Ieri-azi am remarcat o chestie ciudată: după ce dau search pe Google îmi dispare uneori, nu tot timpul, bara de search de sus. În loc să văd căsuța aia în care pot edita liniștită ce-am căutat, mă trezesc că dau scroll în sus și capul de pagină e cel pe care-l vedeți. Adică fără căsuța aia în care poți scrie ce vrei tu să cauți. Tehnic vorbind, aș putea edita mai sus, acolo unde e de obicei URL-ul, doar că e mai cu cântec la editare.
Mă gândeam că aș putea să fac o serie cu cele mai aberante scuze pe care le găsesc oamenii ca să doarmă dulce și bine pe-o ureche. Nu doar cele uzuale, dar stupide, cum ar fi „poza asta e a mea, că eu am găsit-o pe net” sau „scriu atât de prost că scriu de pe telefon”, ci alea de-ți stă mintea-n loc.
Ca să nu fie confuzii: cartea am citit-o în engleză (de fapt, am audiat-o, luată via Humble Bundle). Nu am avut tangențe cu traducerea efectivă. A trecut ceva timp de când am văzut filmul, dar deși anumite secvențe îmi sună foarte cunoscut, altele… nu.
Dorin spunea acum nu foarte mult timp că a avut șansa să testeze o tastatură românească – e ca o tastatură normală, doar că ai trecute pe ea tastele din română, nu cele din engleză (US) care se poartă pe la noi.
A Western of which I knew absolutely nothing before I picked it up (via Humble Bundle). But I’m glad it was in my audiobook bundle, because it was a joy to listen to – even though I’m happy I didn’t need to do any audiobook narrating of my own, since I picked up a Southern accent because of it.
Nu demult am scris o recenzie a unei cărți de acțiune/dragoste care mi-a plăcut mult mai mult decât mă așteptam: Just Kill Me, de Wendy Herman. În general nu prea citesc romane de dragoste…
Lumea-și face reclamă la orice pe Facebook și în general nu prea mă interesează chestiile respective. Dar ieri era un individ care postase ceva de genul:
Hai să spunem că te-a supărat un site. Dar te-a supărat rău-rău, nu mai vrei să intri acolo. Nu mai vrei să-l vezi. Poate că are reclame aiurea, poate e cu viruși sau poate pur și simplu nu-ți place de figura deținătorului. Poate ai intrat pe un blog sau forum și ai strigat „Nu mă voi mai întoarce niciodată!” și ți-e greu să te ții de cuvânt. Sau poate e Facebook și ai de lucru și dacă nu elimini tentația nu ajungi nicăieri.
Ca fiică de arhitecți aud aceleași povești de ani de zile. Trei din punctele de mai jos le țin minte încă de când mă jucam cu mașinuțe prin casă, al patrulea n-a existat până acum câțiva ani. Toate afectează un număr mare de persoane care vor să-și construiască diverse chestii, ori o casă pentru ei, ori ceva pentru un business.
It starts slowly: Freya’s online-shopping for boots when her youngest child comes up to her with a quarter and says, „Mommy, I’m pretending this is gum.” And, in the way of mothers who are slightly distracted, she doesn’t realize the full implications of that statement until a few minutes later, when she sees him clutching his throat, choking to death while his lips turn blue.