Roxana-Mălina Chirilă

Deci traduci și știi aproximativ limba străină cu care lucrezi. În general înțelegi despre ce e vorba în propoziție, dar poate că-ți dai seama că n-o să dai vorbitorii nativi pe spate prea curând. E ok. Te înțeleg. Te induce în eroare o chestie gen „the gallant army” (armată curajoasă, sau cu gânduri nobile, nu o armată politicoasă), sau te păcălești și spui „sufferance” în loc de „suffering” când te referi la suferință. E ok, e vorba de finețuri. Se întâmplă.

Ce nu înțeleg e de ce unii oameni preferă să nu pună mâna pe dicționar când traduc.

Author’s Note: This is another one of my infamously stuck-in-first-draft stories. One day I’ll actually edit it.

*

The first time I saw her – really, really saw her, not just glanced at her as we tried our best to catch the back seats in the small university classrooms – she was at a piano. Maybe I’d never have really been able to notice her had it not been for that one, strange evening when destiny gently pushed me out of my awkward life and into hers.

If only children can be prodigies, then I wasn’t one any longer. I’d lived through my glory years at school, where I’d gone off and won prizes for art and English, maths and physics, running circles around classmates and less talented professors. Eventually, when push came to shove and I had to figure out what I wanted to do with my life, I hid behind some more studying, delaying that dreadful moment when I’d have to prove that not only was I smart, but that I was also able to do something. I chose English and physics as majors, convinced I could do both easily enough. I wasn’t right. I wasn’t very wrong, either. There wasn’t much of a personal life left between the two, but I took my exams with flying colors and dreamed of the day I’d win a Nobel prize. I don’t think it will ever actually happen, but even fools can dream.

Una dintre cele mai simpatice explicații ale păcatului pe care le-am citit vreodată, într-o carte în care un preot și o vrăjitoare stau de vorbă:

…pentru că am nebunia acum. Da, îl iau de pe răul de eMag, unde a ajuns momentan la un preț ok: un laptop Lenovo, mai exact.

Momentan funcționez pe un Desktop cu Intel Core 2 Duo (2.33 GHz), 2GB RAM, NVIDIA GeGorce 7300 GT și un laptop MSI Wind U100 cu Intel Atom, 2 GB RAM (cu partea grafică integrată). Adică ambele cam depășite de situație, deși încă pot să mă joc pe el dacă vreau… dacă vreau să mă joc Kingdom of Loathing sau Might and Magic VII. Și pot să editez și chestii video, dacă sunt scurte și ușoare și nu vreau să fac prea multe. Din când în când, dacă vreau să-mi fac de cap, bag un Sacred (de la Ascaron) sau deschid un program de editare grafică (GIMP, de exemplu) și îmi fac de cap ca un copil teribil ce sunt.

Am petrecut mai bine de o săptămână cu nasul în tot felul de cursuri și cărți pe tot felul de teme, bătând la cap oameni să-mi explice tot felul de prostii, întrebându-mă dacă să mă înscriu, eventual, la o conferință din Brașov, încercând să descifrez ce reviste sunt cotate ISI și începând să iau în serios varianta unui doctorat, deși în clipa în care am terminat masteratul am fost prea amărâtă ca să mă gândesc să continui, cum era planul inițial (apoi mi-am dat seama că nu trebuie să continui la București, pot merge în Cluj).

O să intru în detalii mai târziu și o să scriu câteva recenzii la niște cărți superbe (academice)(bine, no, și literare, să fie de toate pentru toți). Dar înainte de asta…

Cel puțin, cred că a fost o întâlnire de gradul trei cu Martorii lui Iehova. Nu mi-e foarte clar cum stă treaba cu gradele astea.

Mergeam pe stradă pe cea mai ocolită rută posibilă către primul bancomat, că aveam chef de o plimbare, când m-a luat un tip mai în vârstă deoparte, dacă se poate să mă întrebe ceva. Eu credeam că vrea să mă întrebe cât e ceasul, sau altă chestie de genul ăsta.

-V-ar plăcea să fiți mereu atât de tânără și frumoasă cum sunteți acum? mă întreabă omul.

Momentan sunt prinsă de diverse preocupări, așa că nu vă scriu mult.

Există puține lucruri care mă enervează mai tare decât prieteni care aruncă spre mine cu linkuri către youtube (date pe messenger). Bancuri pe messenger? Tolerabile. Linkuri către articole? Șansele sunt foarte mari să arunc un ochi și să le închid. 9Gag, Tumblr, etc.? Se deschid și se închid repede.

Youtube?…

Naiba să-l ia.

Mă distrează la culme să văd cu ce năbădăi de căutări ajunge lumea pe blogul ăsta. Printre căutări normale, gen „roxana mălina chirilă” sau „sushi cu somon”, m-am trezit în trecut cu „secta apostolii nimfomani” și alte căutări interesante.

Hai că mai am o tură de nebunii. Și ca să nu spună cei care au căutat că nu găsesc ce caută pe aici, le și răspund. Unde se poate răspunde, normal.

Cursuri la nivel de facultate, gratis. Relativ ușor de urmărit. Profesori de la universități cu renume și prestigiu. Teste. Certificate.

Se pare că e din ce în ce mai răspândită ideea cursurilor la nivel înalt, deschise publicului. Mai demult auzisem de TTC (The Teaching Company, mai nou The Great Courses) și alte proiecte de genul, în care profesori buni, cu prestigiu, de la universități importante ofereau cursuri înregistrate audio/video. Singura problemă cu ele fiind prețul – un curs la preț normal se ridică undeva la peste $100, poate ajunge la $200 liniștit.

Apoi am auzit de Yale Open Courses – cursuri înregistrate la Yale și puse pe net. Pe gratis, de data asta. Din ce în ce mai bine, mai ales pentru buzunare românești.

Acum vreo lună un amic de-al meu mi-a dat link către Coursera.org – mai exact, către un curs de algoritmi care nu începuse încă. M-am tot uitat să văd ce vrea site-ul de la mine și dacă e pe bani sau ba, cine ține cursul, ce e cu Coursera și despre ce e vorba în propoziție.