NOTĂ: În urma confuziilor, aș dori să precizez că ACESTA NU ESTE UN ARTICOL DESPRE HOMOSEXUALI. Nu este nici un articol despre Paolo Lagana. Acest articol este despre ACCEPTABILITATEA INSULTELOR ÎN SOCIETATEA NOASTRĂ și despre standardele duble pe care le avem.

Un tip a fost insultat, dar e ok, că nu ne place de el. E ciudățel. E un pic dubios, ai putea spune. Are o față care cere palme, așa că normal că dacă îl repede lumea e în regulă. De fapt, se și poartă ciudat. Are niște haine nepotrivite, așa că merită să fie scuipat de necunoscuți pe stradă.

E o explozie de Sherlock: Sherlock la BBC. Elementary, pe careva din canalele din SUA. Tocmai am citit o carte cu Sherlock scrisă de Laurie King (de care o să discut mai încolo). Și între tonele de Sherlock, mi-am adus aminte că una dintre cele mai mișto cărți audio pe care le-am ascultat e cu Sherlock Holmes. Și e gratis.

Cum să-ți faci o campanie politică pe bloguri cu 0 lei: vii cu idei crețe. Am deschis azi dimineață facebook-ul și-mi apar tot felul de delfini în feed.

De câteva zile mi-am dat seama că nu mai pot să țin pasul cu roboțeii care-mi trimit spam pe blog. Mai demult îmi veneau câteva zeci de comentarii cu reclame și linkuri pe zi și era ok, treceam prin toate din când în când și verificam să nu fie un comentariu legitim printre ele, dar acum îmi vin cu sutele. E o nebunie, sunt din ce în ce mai multe! Aseară le-am șters pe toate, azi la ora 12:23 PM aveam 432 comentarii spam.

Nu mai știu dacă aveam 12 sau 13 ani[*] când mi-am dat seama că am o mentalitate de asasin nemilos, că aș putea să omor pe cineva și să-mi continui viața fără să mă uit de zece ori înapoi. Crudă, dură, implacabilă. Viața e un șir lung de dificultăți și în ultimă instanță te resemnezi cu faptul că și tu vei suferi și vei muri.

Știu că unii dintre cititorii mei sunt pasionați de misticism și/sau psihologie, așa că la ei mă gândesc când fac recomandarea asta. Pe Coursera tocmai s-a lansat un curs nou, numit Modern European Mysticism and Psychological Thought, predat de un profesor de la Universitatea Ebraică din Ierusalim, Jonathan Garb.

La școală țin minte vag că ne-ar fi explicat că naratorii sunt, în principiu, de două tipuri: naratori omniscienți, care spun povestea la persoana a treia, și naratori la persoana întâi, care sunt și personaje și care sunt subiectivi – și că naratorul la persoana a doua nu există.

Când eram în gimnaziu dădeam din când în când peste povestiri cu un tip al cărui nume nu-l vedeam decât scris: Nietzsche. Pentru că Nietzsche spusese, printre altele, că Dumnezeu a murit, nu mi s-a părut deloc ciudat ca în sinea mea să-i pronunț numele „Nietski”, de la „niet” („nu”). Pentru că îl nega pe Dumnezeu. Are logică? Nu, că nimeni nu-și numește familia după ideile pe care o să le aibă un descendent, dar asta e.

Stau într-o cafenea, scriu la roman. Dar asta nu mă face să n-aud ce e în jur. Lângă mine, două tipe într-a 12-a (că discutau despre ceva chestii din care reieșea asta).