Alt proiect de lege negândit: traducători și interpreți judiciari

Nu prea stau eu cu ochii pe proiectele de legi, dar stau cu un ochi pe diverse grupuri de traducători de diverse feluri. Mai o bârfă, mai un banc, mai niște informații relevante – e câte ceva acolo care să mă mențină interesată. De obicei nu se întâmplă nimic major în lumea traducătorilor… de obicei.

Acum însă e un proiect de lege prin care vor să schimbe din rădăcini situația traducătorilor autorizați. Mai exact, vor să consacre meseria de „traducător și interpret judiciar”, care să se ocupe doar cu traducerile pentru justiție și „organe ale sistemului conex sistemului judiciar” (anume avocații, notarii, mediatorii, aceștia).

Printre schimbări:

  • traducătorii și interpreții judiciari n-au voie să facă altfel de traduceri pe biroul lor de traduceri. Doar juridic.
  • traducătorii și interpreții judiciari obțin autorizația după ce fac dovada că știu și limba română, și limba străină – și apoi dau și un examen. Autorizația e valabilă 6 ani, după care prelungești cu alte examene. Toate examenele sunt pe bani.
  • se creează Uniunea Națională a Traducătorilor și Interpreților Judiciari din România (UNTIJR). Da, așa scrie în proiectul de lege. Da, toată lumea trebuie să cotizeze la ea cu niște bani.
  • se bagă controale care să verifice ca nu cumva să se traducă și altceva cu ștampila juridică
  • te zboară rapid dacă refuzi să faci traducere/interpretariat pentru stat fără un motiv temeinic. Motivul temeinic n-are voie să fie că nu te descurci suficient de bine cu limba respectivă. (oare e refuz întemeiat dacă omul vorbește ca Brad Pitt în Snatch?)

Pe scurt? Mie personal nu-mi pasă. Când mi-am luat autorizația și am fost să-mi fac biroul de traducător autorizat am crezut că o să am de lucru pe direcția de tradus de acte, dar adevărul e că am avut prea puțină treabă în direcția asta. Pot să mă duc să-mi închid coșmelia în secunda doi și să anunț oamenii cu care lucrez că sunt persoană particulară de acum încolo, fizică, neautorizată, ce-o fi. Nu pierd mare lucru.

Însă dincolo de problema mea personală, care e aproape inexistentă, există niște probleme mai generale. Legea asta e gândită stupid din mai multe motive. De exemplu, pentru că cei care au elaborat-o nu sunt la curent cu situația de pe teren.

Motivul 1: Mult stres, puține drepturi.

Momentan lucrurile stau destul de lejer pentru traducători: iei autorizația, te înscrii la Tribunal, treci pe la ANAF și, după ceva hârțogăraie și alte alea, ai un birou de traducător și profesezi în pace cât vrei și cât poți, până la adânci bătrâneți (bineînțeles, plătind taxele).

Așa că e plin de traducători autorizați. Suntem pe toate drumurile, specializați fiecare pe ce-o fi, lucrând fiecare cât are de lucru. Unii fac traduceri part-time, alții fac traduceri full-time, unii de acasă, unii de la birou. Poate fi o treabă lejeră sau o muncă din greu, dar aproape oricând poți găsi pe cineva care să-ți pună ștampila aia de care ai nevoie pe acte.

În momentul în care se dă legea, obligațiile vin gârlă:

  • examen de intrat în breaslă (cu care aș fi de acord, în principiu – dar unde se dă? La București? O zi, două pe care ți le iei ca să ajungi acolo, să treci prin examen, tren/mașină, cazare la hotel, bani dați pe examen, hârțogăraie?)
  • examene din 6 în 6 ani (tot la București? Sau le dau local?)
  • controale făcute de o nouă Uniune a traducătorilor, adică de colegi
  • obligația de a traduce doar juridic din postura de traducător autorizat (spre deosebire de posibilitatea de a traduce orice acum)
  • posibilitatea de a fi zburat din funcție pentru o serie destul de lungă de motive, de exemplu că ai refuzat să fii traducător/interpret pentru Ministerul Justiției fără un motiv întemeiat.
  • cotizații anuale la Uniune.

Cu alte cuvinte, mult mai multă bătaie de cap pentru a face mult mai puțin decât făceai înainte. Înțeleg necesitatea de a avea traducători buni, care să fie mai ușor de verificat, dar schimbări de genul nu se pot face brusc, de nicăieri, în speranța că se așează lucrurile bine de la sine.

Motivul 2: Traducerile autorizate nu există doar în domeniul juridic.

Motivul cel mai mare e de fapt acesta. Eu n-am treabă cu asta în principiu, dar alții spun că pentru proiecte făcute din fonduri europene se cer traduceri autorizate, de-alea ștampilate și la notar. Aceeași poveste ar fi și în medicină, ceea ce e de înțeles, pentru că nu vor să angajeze un Gică, ci pe cineva care are cică o bază solidă în limbă (nu e mereu valabilă logica asta, dar oricum). Buuun, problema e că dacă traducătorul juridic (fostul traducător autorizat) nu are voie să traducă nimic non-juridic toată povestea se blochează aici.

Dacă nu mai există traducători autorizați decât pe juridic, necesitatea va continua să existe, dar nu va exista nimeni care să aibă dreptul de a o acoperi. O să stăm să ne uităm unii la alții ce frumoși suntem și o să le comunicăm celor de la UE că avem vorbitori de limbi, dar niciunul n-are voie să traducă pentru ei.

Dacă ar rămâne și alt gen de traducători autorizați, autorizați de cine or fi ei, problema ar fi relativ rezolvată. Doar că nu s-au gândit la așa ceva. De ce? Că nu-și văd decât parcela lor.

Poate că un traducător cu PFA întemeiat pe baza diplomei de licență ar avea dreptul să traducă așa ceva, dar nu mi-e foarte clar cum sunt legile și care va fi situația până la urmă.

Motivul 3: Piața.

Traducătorii autorizați au în general mai multe direcții pe care traduc, din care juridicul e doar o parte, uneori nici cea mai iubită. Am auzit zvonuri cum că (ce chestie!) statul n-ar plăti la timp, sau te-ar plăti când are bani. Cu notarii ar mai fi treabă.

Tarifele stabilite de stat pentru traduceri autorizate (în colaborare cu organele oficiale) sunt de 28 lei/oră pentru interpretare și 40 lei/pagină pentru traduceri scrise. La interpretare e cam bătaie de joc, sincer, pentru că în asta nu intră timpul petrecut ca să ajungi acolo unde interpretezi, e chinuială mare, toate cele. La banii pentru traduceri scrise e mai ok. Dar poți să tot stai tu să aștepți să vină cineva la tradus, că aștepți mult și bine. Cel puțin așa e acum.

Pentru că nu e piața destul de mare pentru toți, probabil că o să se trieze puternic numărul traducătorilor judiciari și ajung să mai existe doar câțiva – să zicem că, prin absurd, numărul de persoane rămase se potrivește perfect cu cantitatea de muncă rămasă, în așa fel încât să nu moară nimeni de foame, ba unii chiar să câștige sume incredibil de mari, gen 1000 euro/lună. (simțiți sarcasmul)

Încep celelalte probleme: un traducător autorizat nu e echivalent cu altul. Se pune problema limbilor în/din care traduc. Pe limbi rare nu găsești ușor oameni nici măcar acum, în momentul în care încep să renunțe din greu la autorizații ca să se ocupe de altele vor rămâne probabil câte unul în 3-4 orașe mari și București – și atunci distracție și criză, cheamă traducătorul de arabă de la București la Sibiu, pune-l să-și plătească și transportul, că statul probabil că nu se ocupă de finețuri de genul.

————–

Parcă presimt (și, iar, nu sunt singura) că dacă trece legea asta vor începe ordonanțele și hotărârile ca să rezolve problemele care apar de pe urma problemelor pe care le-au creat.

Leave a Reply

Your email address will not be published. Required fields are marked *