestii, ori o casă pentru ei, ori ceva pentru un business.

It starts slowly: Freya’s online-shopping for boots when her youngest child comes up to her with a quarter and says, „Mommy, I’m pretending this is gum.” And, in the way of mothers who are slightly distracted, she doesn’t realize the full implications of that statement until a few minutes later, when she sees him clutching his throat, choking to death while his lips turn blue.

E vreun secret pentru cineva că la noi se traduc știri într-o veselie și că uneori chestiile sunt reprezentate aiurea în presă? Sper că nu e. Ce mi-a atras atenția de curând e o statistică interesantă care spune că 40% din victimele violenței domestice sunt bărbați. Am băgat un ochi pe net, se pare că știrea stă în picioare și așa e… dar nu la noi, ci în Marea Britanie.

Din presă, social media și toate cele am aflat această nestemată de știre:

Azi se întreba Zoso dacă e normal ca un copil de 15-16 ani să se machieze atâta:

Cum-necum, am început să explic cam în ce direcții trebuie s-o iei prin centrul vechi al Brașovului ca să ajungi în diverse locuri. Pentru că era mai simplu, am deschis Google Maps și am trecut pe Street View.

Am o discuție lungă, sau mai bine zis o discuție împărțită în episoade ocazionale, cu cineva care crede în creștinism. Nu, nu în sensul în care e creștin care merge la biserică, nu crede în Dumnezeul creștin și nu face gesturile creștine tipice, ci el crede în creștinism ca fiind un lucru la bază bun.

Nu știu cât de coerentă sunt, că-s ruptă de oboseală, dar. Facebook. Acolo e toată lumea și deci am ajuns și eu anul trecut, deși n-aveam de gând să-mi fac cont. Am un cont mai vechi pe Google Plus, ăla era ok, liniște și pace. Singura problemă cu el fiind că e atât de liniște și pace încât e ca și cum ai vorbi singur în deșert.