Roxana-Mălina Chirilă

Și din când în când apare cineva și întreabă: ”Care-i faza cu 50 Shades of Grey?” În disperare de cauză o să scriu o recenzie, că deja m-am plictisit să-i spun fiecăruia în parte.

„50 Shades of Grey”, de E.L. James e o carte publicată în 2011 care s-a vândut în vreo 40 de milioane de exemplare (în lume, evident, nu la noi). E tradusă și în română – „Cincizeci de umbre ale lui Grey”. Eu aș fi zis mai degrabă „Cincizeci de nuanțe de Grey”, dar merge și asta cu umbrele, dacă ții neapărat.

Dacă e cineva care are chef să cumpere chestia asta, e disponibilă pe eMag: ”Cincizeci de Umbre” – în limba română

Sau, varianta în engleză, pe Amazon: Fifty Shades of Grey

Despre 50 Shades, într-o ordine oarecare:

Stau și eu pe net de dimineața și cineva-mi trimite un link către Yogaesoteric.net. Arunc o privire și, ce să vezi? MISA e din nou defăimată de către niște jurnaliști răuvoitori care efectiv n-au altă treabă decât să-i găsească nod în papură celei mai mari școli de yoga din România.

Care-i situația? Ce lucruri îngrozitoare i s-au mai întâmplat sărmanei MISA în ultima perioadă? Cât de tare o mai lovește conspirația mondială a sectei satanice a francmasonilor, dușmanii ei de moarte? Ce i-a mai făcut SRI-ul (Securitatea Reloaded), care luptă din răsputeri pentru a o desființa și a o distruge?

Păi, se pare că în Arad există un ziar local care a publicat vreo două articole despre MISA. E o conspirație, vă spun eu. O mizerabilă conspirație.

This blog will mostly be in Romanian, but since my conference in Perpignan was in English and it’ll take awhile before I get around to translating it, I figured I might post the text as-is.

Two things:

1. You may use the text of this conference as you wish – as long as you don’t modify it and you attribute it to me (and it would be nice if you also specified the context). Re-post it, criticize it, publish it – be my guests. If you’re doing something with it online, a link back would be very nice. If you’re doing something interesting with it, I enjoy being told. But if I’m unavailable for comment or whatever, just assume you have my permission.

For further info (or for criticism or whatever), I am available here, or at roxmchirila (at) yahoo (dot) com.

Un microbuz până în cel mai apropiat oraș, un tren până la București, avionul până la Paris, schimb de aeroporturi din Paris-Charles de Gaulle în Paris-Orly, apoi avionul până la Perpignan, în sudul Franței unde se ține întrunriea FECRIS de anul acesta. Nu știu pe nimeni de acolo personal, deși am cules nume și informații despre diverși participanți – Thomas Sackville, politician britanic, fost membru al parlamentului și ministru prin UK (plus dintr-o familie nobilă). Steven Hassan, consilier pe materie de secte din SUA, care a scris cărți importante în domeniu. Mireille Degen, care a făcut parte din Comisia Europeană timp de vreo 25 de ani. Am căutat pe Google și am fost aproape intimidată de cei cu care urma să mă întâlnesc – reprezentanți ai organizațiilor care se ocupă de secte din întreaga Europă, Franța, Italia, Austria, Germania, Croația… Și câțiva chiar și din SUA și Canada.

You take a piece of stone,
chip it with a chisel of blood,
polish it with Homer’s eye,
scrape it with rays
until it becomes a perfect cube.

Inițierea în artă care se dă în cadrul taberelor Siddhaarta seamănă ca idee cu un fel de ritual: e vorba de un fel de proces etapizat pe care-l faci în vreo oră (poate mai puțin) și al cărui efect durează 24 de ore.

Teoretic ritualul ăsta e perfect secret și n-ai voie să-i spui nimănui nimic de el. Practic vorbind nu mai țin minte exact cât dura fiecare etapă, așa că oricum nu-l puteți face. Unde mai pui că nici nu sunt peeeerfect sigură că n-am uitat afară vreun detaliu.

Am primit azi pe mail o înștiințare cum că va avea loc o „tabără de artă divină inițiatică” în octombrie la Herculane (12-18 octombrie 2012). Acuma, șansele să mă duc pe acolo sunt destul de slabe, că pe lângă faptul că m-am lăsat de curs nici nu sunt în țară în perioada respectivă. Dar o s-o iau ca pe o ocazie să povestesc puțin despre artă, viziunea lui Gregorian Bivolaru asupra artei și despre inițierea în artă pe care o promit aceștia participanților.

Ca mic „teaser” o să vă spun că inițierea în artă presupune ca artistul să-și controleze publicul. Pe deasupra, artistul crează „conștient” într-un mod care ucide arta din fașă – cel puțin în ce privește un număr de artiști pe care-i cunosc, tehnica lui Grieg e imposibil de urmat cu rezultate bune. De ce? Pentru că Gregorian Bivolaru nu e nici artist, nici nu le are cu istoria sau teoria artei, dar dă impresia că știe care e faza.

Am fost și eu pe la cursurile faimoasei noastre „școli de yoga” vreo 7-8 ani de zile (depinde cum îi numeri). Eu mă dusesem pentru yoga, înainte să devină MISA scandal național, când încă habar n-aveam că se pune problema de vreun sex în grup, de vreo chestie cu urină, sau că urâtul ăla din poza de pe peretele sălii de curs avea vreo legătură cu subiectul.

Mă duceam în fiecare joi, cu rucsacu-n spinare, pătura la mine. Ajungeam la sală, făceam încălzirea, mai o postura lumânării, mai o meditație. După care niște lecții teoretice, despre o postură nouă (podul de jos, poate), sau despre codul etic și moral… să nu furi, să nu minți, chestii d-astea la îndemâna oricui și de bun simț.

O povestire pe care am scris-o prin 2007, pe vremea când nu prea corectam ce scriam…

În jurul patului

Mergeam pe stradă visător, lăsând picioarele să mă conducă. Fusesem la o petrecere cu colegii de serviciu şi mă întorceam cam ameţit de băutură, filozof şi pierdut în gânduri. Soţia mea ştia că urma să vin doar a doua zi, iar eu mergeam spre casa amantei mele, al cărei soţ, prietenul meu cel mai bun, era plecat din oraş. Pe când intram pe uşă, mă gândeam că locuiam în acelaşi tip de apartament, în blocuri identice. Chiar şi mobila semăna. Singur în casă, m-am dus în dormitor, m-am dezbrăcat şi m-am întins provocator pe pat, aşteptând-o, gândindu-mă la încântarea pe care urma să i-o trezesc. Chiar căutam în minte cuvinte înnebunitoare… Ezitam între „Doreste-mă tare” şi „A fi sau a nu fi în tine”. Am menţionat că eram cam pilit, nu?

Cheia de la intrare s-a răsucit în uşă, iar o voce masculină, mult prea bine cunoscută mie, a răzbit până în dormitor:

– Eşti sigură că nu e nimeni acasă?

Odată, demult, am avut de tradus o poezie pentru un curs de literatură irlandeză…