Roxana-Mălina Chirilă

Have a link to it.

It starts:

European Yoga Porn ‘Cult’ Establishes a U.S. Beachhead: Where Is the Outrage?

Când m-am apucat de bloguit mi-am spus că nu vreau să comentez la articolele de pe Yogaesoteric, deși de multe ori am tendința s-o fac. Nu comentez legat de faptul că masonii ăia fac tot felul de chestii care se bat cap în cap, nu comentez de faptul că dacă ar fi adevărată povestea cu chem trails-urile (dârele morții în traducere), atunci și cei care le-au poruncit ar muri de la ele. Nu comentez la povești romanțate despre stări din meditație și la o mie de chestii.

Am scris o singură replică la un articol în care erau niște drepturi la replică, și acolo mă opresc.

Dar am dat peste un articol care mă enervează. Ca de obicei, scriitorii de pe Yogaesoteric se documentează de pe tabloidele conspiraționiste ale internetului și aruncă în cineva cu noroi fără să știe care-i faza.

În 1961 unui profesor de psihologie de la Yale i-a venit ideea să studieze felul în care oamenii ascultă de autorități. Trecuseră vreo 15 ani de la al doilea război mondial, dar tocmai fusese arestat unul dintre oamenii din spatele Holocaustului, așa că era interesat de fenomen din cauza nazismului – nu că ar conta prea tare, pentru că experimentele pe care le-a făcut n-aveau nicio legătură cu politica.

Așa că Stanley Milgram a pus bazele unui studiu ale cărui rezultate îți strepezesc dinții.

A umplut orașul de fluturași prin care căuta voluntari pentru un experiment psihologic legat de învățare. Oferea $4 pentru o participare de o oră, plus 50 de cenți pentru drum – adică în total vreo $35 azi, conform unui site care calculează chestii de-astea. Cei care au răspuns au fost invitați apoi într-un laborator de la Yale, împreună cu un alt voluntar. Cel care conducea experimentul, un om de știință într-un halat cenușiu, le-a explicat așa: voiau să vadă ce influență are pedeapsa asupra puterii de învățare. Problema fusese studiată la animalele de companie, bineînțeles, dar nu se făcuseră niciodată studii pe oameni adulți.

Și din când în când apare cineva și întreabă: ”Care-i faza cu 50 Shades of Grey?” În disperare de cauză o să scriu o recenzie, că deja m-am plictisit să-i spun fiecăruia în parte.

„50 Shades of Grey”, de E.L. James e o carte publicată în 2011 care s-a vândut în vreo 40 de milioane de exemplare (în lume, evident, nu la noi). E tradusă și în română – „Cincizeci de umbre ale lui Grey”. Eu aș fi zis mai degrabă „Cincizeci de nuanțe de Grey”, dar merge și asta cu umbrele, dacă ții neapărat.

Dacă e cineva care are chef să cumpere chestia asta, e disponibilă pe eMag: ”Cincizeci de Umbre” – în limba română

Sau, varianta în engleză, pe Amazon: Fifty Shades of Grey

Despre 50 Shades, într-o ordine oarecare:

Stau și eu pe net de dimineața și cineva-mi trimite un link către Yogaesoteric.net. Arunc o privire și, ce să vezi? MISA e din nou defăimată de către niște jurnaliști răuvoitori care efectiv n-au altă treabă decât să-i găsească nod în papură celei mai mari școli de yoga din România.

Care-i situația? Ce lucruri îngrozitoare i s-au mai întâmplat sărmanei MISA în ultima perioadă? Cât de tare o mai lovește conspirația mondială a sectei satanice a francmasonilor, dușmanii ei de moarte? Ce i-a mai făcut SRI-ul (Securitatea Reloaded), care luptă din răsputeri pentru a o desființa și a o distruge?

Păi, se pare că în Arad există un ziar local care a publicat vreo două articole despre MISA. E o conspirație, vă spun eu. O mizerabilă conspirație.

This blog will mostly be in Romanian, but since my conference in Perpignan was in English and it’ll take awhile before I get around to translating it, I figured I might post the text as-is.

Two things:

1. You may use the text of this conference as you wish – as long as you don’t modify it and you attribute it to me (and it would be nice if you also specified the context). Re-post it, criticize it, publish it – be my guests. If you’re doing something with it online, a link back would be very nice. If you’re doing something interesting with it, I enjoy being told. But if I’m unavailable for comment or whatever, just assume you have my permission.

For further info (or for criticism or whatever), I am available here, or at roxmchirila (at) yahoo (dot) com.

Un microbuz până în cel mai apropiat oraș, un tren până la București, avionul până la Paris, schimb de aeroporturi din Paris-Charles de Gaulle în Paris-Orly, apoi avionul până la Perpignan, în sudul Franței unde se ține întrunriea FECRIS de anul acesta. Nu știu pe nimeni de acolo personal, deși am cules nume și informații despre diverși participanți – Thomas Sackville, politician britanic, fost membru al parlamentului și ministru prin UK (plus dintr-o familie nobilă). Steven Hassan, consilier pe materie de secte din SUA, care a scris cărți importante în domeniu. Mireille Degen, care a făcut parte din Comisia Europeană timp de vreo 25 de ani. Am căutat pe Google și am fost aproape intimidată de cei cu care urma să mă întâlnesc – reprezentanți ai organizațiilor care se ocupă de secte din întreaga Europă, Franța, Italia, Austria, Germania, Croația… Și câțiva chiar și din SUA și Canada.

You take a piece of stone,
chip it with a chisel of blood,
polish it with Homer’s eye,
scrape it with rays
until it becomes a perfect cube.

Inițierea în artă care se dă în cadrul taberelor Siddhaarta seamănă ca idee cu un fel de ritual: e vorba de un fel de proces etapizat pe care-l faci în vreo oră (poate mai puțin) și al cărui efect durează 24 de ore.

Teoretic ritualul ăsta e perfect secret și n-ai voie să-i spui nimănui nimic de el. Practic vorbind nu mai țin minte exact cât dura fiecare etapă, așa că oricum nu-l puteți face. Unde mai pui că nici nu sunt peeeerfect sigură că n-am uitat afară vreun detaliu.

Am primit azi pe mail o înștiințare cum că va avea loc o „tabără de artă divină inițiatică” în octombrie la Herculane (12-18 octombrie 2012). Acuma, șansele să mă duc pe acolo sunt destul de slabe, că pe lângă faptul că m-am lăsat de curs nici nu sunt în țară în perioada respectivă. Dar o s-o iau ca pe o ocazie să povestesc puțin despre artă, viziunea lui Gregorian Bivolaru asupra artei și despre inițierea în artă pe care o promit aceștia participanților.

Ca mic „teaser” o să vă spun că inițierea în artă presupune ca artistul să-și controleze publicul. Pe deasupra, artistul crează „conștient” într-un mod care ucide arta din fașă – cel puțin în ce privește un număr de artiști pe care-i cunosc, tehnica lui Grieg e imposibil de urmat cu rezultate bune. De ce? Pentru că Gregorian Bivolaru nu e nici artist, nici nu le are cu istoria sau teoria artei, dar dă impresia că știe care e faza.