La un moment dat, un tip observă că o amică își parcase mașina, un Citroen C4 cu două uși, pe vreun loc jumate. Când iese ea din mașină, el începe să-i explice că poate parca mașina mult mai bine, pe un singur loc, că ar trebui să încerce măcar să mai economisească spațiu, că îi încurcă pe alții. Că dacă încearcă puțin, sigur reușește, nu e mare filozofie, SE POATE. Trebuie doar să-și dea puțin interesul.

Zilele trecute discutam de vreo, vreun, apostrofuri și modul în care s-a transformat limba română (cel puțin cea scrisă) în ultimul secol. Pentru că momentan a-nnebunit populația și tătă lumea o bunghește pe engleză, cineva m-a întrebat ce părere am de efectele romglezei asupra tinerei generații.

• Pe site-ul TimesNewRoman, imagini cu cei de la Antena3 cu limbi lungi de doi metri și bancuri despre Voiculescu și limbi.
• În campania electorală, țineți minte site-ul „România futăcioasă”, pare-se al grupului Autobaza, cu Elena Udrea și o fotografie modificată ca să arate de parcă ar avea spermă pe față?
• Academia Cațavencu nu mustește nici ea de bun gust întotdeauna.
• Bancurile misogine (pe care le aud relativ des).
• Bancurile rasiste (știți că avem).
• Bancurile misandrine (cum făcea profa de chimie în liceu).

Evit articolele de pe TNR care mi se par de prost gust, cred că cei de la Autobază au trecut dincolo de o anumită limită și Academia Cațavencu… eh. În ce privește bancurile proaste, mă înconjor de oameni care nu le fac decât știind că sunt proaste.

Pe scurt, problema e așa: anul trecut îmi pica blogul într-o veselie, așa că am schimbat hostingul cu unul mai solid.

Mi-a atras atenția un articol de pe nimic.info, în care Andreea spune că femeile trăiesc vieți duble. Trebuie să nu fie nici carieriste, nici familiste, nici iubitoare de copii, nici fără copii. Și tot așa. Contradicții, contradicții, contradicții.

M-a provocat cineva să scriu câte ceva despre cum s-a transformat limba română după 1990, că e oarecum pe specialitatea mea. Doar oarecum, pentru că am terminat filologia, dar nu pe direcția de limba română, ci pe direcția japoneză și engleză.

Nici n-am zis bine de bebelușul turbat care oferă rezultatele căutărilor pe elefant.ro, că m-a apucat nebunia să mă uit ce puzzle-uri au pe eMag. Și văd eu acolo unul complet neinteresant de 32.000 de piese și unul mai interesant, tot de dimensiuni complet nerealiste pentru mine, cu o scenă tropicală.

O prietenă spunea ieri că, de fiecare dată când caută cărți de Marguerite Yourcenar pe elefant.ro, site-ul îi pune la dispoziție doar sugestii de biberoane. Normal că n-am crezut-o fără să verific, că prea era trasă de păr. Am dat și eu un search care mi-a returnat vreo 5 cărți de belgiano-franțuzoaica asta.

Povestea e cam așa: fiecare strecurătoare folosită la strecurat paste și/sau orez va fi aproape imposibil de curățat perfect după câteva folosiri. Rămâne utilizabilă, dar n-o să mai fie ca nouă niciodată pentru că undeva, în vreo 2-3 ochi, rămâne blocată o bucată de orez/tăiețel care nu se dă dusă decât dacă proprietarul e un om perfecționist, capabil să frece un vas cu o îndârjire supraomenească.

În cărți și filme am remarcat în principiu două tipuri de vise: cele care sunt foarte directe (amintiri, vise în care persoana e urmărită, punerea în scenă a unor frici) și cele care sunt alambicate și metaforice (semne, previziuni, chestii care-și găsesc sensul ulterior).